fbpx
skip to Main Content

Luna iunie este cea în care se celebrează diversitatea, iubirea, toleranța între semeni. Evenimentele organizate de comunitatea LGBTQ+ sunt cele care dau startul verii și aduc în prim-plan sentimentul cel mai frumos: iubirea de toate culorile.

Însă nu de puține ori ele ajung să aibă o efemeritate relativă, dat fiind faptul că sunt umbrite de alte evenimente, care se opun acestei normalități.

Realitatea ne arată că, oricât am fi de deschiși spre a accepta diversitatea, în fapt, ne este greu să o facem.

Mergând mai în detaliu și încercând să ne dăm seama de unde această împotrivire la ceea ce ar merita să se intituleze normalitate, cel mai bine ar fi să facem apel la geneză.

Este adevărat că provenim dintr-o societate care își limita viața la ceea ce era dogmatic, înrădăcinat și dictat. Mulți dintre predecesorii noștri și-au reconfigurat traseul existenței în funcție de impunerile altora, fără a mai reuși să-și împlinească visurile avute și fără a mai avea o viață fericită, împlinită. Iar exemple de regrete pot fi găsite la tot pasul – dacă ne-am întreba părinții, bunicii etc.

Suntem în anul 2020 și consider că merită depășite aceste vremuri apuse și acordată o mai mare atenție legăturilor invizibile dintre oameni, atât de definitorii vieții pe care o trăim. 

Nenumărați specialiști ne comunică pe diverse căi că viața, relațiile pe care le avem și felul în care ne exprimăm iubirea sunt un bun barometru asupra longevității și asupra calității existenței noastre. Din păcate, răutatea, ignoranța și nepăsarea pot lăsa urme adânci în sufletele unor oameni care nu au nicio vină în privința orientării lor sexuale. Iubirea este universală și nu merită a fi pusă la colț sau arătată cu degetul, ci este înțelept a fi sădită și „udată“ constant.

Diviziunea globală asupra homosexualității persistă și în realitatea contemporană, însă veștile bune ne arată că acceptarea a devenit crescândă în ultimele două decenii.

Deși au avut loc de-a lungul vremii nenumărate schimbări legislative și normative în contextul problemei căsătoriei între persoane de același sex, opinia publică privind toleranța diversității rămâne, în continuare, divizată sau evoluată – în funcție de regiune, stat sau dezvoltare economică, însă și de atitudini religioase ori politice.

Așa se face că cei din Europa de Vest și din America acceptă tot mai mult diversitatea față de locuitorii Europei de Est, Ucraina, Rusia, Orientul Mijlociu sau Africa Subsahariană. Locuitorii din Asia-Pacific sunt destul de divizați, în ceea ce privește acceptabilitatea sexuală.

După ploaie, își face apariția curcubeul

Întotdeauna este sănătos să gândim că timpul poate fi un sfetnic bun. Drept urmare, am tinde să credem că zicala poate fi transpusă în realitate, dacă ne luăm după examinările realizate în 2002 și 2019 (pe 38.426 de persoane din 34 țări, în perioada 13 mai – 2 octombrie 2019), de către Pew Research Center, după lansarea pentru prima oară a întrebării legate de acceptarea homosexualității.

Iar rezultatele arată că, spre exemplu, gradul de acceptare a crescut în Statele Unite de la 49% (cât era în 2007), la 72% (cât este în prezent). Modificări de atitudine s-au înregistrat și în Africa de Sud (cu o creștere de 21% față de 2002), precum și în Coreea de Sud (cu 19% față de aceeași perioadă), Mexic și Japonia fiind state care, iarăși, au semnalat o augmentare a acceptării (ajungând ca 7 din 10 repondenți să fie de acord cu homosexualitatea), pe când Kenya (în care populația nu era foarte deschisă în acest sens în 2002, așa că doar 1 din 100 de respondenți erau „pro“ diversitate) raportează un procent de 14% pentru homosexualitate.

Desigur, în aceste procente, vârsta, educația, statutul financiar, religia și sexul dau tonul în privința alegerilor pe care le facem.

Religia, element distinctiv al toleranței

Grosso modo, religia are un rol bine stabilit în fundamentul unei societăți. Ea are capacitatea de a uni adepți și de a realiza, prin puterea credinței, un grad crescut de îngăduință între semeni. Statisticile Pew Research Center arată că apartenența la un grup religios face ca homosexualitatea să fie mai puțin acceptată față de cei neafiliați religios. Studiul scoate în evidență că grupurile ce susțin (în 25 dintre cele 34 țări chestionate) că religia este „oarecum“ ori „nu prea“ sau „deloc“ importantă în existența lor sunt mult mai susceptibile de a avea o deschidere față de homosexuali, în contrast cu cei care menționează că credința este „foarte importantă“.

Un detaliu important în disecarea problemei toleranței îl reprezintă și afilierea religioasă. Mai exact, cei ce se descriu ca fiind nereligioși (agnostici, atei) prezintă un stadiu crescut de acceptabilitate față de homosexualitate.

Teoretic, am putea spune că esența credinței este tocmai tolerarea celuilalt și înfrățirea cu semenii noștri. 

℗PUBLICITATE


Potrivit studiului, în marea majoritate, grupul celor afiliați este reprezentat de creștini. În interiorul acestei tabere, conform studiului, catolicii sunt mai pasibili de a accepta homosexualitatea, față de musulmani, evangheliști ori protestanți. 

Esența religiei este aceea de a unifica, de a ne face mai complianți și de a crea un cadru armonios între adepți. Dar tabloul real al faptelor, comportamentelor, gândurilor noastre arată că acestea sunt antonime adevăratelor principii religioase. Totuși, dacă privim cu optimism datele prezentate mai sus, putem conchide că trendul este unul ascendent. Și, poate, în timp, lucrurile vor arăta altfel, iar orientarea sexuală nu va mai fi un subiect tabu, de neconceput, de neiertat. 

Politica, un rol important în acceptarea sexualității

Politica dictează felul în care poate iubirea să se manifeste. Am putea spune că este o utopie și că nu ar fi posibil așa ceva. Însă, în fapt, guvernanții aleg felul în care ne exprimăm sentimentele pe care le nutrim pentru semenii noștri. Astfel, din datele înregistrate de Pew Research Center, cei de dreapta sunt mult mai rezervați și mai puțin deschiși la a fi de acord cu homosexualitatea, față de cei de stânga. În egală măsură, susținătorii partidelor populiste de dreapta din Europa sunt mult mai refractari la ideea de homosexualitate.

Abundența unei țări, element definitoriu în alegerile cetățenilor

Un alt element important în dinamica recunoașterii relațiilor homosexuale este și gradul de dezvoltare al statului la care ne raportăm. Sondajele subliniază faptul că, în statele dezvoltate economic (Suedia, Germania sau Olanda, care au un PIB de peste 50.000 dolari pe cap de locuitor), toleranța și acceptarea diversității este mult mai crescută în comparație cu statele sărace (precum Kenya, Ucraina, Nigeria, al căror PIB se situează sub 1.000 dolari).

De altfel, Pew Research Center deține date despre gradul de acceptare a homosexualității încă din 1994 și subliniază o creștere constantă până în 2000, urmând ca în 2015 să aibă loc legalizarea federală a căsătoriei gay.

Cu toate acestea, se regăsesc decalaje în privința diversității – în Statele Unite ale Americii, în rândul țărilor din vestul și din nordul Europei. (De menționat că în statele sud-americane se regăsesc ratele cele mai mici de toleranță a diversității.)

Vârsta, definitorie în definitivarea gradului de toleranță

Studiul mai relevă și faptul că vârsta joacă un rol semnificativ în ceea ce numim recunoașterea homosexualității. Mai exact, persoanele mai tinere par a fi mult mai deschise în tot acest proces al acceptării diversității, față de seniori, care nu dau dovadă de un prag real de toleranță.

Diferențierile au fost semnificative în Coreea de Sud – unde un procent de 79% de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 29 ani sunt de părere că societatea ar trebui să accepte homosexualitatea, față de 23% persoane cu vârste între 50 și 50+. Statisticile prezentate (conform cărora lucrurile vor sta altfel în viitor) ne dau speranța reinstaurării umanității între semeni. 

Echitatea de gen, în procesul acceptării sexualității

Pew Research Center subliniază că nu au fost întâlnite diferențe copleșitoare între femei și bărbați, în acceptarea sexualității. Excepția o realizează Coreea de Sud, unde 51% dintre femei susțin exprimarea sexualității, în timp ce 37% dintre bărbați sunt de aceeași părere. 

Iubirea este universală; ea nu ține cont de rasă, etnie, culoare a pielii, educație, religie, orientare politică etc. Cu toate acestea, toate elementele de mai sus sunt, pare-se, cele arătate cu degetul și stigmatizate.

De rușine, din frica de a nu fi catalogat ca fiind „altfel“, oamenii aleg să-și ascundă orientarea sexuală, fără a se putea bucura de persoana dragă, fără să se țină de mână, fără să se îmbrățișeze etc.

Arătatul cu degetul poate fi un sport național. Însă, înainte să o facem, poate că ar fi mai bine dacă ne-am gândi la ceea ce simte persoana la care ne referim. Și la cum ne simțim noi, atunci când cineva ne arată cu degetul.  

Un alt exercițiu pe care vi-l propun este să vă gândiți la următorul lucru: dacă cineva apropiat ar avea o orientare sexuală distinctă de cea a majorității, cum ați proceda? L-ați iubi, l-ați tolera sau ați interacționa mai puțin cu el – doar din acest considerent? 

În final, e de acceptat că suntem cu toții guvernați de emoții, trăiri, neîmpliniri, frustrări. Dacă am conștientiza, măcar un pic, felul în care persoanele homosexuale duc povara stigmatizării, poate că atitudinea noastră ar fi alta. Împreună, putem clădi o lume bună, guvernată de iubire – cu amendamentul de a renunța la nenumăratele prejudecăți, care nu fac altceva decât să ciuntească sufletul și psihicul uman. Și, astfel, poate, în viitorul copiilor noștri, oamenii nu vor mai fi împărțiți în „heterosexuali“ și „alții“. 

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Back To Top
×Close search
Caută