Skip to content

Fiind în primii ani la școală și citind Amintiri din copilărie ale lui Creangă, mă întrebam ce vede atât de special cineva la un text în care întâmplările povestite de autor erau cunoscute prin trăire directă și de către mine. Dacă eu trăiam într-un anume fel viața, era de așteptat că așa trăiesc toți oamenii. Astăzi, plecat de ceva vreme din satul copilăriei, mă uit la mine și la trecutul meu cu alți ochelari, câștigați pe de-o parte prin lecturi, pe de altă parte prin relațiile construite cu oameni dragi și prin întâmplări care au făcut să fiu omul zilei de azi.

Despre o întâmplare care acum prinde alt contur, voi povesti aducându-mi aminte în timp ce m-am pus la scris și despre alte emoții date de un loc unde mereu îi voi putea spune „acasă“. E vorba de satul și ulițele din jurul casei părintești.

E vară, vremea când ulița e mai plină ca niciodată cu zeci de copii, eu fiind printre cei mai mici din grup, împreună cu Diana, prietena cea mai bună, colegi de clasă și vecini. Afară, soarele dogorește deja de la primele ore ale dimineții. Îmi iau șlapii peticiți pe ici pe colo cu diverse cusături făcute de mama. Aud din grădină cum strigă tata să ne pregătim, căci noi, cei mai mici din casă, vom merge cu animalele la toloacă. Eu aveam în primire bobocii, Vasilica puii de curcă și porcii.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Ieșim în rând indian din curte și ne îndreptăm spre locul unde joaca și mai puțin grija lighioanelor era preocuparea noastră. Pe uliță nu ajunsese încă piatra pusă de primărie, așa că era un colț de rai să mergi desculț prin țărâna transformată în milioane de firicele asemeni nisipului. Îmi închipuiam că merg pe un drum de puf, fapt pentru care, din când în când, făceam câte o grămăjoară din fire de praf, iar apoi cu fața veselă îmi băgam piciorul și aruncam în aer grămada de ziceai că o bazuka a explodat într-un sat aflat la capătul drumului ce venea de la oraș.

Ajungem pe toloacă, locul de întâlnire al diferitelor generații, culturi chiar. Fiind vară, vecinii mai în vârstă de lângă noi, bunici fiind, erau bucuroși, fiindcă au venit la ei nepoții de la Iași pentru două luni. Era cazul a trei frați, mai tuciurii decât mine, lucru care făcea să-mi accept cu mai multă ușurință bronzul accentuat. În vreo câteva minute, pajiștea care inițial mi se părea uriașă acum era neîncăpătoare, plină fiind de la boboci la curci, rațe, porci și vaci. Era vremea să vedem ce jocuri știe fiecare dintre noi, eu căscând gura ba la unul, ba la altul, trăgând din când în când cu ochii ca bobocii să nu intre în parcelele cu porumb și să facă dezastru. Știam cât de hoațe erau gâștele și că iubirea lor erau frunzele zemoase ce adăposteau păpușoi cu plete blonde și arămii.

Tot să fi trecut vreo oră de hârjoneală, de stat la povești, de demonstrat ce special e fiecare dintre noi, când vedem cum la puțul din capătul pajiștii un personaj parcă venit din luptele cu zmei își face apariția. Purta același nume ca mine, doar că al lui era plin de mister și vitejie. Se spunea că ar fi luptat în al doilea război mondial și că de acolo, venind cu multe amintiri urâte, ar fi luat-o cu mintea pe cărări mai puțin cunoscute. Îl mai văzusem în alte dăți când ieșeam cu gâștele cum venea de la pădurea de lângă sat ducând în spate vreascuri pe care cu greu altcineva de vârsta lui ar fi reușit să le ridice și cu atât mai puțin să le care distanțe așa mari.

Fiind o gașcă de vreo 10 copii, mai mari și mai mici, am zis că e vremea să fim și noi viteji, făcând-o pe indienii. Am tras aer puternic în piept, ne-am dus mâinile la gură și sunete care mai de care mai ascuțite și mai chinuite au început să străbată toloaca. La câteva secunde după, vedem cum omul îmbrăcat cu suman și căciulă de miel în cap ia un par dintr-un gard cam șubrezit și începe să alerge către noi. Simțeam cum teama pune stăpânire pe mine așa cum nu a mai făcut-o niciodată. Tot ce voiam să fac era să fug cât mai departe, fără să-mi mai pese nici de gâște, curci sau porci. Vedeam cum pericolul se apropia, însă picioarele mele vreme de câteva secunde nu au vrut să mă asculte. Primeau de la mine comanda să alerge însă ele era țintuite locului.

℗PUBLICITATE



Cu greu m-am mișcat și m-am adăpostit într-un lan de porumb, acolo unde simțeam cum inima avea să-mi iasă din piept. Cât am stat țintuit fără voința mea, zeci de gânduri care mai de care mai catastrofale îmi inundau mintea și îmi aduceau deja imaginea mamei stând lângă patul de spital și rugându-mă să mă trezesc (filmele văzute seara după jurnal erau de vină).

Ani mai târziu, aveam să înțeleg de ce corpul meu nu asculta ceea ce eu îi comandam. Pe scurt lucrurile stau cam așa: toate informațiile trăite și simțite de noi, observate de stimulii noștri ajung în cutia craniană. Cutie craniană care, însă, e împărțită în trei zone ale creierului. Cea mai veche parte a creierului nostru e zona reptiliană unde sunt instinctele de supraviețuire. Faptul că respirăm, spre exemplu, fără a o face conștient, se datorează proceselor din această zonă. Să ne ferim de pericole iarăși această zonă a creierului ne ajută. Pe scara evoluției, sute de milioane de ani mai târziu, se mai dezvoltă o zonă, și anume amigdala sau zona limbică ce procesează emoțiile. Acum încep să apară sentimentele de iubire, apartenență, începe să se dezvolte atașamentul. Aici se dezvoltă însă și emoții precum dezgustul, abandonul, bucuria etc. Cea mai nouă zonă din cutia craniană e cortexul prefrontal unde e computerul nostru rațional. Acolo informația este analizată, evaluată, putem face comparații, e zona noastră rațională.

Ce s-a întâmplat cu ani în urmă în creierul meu când am văzut un pericol apropiindu-se? De-a lungul evoluției, creierul și-a format mecanisme de supraviețuire, și anume de atac, de îngheț sau de fugă. Zona mea reptiliană simțind emoții atât de puternice în amigdală, și frica fiind la cote alarmante, a activat mecanismul de îngheț, proces tradus printr-o înghețare efectivă timp de câteva secunde a propriului corp. Deși rațional îi spuneam corpului meu să o ia la sănătoasa, zonele cele mai în vârstă ale creierului, acolo unde informația ajunge prima dată, preluaseră frâiele și-mi comandau mișcările.

De ce a reacționat așa însă un om care venise cât se poate de liniștit să-și umple ulcioara cu apă? La rândul lui ne-a considerat pe noi, cei care eram bravi vânători indieni, un pericol. Mecanismul lui de apărare format de-a lungul anilor în fața unor astfel de situații a fost de atac, fapt pentru care ce îi comanda sistemul limbic, elefantul lui, era să plece și să-și înfrunte adversarul. Cu alte cuvinte acesta era mecanismul lui de supraviețuire.

Lucrând mai apoi cu copiii am observat cum atunci când erau activate emoții puternice zona rațională era activată cu întârziere, iar elefantul (amigdala) prelua controlul asupra corpului, și de la furie se ajungea foarte repede la acte de violență. Călărețul (zona cortexului prefrontal) era activat după ce furia se consumase și de cele mai multe ori fapte mai puțin plăcute se întâmplaseră deja. Cu ajutorul lecturilor, a atelierelor de dezvoltare personală, a terapiei, am observat atât la mine cât și la ceilalți cum putem deveni călăreții propriului elefant, astfel gestionându-ne trăirile, dar și reacțiile transpuse în fapte în relaționarea cu propriul sine cât și cu ceilalți.

Fiecare amintire și fiecare întâmplare își are rostul ei. Acum, când am curajul să mă privesc și să recunosc cine sunt, văd că tot ce am trăit era necesar pentru a deveni omul de azi. Așa că omule cu suman și căciulă de miel, îți sunt într-un fel sau altul recunoscător pentru că fără acea întâmplare din anii copilăriei n-aș fi înțeles atât de bine cum stă treaba cu mecanismele de supraviețuire și povestea creierului nostru.

Vasile Brașovanu coordonează programul educațional al Seeding Knowledge Foundation, dezvoltă sesiuni de training pentru profesori și părinți și a fost învățător în cadrul programului Teach for Romania, având o experiență de 6 ani în educație.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0
Livrare gratuită în România la achiziții de peste 149,00 lei
0%