Titlul inițial al acestui articol era „Nu-i nimeni vinovat!“, dar aș fi riscat să fac aceeași eroare ca atunci când suntem tentați să ne asumăm toată responsabilitatea pentru rezultatul unei acțiuni și să ne considerăm vinovați. În ambele situații nu dăm dovadă de gândire sănătoasă sau rațională.
Ce este până la urmă sentimentul de vinovăție?
Dacă e să reflectăm și să ne amintim de autorul și psihoterapeutul Windy Dryden, sentimentul de vinovăție poate fi definit, în primul rând, ca o emoție negativă stânjenitoare, care apare atunci când se simte vinovat cel care-și interpretează o acțiune drept o încălcare a unui cod moral sau a unor standarde ori valori etice. Aici fie că am încălcat anumite principii, fie nu le-am respectat, urmate de al treilea tip de vinovăție care apare atunci când cineva se concentrează asupra consecințelor a ceea ce a făcut sau a ceea ce nu a făcut.
În această ultimă manifestare a vinovăției, nu acțiunea ca atare a unei persoane constituie, în mintea ei, o violare a codului său moral, ci faptul că în urma acțiunii sale a dăunat, într-un fel, altei persoane. În această formă de vinovăție, cu cât este mai apropiată persoana pe care cineva crede că a lezat-o, cu atât se simte mai vinovat făptuitorul.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Cum poți gestiona sentimentul de vinovăție
Există diferite modalități, mai mult sau mai puțin eficiente, de a gestiona psihologic sentimentul de vinovăție. Printre cele parțiale se numără mărturisirea, iertarea altora și consolarea. Însă acestea atenuează sentimentul de vinovăție doar temporar. Soluția durabilă presupune ca, în primul rând, să acceptăm că am avut o atitudine sau un comportament nedorit, iar apoi să identificăm convingerile generatoare de vinovăție, pe care le avem despre acel eveniment și să le înfruntăm pentru a le schimba.
Dacă se întâmplă să te simți vinovat pentru că nu trăiești conform rigorilor, merită să-ți schimbi atitudinea față de nereușita de a trăi după anumite standarde etice. Nu trebuie în mod categoric să trăiești după propriile standarde absolut tot timpul și, dacă nu reușești, nu înseamnă că ești un om rău. Ajută să-ți reevaluezi valorile proprii și să te întrebi cât de potrivit mai este standardul tău etic.
„Dacă un bun prieten ar acționa ca mine, eu nu l-aș condamna. Atunci de ce ar trebui să mă condamn și să mă simt vinovat(ă) pentru o faptă asemănătoare?“
Cum poți ști cât de grav este „păcatul“ tău
Întrebarea pune în discuție modul în care pot fi privite lucrurile în perspectivă. Ajută să identifici ideile generatoare de vinovăție, să le înfrunți și să vezi cum poți transforma acest sentiment al vinovăției într-unul de regret sau „remușcare“.
Prima metodă pe care o poți folosi este așa-numita tehnică „a liniei continue a răului“. Notează o linie verticală pe o coală de hârtie și la capătul superior al liniei scrie 100% rău, iar la cel inferior 0% rău. Între ele înscrie subdiviziunile 25% rău, 40% rău și 75% rău. Acum te poți concentra pe fapta ta și să notezi cât de rău consideri că ai fost. În următoarea etapă, gândește-te la cea mai îngrozitoare crimă pe care ți-o poți imagina, comisă indiferent de cine. Folosindu-te de imaginație, te poți gândi la un număr de alte păcate sau fapte total nedorite și le poți nota pe linie, în apropierea procentelor. După ce ai terminat, revino la fapta originară și, cu maxim de obiectivitate, o poți compara cu faptele nedorite considerate cele mai grave și apreciază din nou cât de rea este în raport cu celelalte fapte notate.
A doua tehnică pe care o poți folosi este cea descrisă de Vernon Coleman, fiind numită „o zi de trăit“. De data aceasta, trebuie să te concentrezi asupra comportării tale și să-ți imaginezi cât de rea este dacă o privești din perspectiva situației în care ai mai avea de trăit o singură zi.
În concluzie, în această primă parte a articolului care a vizat gestionarea sentimentului de vinovăție, am putut vedea o primă definiție generală a acestei emoții nesănătoase și câteva întrebări și tehnici care pot fi de folos în transformarea emoției disfuncționale în una funcțională, sănătoasă.
Dacă ar fi să te gândești la un fapt pentru care te simți vinovat(ă), ce întrebări sau tehnici ai alege pentru gestionarea acestei emoții? Care are mai mult sens pentru tine?
Referințe selective:
- Dryden, W., & DiGiuseppe, R. (2003), Ghid de terapie raţional-emotivă şi comportamentală, Editura RTS, Cluj-Napoca.
- Dryden, W. (2013), Unconditional self-acceptance and self-compassion. The strength of self-acceptance: Theory, practice and research, 107-120.
- Dryden, W. (2013), Coping with guilt, Hachette UK.
Citește și: