fbpx
skip to Main Content
Cum Să Controlăm Consumul De Alcool, înainte De A Ne Pierde Complet încrederea în Sine

Zilnic, suntem într-o continuă alergătură, de la mic la mare. Avem plusuri și minusuri, vrem iubire, atenție, bani, confort și tot felul de alte lucruri – notate pe lista noastră personală cu realizări de atins. Aproape niciodată balanța vieții nu este în echilibru, mereu suntem nemulțumiți că avem lipsuri, că nu suntem suficienți de iubiți, de fericiți, de bogați, că nu arătăm suficient de bine… veșnic nemulțumiți de câte ceva. Și pentru că, odată ce începem goana după lucruri intangibile, nu ne mai oprim, de cele mai multe ori în lupta pentru dobândirea a ceva, ajungem să croim diverse scenarii. Multe dintre ele vor distorsiona realitatea de facto. De asemenea, traumele, pierderile sau exemplele familiale pot fi cele care ne împing spre consumul de alcool.

În tot acest peisaj gri, adicțiile ajung să ne edulcoreze lipsurile și să ne modeleze psihicul după bunul plac, noi fiind convinși că așa vom bătători mai ușor drumul spre fericire.

Odată dobândite și interiorizate, aceste dependențe ajung să fie vocea care ne dictează comportamentele și ne limitează atunci când vrem să ne depășim condiția. De multe ori, nu apucăm să observăm că, din cauza felului sinusoidal în care decurge existența, noi începem să ne retragem în carapacea proprie atunci când simțim că nu rezonăm cu situațiile în fața cărora suntem puși.

Structura umană socială este prima care dictează nivelul adicțiilor pe care le putem avea.

Una dintre cele mai comune adicții, în zilele noastre, o reprezintă dependența de alcool. Diferența dintre „consumul zilnic normal de alcool“ și ceea ce se numește „alcoolism“ merită să fie atent analizată, întrucât granița poate deveni una foarte fină și greu de trasat. Fie că suntem mai emotivi și după câteva înghițituri de alcool devenim mai joviali, mai expansivi, fie că suntem copleșiți de griji, iar după câteva pahare mai uităm de povară, tindem să îmbrățișăm acest obicei până când ajunge să ne acapareze și să ne schimbe cu totul. Este important să observăm dacă în grupul de prieteni careva are un comportament diferit de cel uzual sau dacă se izolează și dezvoltă (pe fondul unei tulburări emoționale) o dependență. În acest caz, haideți să nu stăm cu mâinile încrucișate, ci să luăm atitudine.

Ce putem face, dacă am fost „seduși“ de alcool?

Studiile de specialitate arată că persoanele care au un grup de susținere dispun de mai multe șanse pentru a reduce sau chiar a renunța la adicția pe care o au.

Nimeni nu spune că e un proces facil. Este lesne de înțeles că, împreună cu alți semeni, putem depăși mai ușor problemele cu care ne confruntăm de-a lungul vieții. Totodată, este important să le comunicăm prietenilor și celor apropiați intenția noastră de a renunța la alcool, pentru a beneficia de susținerea acestora.

În acest sens, serviciul gratuit Hello Sunday Morning (finanțat de guvernul australian și de alte câteva organizații filantropice) întrunește o comunitate de peste 100.000 de persoane și le oferă ajutor celor ce vor să-și reducă dependența, respectiv, să renunțe la alcool. Iar statisticile programului Daybreak (sesiuni individuale între pacienți și antrenori de sănătate) subliniază că se înregistrează un număr crescut al persoanelor ce renunță la consumul de alcool. Astfel, se poate observa în consecință și o îmbunătățire a sănătății fizice și mentale.

Tot specialiștii ne încurajează să fim mai blânzi cu noi înșine. Lupta cu propria persoană este una dintre cele mai grele bătălii pe care le ducem. Nu e facil să renunțăm la adicția de alcool din prima zi, iar asta e clar pentru toată lumea. Mai întâi, vom opune rezistență și ne vom înfrâna dependența, dar se poate întâmpla ca, din cauza încărcăturii emoționale și a tăvălugului cotidian, să cedăm tentației și să reîncepem să consumăm alcool în mod necontrolat. Este important să avem în minte gândul că orice schimbare de comportament este grea, însă avem puterea de a nu părăsi corabia.

Un lucru pe care îl mai putem face este acela de a stabili o dată de la care să începem să luăm atitudine privind dependența noastră. Specialiștii recomandă un consum mai scăzut (să ne stabilim o țintă), dar în niciun caz o stopare totală și subită a acestuia, întrucât putem ajunge la sevraj – lucru nedorit, dacă nu suntem supravegheați de medici și de personalul medical. De asemenea, este important să ne concentrăm atenția pe sentimentul pe care îl avem atunci când consumăm alcool și apoi să încercăm să-l înlocuim cu alt obicei, care să nu ne afecteze sănătatea.

Dacă ne dorim cu adevărat, cu siguranță vom găsi și alte opțiuni în meniurile restaurantelor. Trăim într-o societate în care putem fi izolați sau dați la o parte, dacă verbalizăm clar și răspicat că nu suntem consumatori de alcool. De aceea, dacă ne dorim să limităm cantitatea de alcool utilizată, putem să ne modificăm programul, stabilind întâlniri de afaceri în timpul dimineții sau al prânzului (adică ceea ce numim brunch-uri), unde nu se consumă alcool în abundență.

Mai mult, o astfel de schimbare va avea efectul scontat dacă vine din interior, cu o dorință și un obiectiv foarte clar. Cu cât aceste obiective sunt mai cuantificabile, cu atât ele pot fi atinse mai eficient.

Cu ce putem înlocui consumul de alcool?

Conștientizarea este primordială și, pornind de aici, putem „croșeta“ motivele pentru care ajungem să ne resemnăm și să ne înecăm amarul în alcool: pofta sau necesitatea.

℗PUBLICITATE


Important este să ne punem pe noi în prim-planul vieții. Fie că vorbim de deschiderea apetenței spre sport, fie spre o alimentație echilibrată, fie spre activități de mindfulness (trăirea conștientă în prezent), oricare dintre acestea aduce plusvaloare vieții pe care ne hotărâm să o ducem din acel moment. Dependența de alcool este o problemă extrem de serioasă, cu repercusiuni fizice, emoționale și sociale extrem de virulente. De aceea, frecvent avem nevoie și de un sprijin de specialitate – accesarea serviciilor psihologice poate fi o alegere înțeleaptă. Tratamentul psihoterapeutic este dovedit ca fiind un mod eficient de a stopa consumul de alcool. De asemenea, psihologii și oamenii de știință recomandă participarea la AAA – grupurile Alcoolicilor Anonimi.

Biblioterapia se poate dovedi o altă strategie utilă, pentru a înțelege mai bine psihologia care se află în spatele comportamentului adictiv. Dr. Gabor Maté este unul dintre cei mai cunoscuți experți la nivel internațional, cu o bogată experiență în tratarea psihologică a adicțiilor. În cartea sa, Pe tărâmul fantomelor înfometate, prezintă într-o manieră umană și plină de compasiune felul în care dependența devine o strategie nereușită de a elimina suferința emoțională.

O strategie eficientă de gestionare a consumului de alcool

În situații de stres și de criză – cum este această primăvară a lui 2020 – din cauza anxietății și a fricii, mulți consumatori sunt tentați să recurgă la utilizarea alcoolului ca strategie de autoliniștire și de relaxare. Iar pentru a ne asigura că nu producem și mai mult disconfort, atât nouă înșine, cât și celor dragi, este important:

1. Să monitorizăm consumul de alcool. Mulți dintre cei care consumă alcool ar putea observa cu uimire cât de des recurg la acest comportament. Iar monitorizarea și conștientizarea realității ar putea reprezenta un serios motiv pentru a face o schimbare.

2. Să stabilim clar intenția și obiectivele. Este important să realizăm că decizia de a renunța la consumul de alcool e ceva ce ține de noi, și nu de cei din jur. De aceea, ajută să avem obiective cât mai clare. De exemplu, „Renunț pentru a avea o viață sănătoasă… pentru a scădea în greutate…pentru a-mi gestiona mai bine banii… pentru a dormi mai bine… pentru a mă bucura cu adevărat de viață și de relațiile mele…“

3. Să creăm o rețea de suport. Cei care au un „trib“ al lor pot face față mai ușor oricărui disconfort și, împreună cu apropiații, se pot simți mai motivați și mai puternici în depășirea obstacolelor și a sevrajului. Comunicarea este procesul prin care ne putem îmblânzi emoțiile și ne putem descoperi resursele.

4. Să dovedim autocompasiune. Schimbarea comportamentală nu este floare la ureche, iar renunțarea la o adicție e o mare provocare. De aceea avem nevoie să fim blânzi, înțelegători și umani cu noi înșine, dar de asemenea să fim și fermi, pentru a respecta limitele pe care ni le-am stabilit.

5. Să identificăm alternative la consumul de alcool. Uneori, obiceiul de a duce la gură ceva devine unul extrem de puternic. De aceea merită să încercăm înlocuirea alcoolului cu apă, ceai sau alte lichide sănătoase. O opțiune este și consumul băuturilor non-alcoolice – bere fără alcool sau alte produse asemănătoare. Diminețile pot fi un moment dificil, în care e înțelept să le cerem membrilor familiei să ia masa cu noi. Astfel, vom petrece timp de calitate, pentru a gestiona mai ușor disconfortul ce rezultă din faptul că nu consumăm alcool. Iar dacă simțim o pornire puternică față de alcool, este indicat să ne implicăm cât mai repede într-o activitate care să ne solicite suficient de mult încât să ne distragă atenția.

Cum putem ajuta persoanele care suferă de această dependență?

Vom întâlni multe opreliști în tot acest proces. (Și plecăm de la premisa conștientă că vor fi, cu siguranță, multe provocări.) Însă poate fi un moment în care să ne reconfigurăm traseul destinului și să alegem, cu prioritate, viața.

Familia și prietenii sunt o resursă esențială. Fără suportul lor, este foarte greu să „măturăm“ toate obstacolele. De asemenea, putem apela la grupuri de sprijin în acest sens, cu amendamentul că nu există o perioadă clară de recuperare și nu există formule magice, care să ne transforme din dependenți în non-consumatori. Este mai degrabă un proces care se va derula pe tot parcursul vieții. Însă, în tot acest carusel emoțional, este indicat să ne și amintim, să conștientizăm că nu suntem singuri, că alături de noi va fi mereu cineva și că, totodată, putem oricând să apelăm la ajutor specializat, care – prin blândețe și compasiune – să ne ajute să trecem de cealaltă parte a baricadei.

Una dintre cele mai cunoscute voci din lume care și-a recunoscut dependența de alcool și care de ani buni se află în abstinență este dr. Brené Brown – cercetător, speaker și autor care a publicat nenumărate cărți pe tema rușinii, a vulnerabilității și a curajului. Experiența personală a lui Brené Brown ne va ajuta să înțelegem mai bine ce se întâmplă cu viața noastră, atunci când îndrăznim să ne asumăm faptul că ceva nu funcționează, că avem nevoie de ajutor și că, mai presus de orice, vrem să ne trăim viața din plin.

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Back To Top
×Close search
Caută