Este o întrebare ce poate avea multiple variante de răspuns. Educația copiilor noștri e o prioritate și are nevoie de o atenție pe măsură. Calitatea acesteia va defini viitorul nostru și mai ales pe-al lor. Privind în jur, observăm că progresul tehnologic e prezent în viața noastră, iar fuziunea acestuia cu sistemul de învățământ este inevitabilă.
Teoretic, procesul de învățământ actual pune în centrul său nevoile principalului beneficiar (indiferent că ne referim la un copil de grădiniță sau la un elev de liceu), în funcție de care își stabilește obiectivele. Iar conținutul învățării se modifică treptat, urmărind dobândirea competențelor practice de către elevi. Dar cel mai important salt în ultimii ani s-a înregistrat la nivelul metodelor, mijloacelor și tehnologiilor folosite în educație.
Progresul tehnologic rapid al ultimilor ani a determinat și o modificare considerabilă a metodelor și procedeelor de lucru din cadrul educației, schimbând în același timp și percepția asupra „tradiționalului“ și „modernității“.
Demonstrația, învățarea prin exercițiu sau asimilarea lecțiilor din manual sunt privite în acest moment ca niște metode ce trebuie serios actualizate – printr-o abordare mai pragmatică, mai aplicată și mai adaptată la realitatea vieții cotidiene. Vechea abordare nu mai captivează elevii, deoarece societatea și, implicit, gândirea omului s-au schimbat. În prezent, aceste vechi metode de predare pot fi catalogate ca fiind „tradiționale“. O nouă generație de metode (mai potrivite pentru era digitală) a ieșit la lumină și se află în continuă perfecționare și răspândire.
Despre digitalizare se vorbea, cu doar câteva decenii în urmă, ca despre un domeniu de dorit, situat undeva departe, în viitor. În prezent, datorită efortului global inovator și noilor achiziții, putem vorbi despre platforme digitale în domeniul educației – nu doar la nivel internațional, ci și la noi în țară. De asemenea, e remarcabil că avem și o producție autohtonă de software educațional. Dar lucrurile sunt abia la început, pentru că implementarea acestor progrese în unitățile de învățământ merge lent.
Metodele digitale au început să pătrundă în școlile românești de puțină vreme. În această scurtă perioadă, evoluția instrumentelor de predare folosite în majoritatea școlilor a cunoscut un progres destul de neînsemnat. Bineînțeles că metodele clasice nu trebuie eliminate din procesul educațional, însă elevii și profesorii au nevoie și de instrumente de învățare actuale. Tehnologia modernă ar putea veni în sprijinul educației, cu condiția să fie aplicată firesc și să nu înlocuiască predarea de către profesor, să nu devină o sursă exclusivă de informare și să nu se limiteze la jocuri practice, ci să înglobeze și principiile teoretice. Fiindcă, ușor-ușor, putem aluneca în extrema cealaltă, riscând să credem că factorul uman e dispensabil în educație, de vreme ce totul se găsește (și e mai atractiv) în lumea virtuală.
Metodele educaționale care și-au demonstrat eficiența ca metode de predare și învățare pot fi acum adaptate noilor echipamente digitale. Iar soluțiile găsite pentru această perioadă de tranziție țin de adoptarea a două categorii de produse digitale: de tip hardware (table interactive, laboratoare multimedia, laborator fonetic) și de tip software educațional. Aplicațiile educaționale au fost introduse în sistemul de învățământ atunci când s-a realizat că interacțiunea cu un calculator în mediul educațional poate fi benefică. Prin crearea unor programe virtuale care să ofere un conținut accesibil, personalizat și interactiv, s-a făcut un prim pas spre digitalizarea mediului școlar. Aceste softuri educaționale au evoluat încontinuu, datorită progresului tehnologic și nevoilor pe care le are educația.
℗PUBLICITATE
De ce-ar alege profesorii utilizarea unui soft educațional? Pentru volumul mare de informație pe care o poate oferi, pentru modul de expunere combinată (audio și video), datorită familiarizării copiilor cu tehnologia, pentru atractivitatea mediului etc.
Dacă în anii anteriori un soft educațional presupunea vizualizarea unui material în format digital, astăzi se poate vorbi despre blended learning („învățarea hibridă“), un concept adoptat și în țara noastră și testat la toate nivelurile de învățământ – care, în esență, înseamnă o combinație de învățare tradițională (față în față cu profesorul) și învățare modernă (în fața unui dispozitiv electronic).
Uneori, însă, expansiunea digitală e blocată chiar de către cei care ar trebui să o pună în aplicare. Teama de a folosi tehnologia în fața elevilor (în unele cazuri) și lipsa de cunoaștere, de resurse și de susținere din partea autorităților (în mult mai multe cazuri) îi țin pe profesori departe de digitalizarea predării. Pentru unii, fie stilul de predare este greu de schimbat, fie evoluția tehnologică e un salt prea mare și, de aceea, îl evită. Dacă privim mai în profunzime, această opoziție sau evitare în utilizarea tehnologiei actuale are chiar și un nume: „tehnofobia“. Care implică o frică sau anxietate crescută vizavi de efectele sau consecințele tehnologiei. La fel ca orice frică, și aceasta e una firească – atâta vreme cât nu blochează evoluția și nu sabotează calitatea vieții.
La modul cel mai serios, trebuie subliniat că rolul profesorului contemporan nu mai este doar acela de a transmite informația către elevi (exact așa cum am turna o substanță dintr-un recipient într-altul). Provocarea sa constă azi în captarea atenției elevilor și, mai ales, în menținerea concentrării lor pe parcursul întregii ore de curs. Numai că elevii s-au obișnuit să fie stimulați de tehnologia noului deceniu la un nivel foarte înalt, comparativ cu nivelul stimulării din clase. Și trebuie să vedem efectele stimulării digitale asupra creierului de copil. Fiindcă biologia nu evoluează în același ritm rapid ca tehnologia. Iar pentru a înțelege măcar o parte dintre efecte, va trebui să treacă o vreme. Noile generații intră în contact de la vârste tot mai fragede cu tehnologia modernă, de care se atașează imediat. Totuși, după o vreme, din cauza stimulării rapide, un astfel de copil nu mai suportă plictiseala, singurătatea și nici emoțiile negative (care ar trebui să-l facă rezilient pentru viață). Stimularea continuă a creierului duce la agitație lăuntrică.
Copiii noștri de azi, în rolurile lor de elevi, sunt mult mai receptivi la digitalizare, primind cu entuziasm noi tehnologii, metode, procedee și mijloace și acumulând abilități, competențe și informații în timp record. Au nevoie doar ca noi, adulții, să ținem pasul cu ei, fără a-i forța să se întoarcă la „cum era pe vremea noastră“. Dar, ca întotdeauna, va trebui să avem grijă la reversul medaliei: de ce-ar mai vrea un copil cu acces permanent la computer să facă pe caiet o înmulțire, când are (la distanță de un clic) un calculator ce poate s-o facă în locul lui? Acum, întrebați-vă: „Nouă, adulților, ne-ar conveni să nu știm cum să înmulțim (cu capul propriu) două numere a câte două cifre fiecare?! E benefic ca mintea omului să-și piardă abilitățile dobândite?“
În aceeași notă (adică privind atât avantajele, cât și dezavantajele generate de mediul virtual), putem face și o altă observație. Pe de-o parte, ușurința cu care elevii au acces la cunoștințe prin intermediul metodelor digitale îi face mult mai entuziaști și mai dornici să învețe, decât în cazul utilizării metodelor tradiționale de predare – învățare – evaluare. Însă, pe de altă parte, când intră pe internet, niciun copil nu se limitează doar la platformele educaționale; în realitate, fiindcă nu poate fi în permanență supravegheat de părinte, el va intra și pe platformele cu jocuri agresive, pe site-uri cu conținut inadecvat vârstei sale ori va sta nepermis de mult pe internet, fără să mai iasă și în parc, la joacă, fără să mai socializeze față în față cu alți oameni; într-un final, se va izola tot mai mult. V-ați întrebat vreodată câți părinți folosesc aplicațiile software de monitorizare, ca să afle ce face copilul lor minor pe internet? Și, după ce află, câtă putere și inventivitate mai au, pentru a schimba situația?
Era digitală în educație prinde un contur tot mai clar. Acest mediu inteligent de predare le poate oferi elevilor modalități noi de a utiliza creativ informația. Iar inteligența artificială, care va pătrunde la un moment dat și în sistemul educațional românesc, va fi capabilă să creeze algoritmi complecși de evaluare – pentru ca procesul de învățare să-și arate roadele reale.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
