Modelele pe care le vedem în casa copilăriei, la părinții sau îngrijitorii noștri, ne vor urma pe parcursul vieții – fie că vrem, fie că nu vrem – indiferent că vorbim despre femei sau bărbați. Totuși, acest articol este despre cum ne putem ajuta mai mult unii pe ceilalți, pentru a duce o viață mai împlinită. Așa că voi pune accentul pe ceea ce am putea face noi, ca femei, mame și participante active la construirea unei societăți sănătoase din punct de vedere emoțional și relațional.
Fiecare om are un trecut care vine la pachet cu o amprentă bună sau mai puțin bună. Exprimarea vulnerabilității este ceva tot mai accesibil femeilor și merită a fi considerată un act de curaj – peste care mulți dintre bărbați nu reușesc să treacă (și nu pentru că nu vor, ci pentru că nu știu cum să procedeze, în așa fel încât arhitectura lor psihologică să nu se prăbușească).
Trăsături precum compasiunea, cooperarea, onestitatea emoțională sau creativitatea sunt reprimate constant de bărbați, din teama de a nu-și pierde din masculinitate și, în consecință, a fi judecați. În anumite contexte și doar pentru o anumită tipologie de bărbați, această energie negativă acumulată atinge un punct maxim, apoi se revarsă, cel mai probabil, într-un act de violență. Înspăimântător este faptul că violența e catalogată și încurajată drept un mod adecvat sau necesar de a rezolva probleme. Nu de puține ori, vedem sau cunoaștem cazuri de băieți și bărbați care nu rămân să formeze un cuplu stabil alături de o persoană dragă, pentru simplul motiv că nu reușesc să-și scoată la iveală și sentimentele umane, firești, drăgăstoase, ce pot aduce beneficii ambelor părți.
Redefinirea masculinității poate fi începută de acasă, din generație în generație, fără jenă și cu multă blândețe și iubire. Discuțiile dificile merită încurajate în familie, în cel mai sigur loc, alături de părinți sau îngrijitori despre care știm că ne vor binele. Apoi, este important ca și cadrele didactice să continue ceea ce adulții din viața noastră au început deja și să cultive inteligența emoțională și relațională atât a băieților, cât și a fetelor.
Pentru a trăi într-o lume mai bună, este nevoie de curajul de a mișca ceva, de a construi, cărămidă cu cărămidă, o societate mai umană și mai îndrăzneață. Deschiderea trebuie să vină din noi – să fim blânzi, dar să și acordăm timp, până când reușim să gestionăm mai bine, alături de copiii noștri, tot acest disconfort emoțional. Emoțiile sunt dificile, însă dacă am înțelege că trăim cu ele și că ele ne vor ghida în tot acest itinerar al vieții, atunci cu siguranță ne-am schimba perspectiva.
Copilul are nevoie de prezența conștientă a părintelui, care – prin puterea exemplului, dar și prin lecțiile de bun-simț predate zi de zi – să nu se lase copleșit de disconfort din cauză că nu a rămas în registrul #machoman; ci să se recunoască drept o persoană care își cunoaște, acceptă și exprimă sentimentele. Sufletele strivite pot fi unisex, nu sunt doar tipic feminine. Iar acest lucru merită repetat, ori de câte ori arătăm cu degetul sau judecăm bărbați care plâng sau suferă după o despărțire. Nu are rost să fugim de viață, e mai util să înțelegem și să exprimăm compasiune și empatie încă din copilărie, pentru a crea ceea ce psihologii numesc „reziliență“.
Nu putem da vina mereu pe fațetele sumbre ale istoriei și pe faptul că educația nu mai este punctul forte al societății noastre. Mai degrabă, dacă facem distincția între ceea ce „trebuie“ și ceea ce „simțim“, putem considera că am pus câteva cărămizi la zidurile fortăreței numite Inteligență Relațională. Din păcate, nu de puține ori, dacă un bărbat își exprimă vulnerabilitatea, el este numit, în sens peiorativ, „gay“. Însă aici ar fi nevoie de un parteneriat între sexe.
℗PUBLICITATE
Spre exemplu, psihologia relațiilor recomandă fiecărui sex în parte modalități în care își pot susține jumătatea, pentru ca aceasta să iasă din „coma emoțională“.
Spre exemplu, femeile ar putea:
- Să nu mai eticheteze reacțiile partenerilor ca fiind lipsite de masculinitate, atunci când ei exprimă durere sau vulnerabilitate.
- Să nu mai caute sau să încurajeze acțiunile violente ale băieților sau bărbaților.
- Să susțină și să creadă în visurile pe care bărbații le au.
Femeile își doresc de la bărbați protecție, dragoste și înțelegere. Pe de altă parte, această masculinitate este, uneori, distorsionată și dusă până la extrem. Cazurile de violență ne siderează, dar, în majoritatea cazurilor, nu există urmări din partea societății, când, de fapt, lucrurile ar merita să capete o altă turnură. Violența nu este, nu a fost și nici nu va fi „la modă“. Iar paradigma poate fi schimbată doar cu ajutorul nostru, al tuturor. Suntem părtași și perpetuăm această idee, conform căreia bărbații trebuie să fie duri și impasibili, iar femeile trebuie să manifeste un comportament uman. Dacă am regândi această prejudecată, lucrurile și societatea ar avea un alt viitor.
Bărbații, totodată, pot începe să-și regândească rolul în societate astfel:
- Să înceteze a mai ridiculiza alți semeni, atunci când își exprimă emoția, compasiunea, dragostea față de persoana iubită.
- Să nu mai pună semnul egal între „bărbăție“ și „violență“.
- Să susțină și să încurajeze alți bărbați, atunci când vor să-și exprime creativitatea și umanitatea.
- Să-și exprime disponibilitatea emoțională în fața partenerei.
Cu toții simțim durerea emoțională, și asta nu are legătură cu sexul, rasa, culoarea pielii sau limba vorbită. Putem depăși această restricție pe care societatea ne-a impus-o – dacă ne dorim cu adevărat. O idee bună de lectură în acest sens este cartea Măștile masculinității, scrisă de renumitul sportiv american Lewis Howes – din care bărbații pot învăța cum să renunțe la măștile cu care au fost crescuți și pe care au fost condiționați să le poarte; iar noi, femeile, putem înțelege mai bine suferința care zace în sufletul partenerului, tatălui sau fiului nostru.
Trăim într-o lume imperfectă, în care ne putem vindeca doar dacă ne acceptăm și realizăm că avem nevoie unii de alții pentru a evolua. Iar rușinea nu are ce căuta, în această ecuație simplă!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
