fbpx
skip to Main Content
Cum Ne Pregătim Pentru Ziua Îndrăgostiților? Află Ce Spun Terapeuții De Cuplu!

În luna februarie, dragostea plutește în aer și, oricât de cârcotași am fi, avem mai multe motive să celebrăm iubirea, în toate formele ei. Desigur, diferența dintre Valentine’s Day și Dragobete separă generații, opinii și valori care mai de care. Însă dacă, la finalul zilelor acestora, fiecare reușește să facă un mic efort pentru partenerul sau partenera sa, astfel încât celălalt să simtă că este o ființă iubită, atunci avem motive să credem că dragostea învinge întotdeauna. Și, hai să fim sinceri, cine nu-și dorește un nivel mai ridicat de oxitocină (hormonul dragostei și al atașamentului), când asta e ceva foarte la îndemână? Spre exemplu, atunci când îmbrățișăm pe cineva, când mângâiem sau când facem dragoste cu persoana iubită, oxitocina se ridică la cote maxime – fapt care ne dă o stare de bine și de plenitudine.

Suntem diferiți ca personalitate, trăiri, sentimente, însă avem același fundament emoțional cu toții. Ne dorim să ne simțim iubiți, să știm că avem un motiv în plus să ne apropiem și să ne conectăm cu persoana dragă sufletului nostru. Oricât de banale ar fi devenit baloanele în formă de inimă, buchetele de trandafiri, cutiile de bomboane sau ursuleții de pluș, ele reprezintă simple gesturi de tandrețe, ce merită apreciate de persoana care le primește în semn de atenție și interes din partea jumătății sale. Înțelept ar fi ca astfel de inițiative să avem și cu alte ocazii, pentru a menține focul pasiunii aprins cât mai mult timp.

Este important să ne punem imaginația în mișcare și să ne raportăm la dorințele interlocutorului, pentru a crea un moment memorabil. Un gest, oricât de mic, dar încărcat de emoție și sinceritate, nu rămâne neapreciat.

Am început acest demers pe căile întortocheate ale dragostei prin a întreba trei psihoterapeuți relaționali (Raluca Anton, Adela Moldovan și Gáspár György) despre semnificația pe care sărbătoarea iubirii o are pentru noi, la nivel emoțional.

Am fost curioasă să știu dacă românii sunt adepții versiunii americane, mai mult decât a tradiționalei sărbători românești. Raluca Anton susține că „fără doar și poate, adolescenților și tinerilor le place mult să sărbătorească, în general, așadar încă o sărbătoare în plus nu face decât să le bucure serile; însă, pe de altă parte, românilor le place și să ia câte un mic cadou, câte o mică atenție, ceva care să îi ajute să își arate aprecierea față de cei dragi“.

Gáspár György apreciază: „Românii sunt într-o mică măsură adepții acestei sărbători, în special tinerii fiind receptivi la ea, deoarece pentru majoritatea celorlalți exprimarea afecțiunii și a intimității este asociată cu rușinea. A-ți exprima recunoștința față de partener, precum și nevoia de a fi într-o relație cu acea persoană e un gest perceput, deseori, ca o slăbiciune – și nu vrem să fim considerați deficienți și dependenți de alții. Stânjeniți de nevoile și sentimentele lor, mulți oameni ignoră sărbătoarea iubirii și își bazează decizia pe o serie de narațiuni extrem de solid construite: este o sărbătoare a americanilor și nu avem nevoie de o astfel de zi, pentru că e un clișeu.“

Adela Moldovan însă afirmă că, din contra, „aceasta e o sărbătoare importată care a prins tare rapid și tare bine rădăcini“.

Potrivit Ralucăi Anton, această sărbătoare este „asemeni unui reminder – o zi care ne reamintește că e important să ne uităm la cei pe care îi iubim cu mai multă grijă și cu mai multă apreciere“.

Gáspár plusează și consideră că „exprimarea unor gesturi pozitive este ca o investiție emoțională în intimitatea dintre cei doi parteneri; pentru că, într-o lume în care tot mai multe cupluri se despart, este o mare reușită să mai adăugăm un an în plus la povestea iubirii noastre“.

În completarea amândurora, Adela Moldovan conchide că „este bine să avem o zi dedicată, care să ne reamintească anual cât de importantă este relația de cuplu în care ne aflăm“.

De multe ori, femeile cataloghează anumite comportamente ale partenerilor lor ca fiind false, tocmai pentru că nu sunt obișnuite să-și vadă partenerii implicați în gesturi tandre. Sau, după cum Gáspár spune… „Pentru că nu avem suficientă experiență în ceea ce le privește. De regulă, ideea falsității acțiunilor sau comportamentelor încolțește în mintea unuia dintre cei doi parteneri atunci când nu se simte în siguranță în relație și trăiește o puternică teamă de abandon sau de respingere.“

Mai mult decât atât, Raluca Anton subliniază că, „în genere, comportamentele false se simt, se citesc pe expresia celuilalt, așa că nu trebuie decât să fim puțin mai atenți unii la alții“.

Adela Moldovan edulcorează răspunsul, excluzând interesele premeditate și îndemnându-ne „să pornim de la prezumția de nevinovăție și să le dăm o șansă chiar și celor mai stângaci parteneri“.

Un alt aspect pe care am vrut să-l discut cu specialiștii se referă la social media. Mai exact, în această perioadă foarte multe persoane postează, aproape ostentativ, cadourile primite de la partenerii de viață (cu precădere, femeile). Iar întrebarea mea se referă la ce anume este, cu adevărat, important: ceea ce trăim sau ceea ce postăm în spațiul public?

Gáspár György afirmă: „Fiecare comportament al nostru transmite câte ceva. Așa cum oferirea de flori și cărți cu ocazia zilei Sf. Valentin sau de Dragobete poate însemna că apreciem prezența celuilalt în viața noastră, la fel și postările de pe social media pot arăta că ne dorim ceva ce nu avem sau ceva din ce ne-am dori mai mult. Apoi mai este și faptul că multor oameni le place să se laude, exact așa cum vedem că fac copiii care, după Sf. Nicolae, vin la grădiniță sau la școală pentru a arăta ce-au primit ei. Din punctul meu de vedere, fiecare dintre aceste comportamente exprimă nevoia de apartenență și de acceptare – care la unii dintre noi poate fi prezentă într-o cantitate mai mare.“

Raluca Anton susține: „Studiile ne spun foarte clar că persoanele care își declară iubirea în mod public (uneori, ostentativ pe rețelele sociale) au, de fapt, o calitate a relației mai scăzută decât cei care nu fac asta. Iubirea și declarațiile sunt lucruri intime, pe care este important să învățăm să le prețuim, pur și simplu pentru că există, nu pentru că văd alții că există.“

Pe de altă parte, Adela Moldovan admite că „ceea ce contează, la final de zi, este ce trăim, ce se întâmplă în spațiul dintre noi și nicidecum ce apare în spațiul virtual“.

De cele mai multe ori, bărbații sunt mai reticenți și intră mai greu în acest joc al dragostei, preferând să-i ofere partenerei (în schimbul cadourilor standard) timp și atenție. Întrebați dacă această trecere de la „material“ la „emoțional“ este benefică, specialiștii au conchis unanim că – numai stând de vorbă în cuplu despre opțiunile și preferințele noastre – vom putea ajunge la un numitor comun.

℗PUBLICITATE


Gáspár conturează răspunsul său precizând așa: „Esențial este să ne cunoaștem suficient de bine pe noi înșine și să îndrăznim să dezvăluim ce anume ne trebuie, renunțând la iluzia că partenerul ar trebui să ne citească gândurile sau să știe mai bine decât noi de ce avem nevoie. A învăța să-și comunice dorințele într-o manieră non-agresivă este una dintre cele mai mari dificultăți pentru majoritatea partenerilor de cuplu.“

Totodată, Raluca Anton completează: „Trăim într-un context social în care avem atât de multe alternative, încât ne-am dezvățat de a sta împreună fără niciun stimul în jur. În acest context, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să reînvățăm să facem asta. Și, ca orice lucru care se învață, el trebuie exersat și repetat.“

Adela Moldovan declară că toată această dorință intrinsecă trebuie scoasă la iveală prin comunicare directă cu partenerul – „invitându-l constant să petreacă timp alături de noi“.

Avem tendința de a crede că femeile își doresc cel mai mult să primească daruri și că bărbații sunt mai rezervați atunci când trebuie să-și exteriorizeze sentimentele.

Ceea ce m-a surprins în discuția cu cei trei psihoterapeuți a fost ideea că aceeași nevoie există și la bărbați,
diferența constând în faptul că ei nu exprimă asta la fel de direct sau nu solicită atât de evident acest tip de validare. Mai mult, Ziua Îndrăgostiților nu este despre unul sau despre altul, ci este despre relația dintre cei doi – despre spațiul pe care ei îl împart. Acesta e adevăratul sărbătorit. Așadar, ar fi minunat să învățăm să ne bucurăm de asta împreună, după cum ne îndeamnă Raluca Anton. Pe același filon merge și Adela Moldovan, care apreciază că Valentine’s Day este îndrăgită, în egală măsură, și de femei și de bărbați.

De asemenea, Gáspár subliniază că, pentru a agrea o astfel de sărbătoare, avem nevoie să recunoaștem că suntem configurați neurobiologic să trăim în relații, să învățăm ce înseamnă a cultiva relațiile și să avem o conexiune suficient de bună cu propriile emoții și sentimente.

Când reflectăm la Valentine’s Day, ne fuge gândul automat la cupluri ce își serbează iubirea în doi. Și totuși, ce este de făcut, atunci când nu suntem într-o relație?

Gáspár precizează că iubirea este, uneori, văzută într-un mod exclusivist. Aceasta poate să apară nu doar în relația de cuplu, fiind prezentă și în relațiile familiale, de prietenie sau colegiale. Apoi, cine interzice să ne exprimăm iubirea față de noi înșine? Sunt tot atât de multe motive pentru a sărbători iubirea, pe câte împotriviri psihologice găsește sau dezvoltă mintea noastră. În aceeași manieră a continuat și Raluca Anton, dar și Adela Moldovan, care ne încurajează să celebrăm alte relații valoroase din viețile noastre.

Și pentru că vorbim de viața reală, palpabilă, fără filtre, se poate întâmpla să ne fi făcut multe planuri, până în cele mai mici detalii, pentru ca totul să fie perfect, însă, în ultimul moment, această sărbătoare a iubirii să ne prindă certați.

Gáspár ne sfătuiește: „Să începem prin a exprima ceea ce simțim – fiind vulnerabili, adică vorbind despre emoțiile noastre, fără a judeca persoana sau comportamentul celuilalt – legat de ultima ceartă. Apoi să descriem realitatea, din punctul nostru de vedere. Este înțelept să explicăm și ce răni din copilăria noastră au prins viață în acele clipe de ceartă, ce amintiri ne-au fost readuse în prim-plan, ce poveste catastrofică a scris mintea noastră. După care să trecem la a ne asuma responsabilitatea față de ceea ce s-a întâmplat. (Știu, e tentant a crede că totul s-a petrecut din cauza celuilalt, dar aproape niciodată nu este așa, fiindcă mereu avem și noi o mai mică sau mai mare contribuție.) Mai apoi, ar fi înțelept să-i spunem partenerului ce intenționăm să facem diferit pe viitor, pentru a gestiona mai bine situațiile conflictuale. După o ceartă, credeți că există un dar mai frumos de Ziua Îndrăgostiților? Ei bine, după un astfel de moment de conversație deschisă, și intimitatea sexuală poate fi una de sărbătoare.“

În același registru continuă și Raluca Anton, sfătuindu-ne „să transformăm supărarea într-un context de conectare, în care să stăm unul în fața celuilalt și, înainte de a spune ce ne doare (nu ce m-a enervat la celălalt), să ne uităm câteva minute ochi în ochi și să ne amintim de ce suntem împreună, de ce ne doare atunci când ne supărăm unul pe altul, precum și de faptul că împreună însemnăm mai mult decât separat“.

Și, ca o continuare firească a ceea ce am fost sfătuiți să facem în cazul în care sărbătoarea iubirii ne găsește pe picior greșit, Adela Moldovan ne transmite: „Dacă ceartă e una mai importantă, dacă momentan suntem atât de deconectați încât nu ne putem reapropia, să ne gândim cu speranță că, până la urmă, vom repara ruptura și apoi vom putea sărbători ziua relației noastre, oricând vrem noi.“

Și totuși, cum arată o zi de Valentine’s perfectă, din punctul de vedere al unui psihoterapeut relațional?

„Cuvântul «perfect» este complet incompatibil cu ideea de iubire și relații. Oamenii sunt imperfecți, la fel este și spațiul dintre ei. Dar o zi de Valentine’s suficient de bună poate începe cu o îmbrățișare înainte de a ne deștepta cu adevărat, ar putea continua cu un mic dejun delicios, un prânz sau o cină petrecută în doi. Din tot acest decor nu trebuie să lipsească nici micile cadouri, mesajele de apreciere și acele două cuvinte care sunt atât de râvnite: «Te iubesc! » Dacă oricare dintre aceste mese va fi luată acasă ori într-un loc mai elegant depinde de preferințele celor doi… Cunosc câteva cupluri pentru care masa cea mai plăcută este în timp ce fac o baie caldă în cadă sau stând cocoțați în vârful patului. Creativitatea și imaginația merită lăsate libere atunci când vine vorba de iubire, atâta vreme cât siguranța psihologică și relațională nu au de suferit“, declară Gáspár.

Ralucăi Anton i-ar plăcea să fie „o zi în care celebrăm acest «împreună» și învățăm că spațiul dintre noi este unul dintre cele mai prețioase lucruri pe care le putem deține și întreține; și, desigur, să nu fie doar acea zi așa“.

Iar Adela ne-o descrie drept „o zi petrecută în doi făcând ceea ce ne place, deconectați de tot ce înseamnă rutina de zi cu zi, privindu-ne des în ochi, ascultându-ne bătăile inimii în timp ce stăm îmbrățișați și făcând dragoste“.

Iubirea este ingredientul necesar și suficient pentru orice om, indiferent de vârstă. Este important de știut că nu-i o rușine și nici vreo dovadă de inferioritate să o cerem, atunci când suntem în căutarea ei. Este dreptul fiecăruia să se simtă și să fie, cu adevărat, iubit.

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Close search
Coș
Back To Top
×Close search
Caută