Skip to content

În luna august, mulți dintre noi visăm la o vacanță binemeritată și la o pauză de la rutina zilnică și de la sarcinile aferente locului de muncă. Această deconectare poate fi greu de pus în practică în era digitală în care trăim. Telefoanele și laptopurile sunt nelipsite din bagajele noastre de călătorie. Însă tocmai pentru că toate aceste dispozitive sunt mereu cu noi, ne vine atât de greu să ne deconectăm complet de la muncă.

Un exemplu de deconectare de la serviciu și tehnologie care-mi vine în minte este de acum câteva zile. În ultimul weekend din iulie, am fost cu cortul în Apuseni, împreună cu copiii și cu niște prieteni. Am găsit un loc magic pe albia lacului Beliș, o zonă sălbatică și incredibil de frumoasă. În locul unde am campat, mai era un domn din București. Ne-a impresionat atunci când ne-a întrebat ce zi este și în ce dată suntem. Ne-a mărturisit că și-a lăsat telefonul acasă, dorindu-și să ia o pauză totală de la tehnologie. Am simțit multă admirație pentru acest om care era senin, calm, prezent și conectat cu natura.

Această întâmplare m-a făcut să-mi dau seama cât de multă nevoie avem cu toții de o astfel de perioadă. Așa că m-am gândit să vin cu câteva sugestii, pentru a te ajuta să te bucuri de o vacanță relaxantă, în care să te desprinzi de muncă cu ușurință, fie că decizi să pleci un weekend sau mai multe zile în vacanță.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Sugestia 1. Stabilirea limitelor

Înainte de a pleca în vacanță, acordă-ți timp pentru a te gândi care ar fi disponibilitatea ta de a munci în perioada de concediu. Dacă nu ești deloc disponibil(ă), atunci e nevoie să comunici acest lucru în așa fel încât colegii tăi să poată să te înlocuiască în perioada în care lipsești. Poți să lași laptopul acasă și să setezi un e-mail ca răspuns automat prin care să transmiți că ești în concediu, oferind alternative de contact în situații urgente sau redirecționând automat mesajele către alți colegi. Încearcă să te ții de regula de a nu verifica e-mailul sau mesajele de la lucru, mai ales dacă un alt coleg preia această sarcină. Această limită te va ajuta în primul rând pe tine să te odihnești, să te conectezi cu oamenii cu care-ți petreci vacanța, să savurezi natura și să te deconectezi cu totul de muncă.

Sugestia 2. Detoxifiere tehnologică

Vacanța este momentul ideal pentru a te deconecta nu doar mental, ci și tehnologic, dacă simți că poți lua această decizie. Dacă însă anticipezi că o astfel de decizie ar aduce mai multă anxietate în viața ta, atunci poți face treptat această schimbare. Limitează utilizarea telefonului (la un interval ales de tine) și a altor dispozitive electronice. Oprește notificările sau chiar închide internetul pentru un interval ales de tine. Poți chiar să alegi destinații de vacanță unde conexiunea la internet lipsește cu desăvârșire, bucurându-te astfel pe deplin de momentele trăite în vacanță. Alege să citești o carte, să te bucuri de locul unde te afli sau să petreci timp de calitate cu cei dragi.

Sugestia 3. Meditație și relaxare

Dacă îți dau târcoale gânduri legate de muncă sau de activitatea ta profesională și ți-e greu să te desprinzi de ele, atunci poate te ajută meditația. Astfel, o sugestie este să apelezi la activități de relaxare, să fii prezent într-un mod conștient sau să practici meditația. Meditația, o plimbare pe plajă sau o drumeție la munte, în care să fii cu totul prezent(ă), pot avea efecte benefice asupra stării tale de bine. Prin intermediul acestor activități te ancorezi cu totul în „aici și acum“ și-ți liniștești sistemul nervos, pentru că-ți oferi spațiu pentru a trăi într-un ritm lent, în care nu e nevoie să bifezi nimic.

℗PUBLICITATE



Sugestia 4. Satisfacerea nevoilor în vacanță

Înainte de fiecare vacanță, te invit să dedici timp pentru o introspecție în ceea ce privește nevoile tale. Întreabă-te: „Ce nevoi am în această vacanță?“. Dacă, spre exemplu, răspunsul este „am nevoie de relaxare și de odihnă“, atunci ține cont de nevoile tale și oferă-ți timp pentru a te trezi în propriul ritm dimineața, planificându-ți zilele fără prea multe lucruri de făcut. Alege activități care să satisfacă nevoile pe care le ai în mod autentic.

Sugestia 5. Revenirea lentă la muncă

Pentru a evita stresul de după vacanță, rezervă-ți una-două zile după revenirea din concediu pentru a lucra de acasă, acomodându-te treptat cu munca. Poți utiliza acest timp pentru a-ți verifica e-mailurile și pentru a-ți organiza munca în următoarea săptămână.

În concluzie, deconectarea de la muncă în timpul vacanței de vară este esențială pentru a-ți reîncărca bateriile și pentru a te întoarce la muncă cu energie, stare de bine și motivație.

Amintește-ți că vacanța este despre tine, despre nevoile tale și despre cei dragi, așa că savurează din plin fiecare moment.

Cu Aquilea credem că un mod mai respectuos de a avea grijă de corpul tău și de natură este, fără îndoială, posibil. De aceea, extragem cele mai bune ingrediente din natură și le combinăm cu știința pentru a le spori proprietățile.


Citește și:

Oana Mărcuș este doctor în psihologie și psihoterapeut, cu o experiență de 10 ani, în cabinetul său privat din Cluj-Napoca. Este fascinată de relațiile umane și crede cu tărie că fericirea noastră depinde de calitatea relațiilor noastre. Are doi copii, iar rolul de părinte o face să fie foarte curioasă și pasionată de parenting.

Caută
Prezentare generală a confidențialității

Acest site utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență de navigare cât mai plăcută și eficientă. Informațiile colectate prin intermediul acestor fișiere sunt stocate în browserul tău și ne ajută să:

  • recunoaștem dispozitivul tău atunci când revii pe site;
  • păstrăm preferințele tale;
  • înțelegem mai bine ce secțiuni ale site-ului sunt cele mai accesate și relevante pentru tine.

Poți ajusta oricând setările cookie-urilor, astfel încât să alegi exact ce informații dorești să partajezi. Confidențialitatea ta este importantă pentru noi.