Există o dorință tot mai mare în privința relaționării și a deschiderii spre comunicare interpersonală, odată ce am scăpat de stările de urgență și de alertă și am avut posibilitatea de a reveni la mare parte din rutinele sociale mult dorite. Am putea chiar aprecia că pandemia ne-a învățat că viața este aici și acum și că ceea ce contează este puntea de legătură pe care reușim să o stabilim cu ceilalți. Cu toate acestea, un dram de conștientizare nu strică pentru a ne satisface cu adevărat nevoile primare de conectare și apartenență.
De prea multe ori, întrebăm sau suntem întrebați despre starea noastră de spirit, printr-un simplu „Cum ești?“, lăsând loc unui răspuns mult prea general și politicos care, uneori, ne pune pe gânduri. Ba mai mult, tendința inertă este să răspundem cu un simplu „Bine. Tu?“, drept automatism, chiar dacă realitatea este cu totul alta, dar noi ne protejăm, mutând focusul pe interlocutor.
Psihologia ne spune că povestea de viață a fiecăruia și regulile sociale dobândite în mod implicit ne ghidează atât reacțiile, cât și comportamentele, iar pentru a face orice schimbare important este să începem cu conștientizarea. Dacă ar fi să reflectăm, atunci când adresăm această banală întrebare, la ce răspuns ne așteptăm? Suntem dispuși să și primim răspunsul, ori doar bifăm datoria de a ne comporta politicos? Sunt întrebări personale care ne pot ajuta în clădirea unor relații trainice și sănătoase cu cei din jur.
Modele comportamentale, mesaje indirecte și un dram de genetică
Provenim din familii în care ni s-a repetat, obsesiv, cum că subiectele personale nu ar trebui dezvăluite nimănui din afara perimetrului locuinței, ci ascunse bine sub preș. Este la fel de adevărat că și părinții și bunicii, la rândul lor, au fost învățați să fie la fel de bătăioși (în acord cu vremurile și vicisitudinile aferent survenite) pentru că, în definitiv, viața este un câmp de luptă, ale cărei bătălii le ducem zilnic (fie cu inamici externi, ori cu proprii demoni).
Toate aceste mesaje primite de la adulții-îngrijitori nu au făcut altceva decât să fie decodificate de noi cum că vulnerabilitatea emoțională reprezintă ceva prea intim și rușinos, de care nu ar trebui să vorbim.
Apropo de conversațiile purtate în fugă, psihologii ne spun că atât mediul, cât și moștenirea genetică își spun cuvântul. În acest sens, Anca Pavel, psihoterapeut de familie și cuplu, susține că: „Părerile despre small talks tind să fie împărțite și în funcție de tipul extrovert sau introvert de personalitate. Introvertiții, cu tendința lor către izolare și introspecție, nu se simt prea confortabili în a purta discuții cu persoane necunoscute sau pe teme superficiale. Celor extrovertiți, în schimb, le place să fie înconjurați de oameni și poartă lejer conversații cu persoane pe care abia le cunosc.“ Mai exact, da, contează ce mesaje ne-au transmis ai noștri, dar la fel de mult ne influențează și temperamentul înnăscut, care ne ghidează structura de personalitate.
℗PUBLICITATE
Potrivit site-ului psychologytoday.com, un studiu recent realizat în 2021 (Kardas, Kumar și Epley) a reliefat faptul că există o tendință de a subestima modul în care alții ar putea reacționa la autodezvăluirea noastră, ceea ce ne afectează profunzimea conversațiilor cu semenii.
Atunci când purtăm conversații cu sens, definite de intimitate și profunzime, ne împărtășim gândurile, trăirile și cele mai personale experiențe. Iar studiile ne confirmă că genul acesta de legături sunt benefice pentru sănătatea noastră psihică și emoțională, chiar dacă nu avem niciodată garanția că secretele noastre vor fi păstrate în mod confidențial. După cum punctează medicul și autorul american dr. Vivek Murthy, puterea noastră reală stă în profunzimea conexiunilor pe care le putem crea cu cei din jur, și doar împreună putem învinge orice bătălie. Suprimarea trăirilor noastre produce furtuni emoționale care ajung, în timp, să ne afecteze calitatea vieții și implicit sănătatea.
Depresia, cea mai frecventă problemă de natură psihică din zilele noastre, apare adesea din cauza pierderilor și a însingurării sociale, iar costurile acesteia le plătim nu doar noi, dar și familia și comunitatea din care facem parte. Cu cât suntem mai bine conectați și mai autentici în relațiile noastre intime, cu atât mai bine vom fi protejați de depresia clinică sau disfuncțională. De aceea, specialiștii în sănătatea emoțională ne îndeamnă să ne facem curaj și să ne verbalizăm emoțiile, pe deplin, în fața acelor persoane pe care le considerăm de încredere (fie că este vorba de un amic, de partenerul de viață, de o rudă, de un duhovnic ori de un psihoterapeut). Iar dacă simțim că deja ne-a prins depresia, putem apela și la biblioterapie, un exemplu potrivit este și Cum să bagi depresia în depresie, de James Withey în care autorul ne face cunoștință cu patruzeci de modalități prin care ne putem reface viața, prin idei si tehnici de combatere a depresiei, testate pe propria-i piele.
Conversațiile banale pot fi mai importante decât am crede
Esther Perel, una dintre vocile importante din psihoterapia relațională a acestui secol, ne reamintește că ce-i apropie pe oameni sunt poveștile, dar acestea nu trebuie să fie mereu ca extrasele din cărțile de filosofie sau conversațiile cu terapeutul nostru. O conversație banală cu cineva în stația de autobuz sau cu un alt cumpărător care așteaptă la rând alături de noi sunt dovezi de conectare care pot însemna mai mult decât am crede. Sentimentul de apartenență se cultivă în diverse contexte – acasă, la muncă, dar și în comunitate. Probabil că nu o dată ne-am trezit povestind o banalitate cu cineva și apoi ne-am surprins cu o stare de spirit mai bună și poate mai pozitivă. Relațiile au această putere de a ne readuce optimismul și speranța în minte.
Psihoterapeuta Anca Pavel, contributoare la paginadepsihologie.ro, conchide că, din punct de vedere relațional, „discuțiile mărunte vor avea mereu un nivel semnificativ de importanță. Acestea nu presupun autodezvăluiri ale gândurilor, sentimentelor și experiențelor, dar pot da indicii despre coeficientul de inteligență socială pe care îl posedăm.(…) Este recomandat să avem parte de conexiuni intime și conversații profunde, fără ca asta să excludă interacțiunile de suprafață. Ele rămân inerente vieții sociale. Cu ajutorul lor ne arătăm interesul atunci când cunoaștem persoane noi, ne reglăm anxietatea, ne petrecem timpul când avem ceva de așteptat. Este firesc ca profunzimea discuțiilor să fie corelată cu nivelul de intimitate al interacțiunii.“
Deci, cum sunteți? Sper ca începând de astăzi aceasta să fie o întrebare pe care să o adresăm cu mintea deschisă și să găsim curajul de a răspunde cât mai autentic posibil. Iar dacă nu vă iese din prima, mai încercați, totul este un proces și noi suntem o lucrare în curs de desfășurare.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
