Skip to content

Problemele ce țin de sănătatea mintală a copiilor sunt reale, extrem de frecvente și, în majoritatea cazurilor, tratabile. Când vorbim de sănătatea mintală, nu ne referim doar la existența anumitor tulburări sau deficiențe severe, ci și la starea generală a psihicului. Atunci când copilul prezintă o timiditate excesivă, se enervează rapid, este sperios ori incapabil de a lega prietenii, trebuie să devenim conștienți că aceste manifestări necesită găsirea unor soluții. De asemenea, dacă cel mic se află mereu într-o stare negativă, suferă sau plânge des, trebuie să înțelegem că, în timp, lucrurile pot degenera și e posibil să vedem cu propriii ochi cum problemele încep să devină din ce în ce mai serioase.

Indiferența părinților îi poate costa scump pe copii, atunci când devin adulți.

Când ignorăm simptomele și nu luăm în calcul aplicarea unui tratament, copilul va începe să aibă un comportament indezirabil acasă, la școală sau în societate. De asemenea, poate crește riscul de eșec școlar sau delicvență, pot apărea dependențe sau poate fi tentat mai ușor să aleagă un anturaj nepotrivit. Toate aceste aspecte nu fac decât să umbrească șansele copilului spre o dezvoltare armonioasă, care să îl ajute să devină un adult responsabil, implicat în viața de familie, cu o gândire analitică și coerentă.

Identificarea timpurie, diagnosticarea corectă și furnizarea tratamentului adecvat vor ajuta copilul respectiv să-și atingă potențialul maxim. Neglijarea sănătății mintale a copilului este cel puțin la fel de gravă ca neglijarea sănătății sale fizice.

Factori ce înrăutățesc sănătatea mintală:

  • Probleme genetice, cu sau fără antecedente în familie.
  • Probleme familiale: dispute, neînțelegeri, respingeri, probleme economice, violență domestică, abuzuri, deces, divorț etc.
  • Probleme în mediul școlar: dispute cu profesorii, inadaptare față de colegii de clasă, bullying, violență, consum de substanțe periculoase etc.
  • Traume: evenimente nefericite, care au repercusiuni la nivel psihologic.

Ce pot face părinții, pentru a ocroti sănătatea mintală a copiilor?

Sănătatea mintală a copiilor depinde cel mai mult de ceea ce se întâmplă acasă. Unul dintre cele mai importante sfaturi ar fi ca, în calitate de părinți, să validați emoțiile copiilor. E necesar să înțelegeți de ce sunt supărați, fericiți, entuziasmați etc. Puneți întrebări, arătați-vă curiozitatea și interesul față de ce simte copilul. Practicați ascultatul activ și limbajul pozitiv. Vorbiți frecvent despre sentimente și aflați cum se simte cel mic, respectând totuși niște bariere și limite – nu vă așteptați să vă povestească chiar tot și nu faceți presiuni pentru a afla mai multe. Permiteți-i să aibă propria intimitate și propriile secrete. Învățați-l cum să exprime emoțiile în cuvinte încă de la o vârstă fragedă și fiți un bun exemplu în acest sens.

℗PUBLICITATE



Oferiți-le responsabilități și faceți-i să se simtă importanți. Chiar dacă e ușor de trecut cu vederea, este foarte important pentru un copil să se simtă util și apreciat pentru ceea ce face. Acest sentiment îl va determina să își crească încrederea în sine, să fie independent și să își hrănească curiozitatea. Oferiți încurajări și renunțați la a mai fi niște părinți prea exigenți. Evitați să sancționați cu duritate eșecul celor mici și nu apelați niciodată la comparații. Lăsați fiecare copil să realizeze totul în ritmul propriu, să facă greșeli și să învețe din ele.

Apelați la armonie și disciplină în familie. Orice dispută, ceartă sau agresiune din cadrul familiei poate avea un impact major în cazul copiilor. Cu cât reușim să avem o viață de familie mai echilibrată (în care membrii reușesc să conviețuiască în armonie), cu atât sănătatea mintală a copilului nu va avea de suferit. Este bine de știut faptul că în copilărie pot apărea cele mai multe traume cu repercusiuni severe pe durata întregii vieți. Cea mai bună metodă de a le elimina este să le prevenim, fiind atenți în permanență la modul în care cel mic percepe evenimentele din familie sau din exteriorul acesteia. Organizați frecvent activități în familie (jocuri, ieșiri, excursii etc.), vorbiți despre modul în care vă simțiți, rostiți aprecieri, fiți atenți la nemulțumiri și încercați să găsiți o rezolvare.

Nu ignorați ceea ce se întâmplă la școală sau grădiniță. Păstrați în permanență legătura cu cadrele didactice și puneți întrebări despre diferitele activități desfășurate de copil. Observați dacă cel mic are vreo problemă de adaptare în colectivitate, de atenție sau de memorare. Dacă e trist, obosit sau presat de stresul din școală, oferiți-i încurajări și înțelegere. Motivați-l inteligent, fără a-i impune prea multe restricții. Fiți atenți la comportamentul lui și al colegilor, pentru a preveni posibilele cazuri de bullying sau eventualele agresiuni de orice tip. Interesați-vă dacă elevii păstrează în permanență legătura cu psihologul școlii și dacă sunt evaluați la începutul fiecărui an.

Ajutați-i să întreprindă activități diverse în afara școlii și să își fixeze obiective realiste. Pentru a scăpa de oboseala acumulată și stresul din timpul școlii, copiii nu au nevoie doar de multă odihnă, ci și de activități care să îi scoată din rutină. Este bine să îi îndemnăm să facă sport, desen, canto, teatru etc. Cu acest prilej, vor învăța să fie mai sociabili și să facă față unor noi provocări. Totodată, ei își pot fixa și noi obiective pe care să le atingă – să fie cât mai buni la activitățile extrașcolare, petrecând astfel din ce în ce mai puțin timp în fața televizorului, calculatorului sau telefonului. Este bine de știut faptul că dependența de tehnologie duce la probleme de atenție, hiperactivitate sau anxietate. În plus, crește riscul ca aceștia să cadă pradă bullying-ului online sau să fie victime ale unui conținut neadecvat.

Sănătatea mintală este un întreg proces, definit de iubire și entuziasm pentru viață. De aceea este necesară înlăturarea stărilor negative, care umbresc atât fericirea noastră, cât și pe cea a apropiaților noștri.

Nicoleta Burlacu - Psiholog clinician cu experienţă de peste 10 ani în munca clinică cu copii și adolescenţi. Psihoterapeut de orietare cognitiv-comportamentală, membră în Colegiul Psihologilor din România, preşedinte şi membru fondator în Asociaţia Împreună Pas cu Pas. Coordonator cu drept de autor pentru două teste specifice copiilor cu tulburare de spectru autist, PEP 3 (Psychoeducational Profile) şi ASRS (Autism Spectrum Rating Scales).

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0