Rușinea – atunci când își întinde tentaculele ei de negativitate încolăcindu-ne inima, făcându-ne să ne simțim nedemni de apreciere sau iubire, să simțim că e ceva în neregulă cu noi ca și cum am fi defecți sau făcuți dintr-un „aluat rău” – poate fi extrem de nocivă și dureroasă. Rușinea, o emoție puternic resimțită în raport cu reprezentarea propriei noastre identități, are potențialul de a schimba modul în care ne vedem pe noi înșine și poate duce la dificultăți sociale, profesionale și sexuale de lungă durată.
Cu toții resimțim rușine în diferite contexte. Dar pentru aceia dintre noi pentru care rușinea devine copleșitoare, care au dificultăți în a o diminua sau transforma, rușinea poate deveni o cauză de îngrijorare clinică. Persoanele care se confruntă cu o rușine severă referitoare la o anumită problemă pot găsi beneficii în a vorbi cu un terapeut.
De obicei, rușinea cronică își are originea în copilărie, iar dezvăluirea experiențelor care au condus la rușine poate ajuta la ameliorarea acesteia. Uneori, rușinea este înrădăcinată în experiențe de natură sexuală care, în percepția sau înțelegerea copilului de atunci, nu au fost acceptate de el sau acceptate de către adulți. Cu alte cuvinte, copiii care sunt implicați în activități sexuale de la o vârstă fragedă sau care au fost abuzați sexual pot dezvolta un sentiment de rușine cu privire la rolul lor în aceste fapte, mai ales dacă adulții îi învinovățesc cu intenție sau nu iau măsuri pentru a-i reasigura de nevinovăția lor în aceste acte de abuz.
Rușinea poate dura un timp scurt sau poate fi o experiență esențială a sinelui. Pentru unii oameni, sentimentele de rușine pot începe în copilărie și pot continua până la maturitate. Acești indivizi pot fi conștienți de astfel de sentimente și, ca rezultat, pot suferi o depresie sau o formă de anxietate. Ar putea, de asemenea, să nu fie conștienți de rușine și să o ascundă sub o mască a narcisismului sau sub comportamente extreme, cum ar fi dependențele sau episoade de furie. Rușinea poate duce, de asemenea, la dezvoltarea comportamentelor auto-vătămătoare și a tulburărilor de alimentație.
O viață trăită sub semnul rușinii poate fi dureroasă și dificilă, deoarece îi împiedică pe oameni să-și îndeplinească nevoile de bază, cum ar fi menținerea unei stime de sine pozitive și a speranței pentru viitor, poate interfera în viața socială și în relațiile de prietenie și cele intime, poate afecta eficiența și productivitatea.
Procesul terapeutic le este util persoanelor care au fost abuzate, victimizate sau hărțuite și care adesea simt rușine într-o măsură semnificativă. Dacă adoptă o perspectivă sănătoasă și obiectivă asupra situației care îi face să simtă rușine, aceste persoane pot reuși să-și stăpânească și să-și depășească rușinea. Alte condiții specifice de viață, precum pierderea locului de muncă, infidelitatea, divorțul sau chiar copiii problematici, pot determina apariția unor sentimente intense de rușine. Fie că rușinea este indusă de propriul sine, fie căeste rezultatul acțiunilor altcuiva, rușinea copleșitoare poate afecta fiecare zonă a vieții unei persoane. Obținerea ajutorului pentru a scăpa de aceste sentimente duce la o eliberare de rușine.
Pentru a ne învăţa cum să ne creştem rezistenţa în faţa acestei emoţii ce ne poate împiedica să avem o funcţionare adecvată, Brené Brown identifică 4 paşi care ne ajută să formăm şi să creştem reziliența la ruşine.
Să recunoaştem ruşinea şi ceea ce o declanşează
Rușinea este activată de situații, comentarii și comparații care pot determina, pentru unii dintre noi, căderea într-o spirală descendentă – atrăgând în acest vârtej sentimentul că nu suntem suficient de buni și că suntem singuri. Ceea ce declanşează ruşinea este specific şi unic pentru fiecare persoană. Răspunsul la rușine este adesea indus în noi de către societate, dar şi de către familia noastră de origine.
Să fim conştienţi folosind lentila discriminării față de presiunea socială
O lentilă a discriminării ne ajută să ne creștem puterea personală, prin înțelegerea legăturilor dintre experiența noastră individuală și sistemul și atitudinea socială larg acceptate. Putem să devenim rezilienţi la activarea emoţiei de ruşine practicând acest tip de conştientizare discriminatorie, ce explorează modul în care ceea ce ne declanşează rușinea, la nivel personal, se raportează sau chiar este un răspuns la așteptările și idealurile societății. Făcând această discriminare în mod conştient, ne permitem să luăm propria noastră decizie cu privire la standardele care sunt adecvate pentru noi înșine.
Să depăşim ruşinea
Reușim să mai facem un pas în a crește rezistența la rușine, atunci când reușim prin atitudinea noastră să luăm această experiență ca pe o lecție din care putem învăța și să o împărtășim cu alții. Întărind reziliența la rușine, reușim să o scoatem din acel con de umbră, de izolare, de secret, acceptând vulnerabilitatea de a împărtăși povestea respectivăsemenilor noștri. Această etapă poate avea un puternic rol de conectare cu alte persoane.
Să vorbim despre rușinea noastră
Aceasta înseamnă abilitatea de a putea vorbi despre rușinea noastră în acele momente când alții sau societatea ar putea să o declanșeze. Este nevoie de capacitatea de a ne exprima sentimentele și puterea de a cere ceea ce vrem. Asta e abilitatea care ne va împiedica să ne retragem în acel moment sau să acționăm încercând să-l ruşinăm reciproc pe celălalt.
În psihoterapie, oamenii care se confruntă cu rușinea la nivel cronic, pot învăța cum să accepte responsabilitatea pentru acțiunile lor și să-și pună rușinea și vinovăția într-o altă perspectivă. În plus, terapeuții care lucrează cu supraviețuitori ai abuzului sau cu cei care se simt rușinați de greșelile altora, îi pot ajuta pe pacienți să înțeleagă că nu ei sunt cei care au provocat trauma respectivă. Această fundamentală eliberare de vină poate ajuta indivizii să ajungă la un punct în care să se elibereze de orice rușine și de efectele ei negative, precum anxietatea sau depresia, ce pot rezulta din aceasta.