Parentingul este una dintre cele mai complexe provocări ale vieții, iar atunci când ești părinte de copil cu dizabilități, această provocare devine cu atât mai intensă. Cu toate acestea, un adevăr adesea neglijat este că modul în care am fost crescuți de părinții noștri ne modelează, de multe ori inconștient, stilul de parenting pe care îl adoptăm cu propriii copii.
Citind cărțile Mai bun decât părinții tăi, de dr. Janet G. Woititz, și Drama neglijării emoționale din copilărie, de Jonice Webb cu Christine Musello, am reflectat asupra modului în care copilăria mea și experiențele din familie mi-au influențat atât viața de părinte, cât și cariera de consilier parental, psihopedagog și logoped.
Aceste cărți m-au ajutat să înțeleg că recunoașterea influențelor trecutului este primul pas pentru a rupe tiparele nesănătoase și pentru a construi o relație bazată pe încredere și iubire autentică cu copiii mei, mai ales în contextul provocărilor suplimentare pe care le presupune dizabilitatea.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Familiile nesănătoase și impactul asupra parentingului
În Mai bun decât părinții tăi, dr. Janet G. Woititz prezintă zece caracteristici care descriu diferențele dintre o familie sănătoasă și una nesănătoasă. Printre acestea, am găsit una cu care am rezonat puternic: „Într-o familie sănătoasă, copilul este întotdeauna iubit, chiar dacă purtarea sa este inacceptabilă. Într-o familie nesănătoasă, copilul este umilit, iar comportamentul său este confundat cu persoana sa“.
Ca părinte de copil cu dizabilități, m-am confruntat cu momente de frustrare, oboseală și neputință. Și știu că și alții au trecut prin asta. În astfel de momente există riscul de a proiecta emoții negative asupra copilului. Însă înțelegerea faptului că el nu este comportamentul său – ci o ființă valoroasă, demnă de iubire necondiționată – a schimbat fundamental modul în care reacționez.
Un alt aspect important din cartea lui Woititz este legat de claritatea mesajelor: „Într-o familie sănătoasă, mesajele sunt clare și ușor de înțeles. Într-o familie nesănătoasă, mesajele sunt vagi și interpretabile, ceea ce duce la confuzii și presupuneri“.
Cât de des, ca părinți, ne așteptăm ca cei mici să ne „înțeleagă“, fără a ne exprima clar așteptările sau emoțiile? Copiii cu dizabilități au nevoie de și mai multă claritate și structură, iar conștientizarea acestui aspect m-a ajutat să devin un părinte mai conștient și mai eficient.
Neglijarea emoțională și rădăcinile sale
În Drama neglijării emoționale din copilărie, Jonice Webb explică faptul că neglijarea emoțională nu este despre ceea ce ni s-a făcut, ci despre ceea ce nu am primit: validare, înțelegere și sprijin emoțional. Cartea explorează tiparele de parenting care perpetuează această neglijare, iar lista celor douăsprezece tipuri de părinți neglijenți mi-a oferit perspective valoroase.
De exemplu, părintele narcisist și cel orientat spre rezultate pot transmite copilului mesajul că „nu este niciodată suficient“. Pe de altă parte, părintele dependent de muncă sau cel deprimat poate fi fizic prezent, dar emoțional absent.
Ca părinte al unui copil cu nevoi speciale, m-am regăsit în descrierea părintelui care face sacrificii enorme, dar uită să se conecteze cu copilul pe un plan emoțional profund. Această conștientizare m-a ajutat să înțeleg că, pentru a fi un părinte mai bun, trebuie să-mi prioritizez sănătatea emoțională și să creez un mediu în care copilul meu să simtă că este văzut, auzit și acceptat exact așa cum este.
Cum să rupem cercul vicios al tiparelor nesănătoase
Recunoașterea modului în care am fost crescuți este doar începutul. Pentru a rupe cercul vicios, avem nevoie de:
- Autoreflecție: pune-ți întrebări precum: „Ce tipare moștenite aplic în relația cu copilul meu?“, „Cum mă influențează relația cu propriii părinți?“.
- Educație emoțională: învață să recunoști și să-ți exprimi sănătos emoțiile. Este în regulă să spui: „Sunt frustrat(ă) acum, dar te iubesc și vom găsi o soluție împreună“.
- Stabilirea unor limite sănătoase: copiii cu dizabilități pot avea nevoie de sprijin suplimentar, dar este esențial să eviți supraprotejarea sau infantilizarea. Respectă-le autonomia și încurajează-i să-și dezvolte abilități proprii.
- Sprijin: apelează la terapie sau grupuri de suport. Partea bună este că nu trebuie să faci acest drum singur(ă).
Un nou început pentru noi și copiii noștri
Stilul de parenting pe care-l alegem nu este doar despre noi – este despre generațiile viitoare. Fiecare pas pe care-l facem spre conștientizare și vindecare schimbă nu doar viața noastră, ci și pe cea a copiilor noștri.
Copilul tău, fie că are sau nu o dizabilitate, merită un părinte care să-l iubească necondiționat, să-l sprijine și să-l ajute să devină cea mai bună versiune a sa. Dar, mai presus de toate, tu meriți să te eliberezi de povara trecutului și să construiești un viitor bazat pe iubire, compasiune și autenticitate.
Este un drum lung, dar merită fiecare pas.
Citește și: