fbpx
skip to Main Content
Cum Putem Gestiona Stresul într-un Mod Sănătos. Recomandările Asociației Americane De Psihiatrie

Dacă ar fi să formulăm într-un singur cuvânt tot ceea ce contemporaneitatea trăiește, acesta ar fi „stres“. El face parte din fiecare zi, ne pândește la tot pasul, ne activează atunci când lucrurile nu sunt așa cum ne dorim și ne împingeׅ, din incapacitatea gestionării lui, la gesturi și verbalizări pe care le regretăm ulterior.

Stresul își face apariția atunci când totul în jur ne copleșește și, oricât de mult am nega faptul că avem multiple roluri sociale, suprapunerea lor denotă faptul că nu suntem ubicui și că merită să alegem viața la o viteză inferioară, conștienți fiind că lucrurile nu pot fi făcute simultan, ci cu dozarea energiei în așa fel încât să nu ajungem pe pilot automat, ci să fim propriii conducători, capabili să ne controlăm kilometrajul vieții.

Merită precizat că un stres cronic sau extrem este asemeni unui tsunami, acesta având capacitatea de a lăsa urme atât fizice, cât și emoționale.

Și totuși, cum facem să ne „împrietenim” cu stresul, să-l recunoaștem drept o cunoștință mai veche, dar cu care nu vrem să ne continuăm traiul? În cele ce urmează, vom învăța că nu este atât de complicat să ne detașăm și să-l acceptăm drept evident și real, dar fără să-i acordăm puteri asupra noastră.

1. Să fim conștienți de complicațiile stresului

Potrivit APA (Asociația Americană de Psihiatrie), din punct de vedere fizic, o persoană poate manifesta simptome precum dureri musculare, hipertensiune arterială, insomnie, dar și alte boli asociate unui sistem imunitar slăbit. Stresul cronic este responsabil și de apariția bolilor cardiovasculare, respectiv, obezitate, din cauza faptului că, în situații încordate de viață, oamenii își găsesc refugiu în consumul acelor alimente care le aduc confort. De asemenea, depresia și anxietatea fac parte din același spectru al complicațiilor, însă în aceeași categorie putem adăuga și iritabilitatea, oboseala, coroborate cu probabilitatea de a deveni consumator de substanțe interzise.

Ar fi utopic să credem că putem elimina orice sursă de stres din viața noastră. Însă este imperios necesar să cunoaștem și să adaptăm anumite strategii, prin care să putem reduce stările neplăcute, respectiv, efectele fiziologice asociate stresului.

2. Să trasăm limite

Adesea, ne este mai ușor să ne împovărăm cu multe lucruri de făcut, pe durata unei zile. Însă e bine să avem grijă să nu ne supraaglomerăm prin menținerea unei agende interminabile. Astfel, iminenta afundare în abis poate fi evitată. Tot potrivit APA, este necesar să ne stabilim prioritățile și activitățile pe care le putem duce la bun sfârșit, fără a ne afecta în vreun fel integritatea fizică și intelectuală. Este timpul să învățăm să delegăm diverse responsabilități (fără să ne simțim inferiori că o facem, fără să considerăm că e un semn de slăbiciune) și să formăm – atât acasă, cât și la locul de muncă – adevărate grupuri de susținere, echipe pe care să ne bazăm și alături de care să mutăm munții din loc. Nu degeaba se spune că „unde-s doi, puterea crește“.

℗PUBLICITATE


3. Să dormim suficient de bine

Când avem multe gânduri și ne presează situații ale căror rezolvare nu o găsim, riscăm să ne piară somnul. Și aici, responsabilitatea îi revine tot stresului cronic, care nu numai că nu ne lasă să ne odihnim, ci ne ține departe și de detensionarea mult dorită. În acest sens, Asociația Americană de Psihiatrie ne încurajează să ne schimbăm obiceiurile existente. Astfel, cu o oră sau două înainte de a merge la culcare, specialiștii ne îndeamnă să ne implicăm în cât mai multe activități relaxante (fie că vorbim de cititul unei cărți în timp ce facem baie, fie de meditație, yoga ori chiar de ascultarea muzicii preferate). Tot ei ne îndeamnă să ne îndepărtăm cât mai vizibil de tot ce înseamnă ecrane (TV, tablete, telefoane etc.), lăsând astfel pe următoarea zi grijile care ne solicită o atenție sporită.

4. Să practicăm respirația abdominală

Potrivit Harvard Medical School, respirația abdominală este una dintre cele mai bune unelte pe care le avem la îndemână, pentru a ne reface corpul după ce a fost expus stresului. Prin practicarea acestui tip de respirație timp de 10-20 minute, se reglează ritmul cardiac, se oxigenează sângele și se risipește încordarea înregistrată la nivelul organismului. Respirația aceasta poate fi exersată oriunde și ori de câte ori simțim nevoia. Important este să inspirăm adânc pe nas până când toracele se umple de aer, iar abdomenul se extinde, iar apoi să expirăm. Efectele benefice pot fi remarcate încă de la primele respirații. Desigur, putem asocia respirației și alte tehnici de detensionare. Poate că vom fi sceptici la început și nu vom acorda credit acestui tip de respirație, însă cu timpul vom simți că a devenit o adevărată relaxare.

5. Să ne concentrăm pe un singur lucru odată

Nu de puține ori, ni se întâmplă să avem un șoc dimineața, când vedem câte ne așteaptă în ziua respectivă, așa că încercăm haotic să mai eliminăm din ele una câte una. Însă în tot acest vacarm, ne este dificil să ne mai gândim și la sfaturile specialiștilor în materie de relaxare. Totuși, Asociația Americană de Psihiatrie ne sfătuiește să începem prin practicarea unei singure forme de detensionare, fie că alegem să facem yoga, fie o plimbare, fie orice alt tip de mișcare fizică – prin care ajunge să fie stimulată la nivel cerebral secreția de endorfine. Cu siguranță, nu ne va fi ușor la început. Însă cu timpul, odată ce vom simți primele reacții pozitive, vom recurge din nou și din nou la atingerea acelei stări de relaxare.

6. Să cerem ajutor de specialitate

Este important de știut că nu e indicat să apelăm abia în ultimul moment la un specialist în sănătate emoțională. Fiecare dintre noi cunoaște limitele până la care poate duce în spate stresul. Însă este înțelept să facem în așa fel încât să ne punem pe noi înșine pe primul loc (nu din egoism, ci din realism și maturitate). Pentru că numai așa, fiind bine, vom putea traversa perioadele aglomerate din viețile noastre. Merită precizat că, dincolo de faptul că putem să ne descărcăm în fața unei persoane de încredere, apropiată sufletului nostru, un specialist are capacitatea de a ne ghida, adaptându-ne strategiile la elementele generatoare de stres, în acord cu personalitatea noastră.

Nu este niciodată târziu pentru a începe acest proces de „reabilitare“ emoțională. Însă este bine de știut că acest „acum“ poate fi tardiv mâine. În această perioadă, avem și mai multe motive să ne simțim asaltați din toate părțile de știri, evenimente, bilanțuri, vești de la locul de muncă, copii care nu își fac temele la timp acasă ori parteneri nervoși, la rândul lor, din cauza acelorași lucruri. Și pentru că toate acestea se întâmplă doar între patru pereți, sunt șanse serioase să iasă scântei. Acum este momentul să rupem cercul vicios, punând capăt stresului care ne duce acolo unde vrea el. Este timpul pentru a ne privi obiectiv și a radiografia situația în care ne aflăm. Putem începe prin pași mici, ciclici, pe care să-i transformăm în antrenamente zilnice, mentale (care pe parcurs să devină resorturi de încredere).

De asemenea, nu este un moment bun să readucem în prim-plan probleme conjugale, dar este timpul să formăm o echipă imbatabilă, cu care să putem traversa toate vicisitudinile. Când totul se va fi sfârșit, vom observa că am ajuns un cuplu și mai sudat. Este o perioadă de cotitură pentru întreaga umanitate. Fără a pune prea multă presiune asupra propriei persoane, merită să privim în perspectivă cu maximă seriozitate, să ne conturăm planuri mărețe și să le așternem pe hârtie – ca să le punem în aplicare la finalul izolării.

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Back To Top
×Close search
Caută