De-a lungul evoluției, anxietatea și frica au ajutat fiecare specie să fie precaută și să supraviețuiască. Frica ne poate avertiza că trebuie să acționăm sau, dimpotrivă, să rezistăm impulsului de a acționa. Ne poate ajuta să facem alegeri înțelepte, prin care să ne protejăm. Altminteri, am putea trece prin viață fără băgare de seamă, ignorând semnele care ne spun că vom da de necaz.
O doză potrivită de anxietate în legătură cu starea noastră fizică sau mentală ne poate motiva să căutăm ajutor sau să facem o alegere dificilă. O spaimă întemeiată, de exemplu, ne poate convinge să mâncăm diferit, să facem exerciții fizice și să ne punem în ordine prioritățile. O reamintire a faptului că suntem muritori are forța să ne trezească dintr-o amorțeală psihică și să ne inspire să privim mai clar și mai atent, să fim mai pregătiți de a conștientiza ce anume contează cu adevărat. Dacă nu dăm atenție unui avertisment moderat, e posibil să primim mesaje mai insistente că este imperios necesar să facem o schimbare majoră privind starea noastră de bine. Poate că trebuie să facem mai mult (sau mai puțin) pentru ceilalți membri de familie, să dăm curs unei pasiuni ori să părăsim un job care ne doboară încetul cu încetul.
Anxietatea ne poate forța să facem o evaluare de sine mai sinceră, inclusiv să analizăm cu limpezime dacă trăim în acord cu valorile și credințele noastre esențiale. Dar, deși teama ne poate determina să facem o schimbare semnificativă, tot nu ne poate ajuta să menținem acea schimbare de-a lungul timpului. Doar ne dă un start bun. Când neliniștea care ne macină se domolește în cele din urmă, avem nevoie să ne păstrăm claritatea, puterea, hotărârea și tăria de caracter pentru a rămâne pe același drum.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Poate vă gândiți și la alte căi adiționale prin care anxietatea se dovedește o emoție folositoare. De exemplu, e posibil ca o anume umbră de neliniște să vă bată pe umăr sau să vă înmoaie genunchii, dacă se întâmplă să reflectați la ideea de a jefui magazinul din apropiere – sau luați în calcul vreun alt comportament ce vă încalcă fundamental valorile și credințele. Abilitatea de a vă sesiza neliniștea joacă un rol evoluționar important în definirea a ceea ce numim „conștiință“ și a capacității de a simți o vinovăție justificată. Aici, anxietatea poate funcționa ca un factor de coeziune socială, îndemnându-ne să-i tratăm pe alții corect și cu bună credință, chiar dacă impulsurile noastre sunt ceva mai lipsite de bunăvoință. Asemănător, o anxietate sănătoasă vizavi de cei din jur îi poate determina și pe alții să ne trateze bine pe noi.
În altă ordine de idei, anxietatea poate condimenta experiențele noastre de viață, atunci când e parte a unui context nou, erotic, romantic, aventuros, performant sau provocator. În doza potrivită, ne poate oferi momente înălțătoare, dând evenimentului o anumită aură. Și ne alegem cu un sentiment de autoritate, când înfruntăm o situație ce presupune un oarecare grad de risc – și „supraviețuim“.
Chiar și atunci când anxietatea ia forme absolut indezirabile (ceea ce se întâmplă adesea), tot ne poate oferi niște lecții. Când ne dezvăluim temerile în fața prietenilor și a membrilor de familie, putem învăța cum să primim alinare și să acceptăm ajutor din partea altora. Deschizându-ne inima și acceptând sprijin, și noi putem să-i ajutăm pe ceilalți să se simtă mai puțin singuri sau rușinați de vulnerabilitățile și imperfecțiunile lor. În decursul acestui proces, ne îmbunătățim abilitatea de a simți empatie și compasiune, deoarece, evident, am trăit asta deja. Știm că anxietatea poate face pe oricine să-și piardă somnul, memoria și concentrarea; să se simtă amețit sau îngrețoșat; să manifeste tremurături vizibile; ori să-și piardă controlul de-a dreptul. E, pur și simplu, o parte a experienței umane.
A ne împărtăși fațetele vulnerabile ale sinelui reprezintă o cale de a deveni intimi cu cei din jur. Cunosc câțiva oameni care niciodată n-au arătat o anxietate vizibilă și nici n-au vorbit deschis despre temerile lor, de-a lungul numeroșilor ani de când îi știu eu. Am ajuns să-i iubesc și să-i admir pe câțiva dintre ei, dar nu mă simt deosebit de apropiată de ei. Deși aș fi de acord ca o asemenea persoană să-mi fie pilot sau dentist, prietenii mei cei mai buni sunt oameni care-și împărtășesc momentele de anxietate, precum și cele mai înspăimântătoare temeri – la fel de generos cum își dezvaluie talentele sau competențele. Comunicarea deschisă din partea ambilor interlocutori este, din punctul meu de vedere, cea care ține relația în echilibru și asigură intimitatea.
Extras din cartea Dansul fricii, de dr. Harriet Lerner, publicată la Editura Pagina de Psihologie.