fbpx
skip to Main Content

Trăim într-un spațiu geografic și cultural privilegiat din foarte multe puncte de vedere, comparativ cu alte zone ale globului, greu încercate de-a lungul timpului și până în prezent de lipsuri ale resurselor umane de bază precum apa și hrana sau educația și serviciile, afectate de epidemii sau războaie. Și cu toate acestea, tocmai pentru că trăim în „lumea modernă“ și avem acces la atât de multe privilegii, pandemia actuală ne-a destabilizat. Nivelul anxietății a crescut vertiginos în această perioadă, oamenii fiind privați parțial de rutina obișnuită   ̶ odată cu schimbarea contextelor de viață   ̶ prin prisma restricțiilor impuse și necesare protejării integrității noastre fizice primordiale (dar și emoționale în subsidiar). Pandemia, ne-a „lovit“ pe toți, pe toate palierele și în toate mediile, iar școala nu a rămas în urmă, bineînțeles.

Sistemul de învățământ a trebuit recadrat și el în ultimele luni, copiii și studenții fiind nevoiți să-și continue traseul educațional de acasă, situație care pare să se mențină (cel puțin parțial) și odată cu începerea noului an școlar. Motiv pentru care este atât de important să le vorbim copiilor (mici și mari) despre cum ar putea arăta viața lor în raport cu școala care o să continue în mediul on-line, o vreme, și să le oferim explicații, cu sens pentru ei, legate de nereluarea „normalității“ lor obișnuite de până acum câteva luni în clase, alături de colegii și profesorii lor.                                   

Regula de aur este să vorbim pe înțelesul copilului

În baza cunoștințelor pe care le avem astăzi despre structura creierului (mă refer aici la cele legate de evoluția copilului pe etape de vârstă), bazate pe cercetări longitudinale și validate științific, știm că obiectivele de vârstă diferă la fiecare stadiu de dezvoltare în parte. Este necesar ca explicațiile noastre să fie adaptate la vârsta cronologică și biologică a copilului. Este foarte important să știm cum să le „servim“ informațiile, ținând cont de capacitatea lor de înțelegere și procesare.

Cuvântul stă la baza conceptului de structurare cognitivă, dar emoțiile însoțesc îndeaproape cuvintele, astfel încât ceea ce le spunem copiilor noștri, dar, mai cu seamă, felul în care le-o spunem, face diferența între înțelegerea și asimilarea informației sau lipsa ei de sens. Copiii nu fac întotdeauna ce trebuie să facă, adesea perpetuează ce văd sau acționează în raport cu așteptările noastre din frică (emoție care este foarte dificil de tolerat în anumite situații).                                                         

Pe de altă parte, emoțiile ̶ acele semnale venite din interiorul corpului care ne spun ce se întâmplă în exterior ̶ ne însoțesc în permanență, iar felul în care părinții sau aparținătorii (și, de ce nu, cadrele didactice) le gestionează, transformă copilul într-un adult care înțelege corect sau nu ce i se transmite, care este sigur pe sine sau nu, care știe sau nu dacă poate realiza ce își dorește, care este supus sau nu, care are sau nu are capacitatea de a spune NU atunci când o situație chiar o cere, care are sau nu exercițiu decizional, care este matur emoțional sau rămâne imatur și inadaptat.

Prezența conștientă a părintelui nu poate fi înlocuită de toate meditațiile din lume  

Faptul că ne dorim cu toții copii siguri pe sine și pregătiți pentru viață reprezintă o certitudine, de aceea este atât de important să-i conținem și să le fim aproape în ceea ce simt, gândesc, trăiesc – adulții semnificativi din viața copiilor fiind principalii lor reglatori emoționali, ei fiind modelatori de prim răspuns, știut fiind faptul că ființa umană este modelată de suma experiențelor la care a fost expusă.                                    

Dacă în etapa de vârstă specifică școlii primare obiectivele principale privesc consolidarea stimei de sine și a sentimentului de competență personală, în ciclul gimnazial (odată cu intrarea în adolescență) și, mai apoi, la liceu, vorbim despre autonomie și identitate de sine orientate  în „afara casei“, în raport cu cei de vârsta lor. Astfel, mesajele le adaptăm în funcție de vârstă, ținând cont de bateria de principii, credințe și valori ale familiei, dar și în raport cu  ceea ce se poate înfăptui concret în perioada actuală la nivel mai mare, ținând cont de pandemie.

℗PUBLICITATE


Este firesc pentru copii să-și dorească să interacționeze și să socializeze cu prietenii și colegii lor, la fel cum e firesc și să fie anxioși în raport cu faptul că aceste aspecte sunt îngrădite sau îngreunate. Casa este spațiul dedicat învățării individuale (temelor), dar acum s-a transformat și în mediu de învățare/predare de grup (on-line). Se poate crea confuzie în mintea copiilor, casa căpătând acum un dublu rol. Și între noi fie vorba, nici nouă, părinților, nu ne e prea ușor cu această nouă perspectivă. 

În ultima vreme, am auzit adesea părinți care s-au plâns despre cât de greu le e lor cu școala on-line, minimizând dificultățile de adaptare ale copiilor, neauzindu-le frustrările, neascultându-le nevoile, nevorbind cu ei. Este nevoie de o cale de mijloc. Știm că în avion își pun masca de oxigen mai întâi adulții, pentru a fi ei bine și pentru a avea apoi grijă să le-o pună și copiilor, care singuri nu prea o pot face. La fel și în această situație, ca să le fie bine copiilor noștri este nevoie să fim noi echilibrați, structurați, înțelegători, organizați și empatici cu ei. Nu le putem cere lor ce nu le oferim noi.                                                                                                      

Copiii au nevoie să înțeleagă ce se întâmplă cu ei și cu lumea din jur

Ar fi util să-i ajutăm pe copii să înțeleagă; să le explicăm care sunt evenimentele care au condus la crearea acestui context; să vorbim cu ei despre cum această situație le afectează lor gândurile și emoțiile; să verificăm ce trăiesc în contextul dat și să-i ajutăm să pună în cuvinte felul în care se simt; să le oferim asigurări în legătură cu suportul nostru; să căutăm și să găsim împreună cu ei activități care le fac bine și să-i relaxeze, ținând cont de propria disponibilitate fizică și emoțională; să le amintim alte momente din viața lor când nu le-a fost ușor, dar cărora totuși le-au făcut față (chiar povestindu-le momente poate mai dificile din propria noastră experiență); să le confirmăm că deprinderea abilității de a învăța în mediul on-line este una nouă, deci le poate lua ceva timp, dar că s-ar putea să le folosească pe viitor; să-i ajutăm să-și structureze ziua acasă în așa fel încât să se delimiteze timpul dedicat studiului de cel dedicat timpului petrecut cu familia, hobby-urilor, socializării on-line cu prietenii, precum și altor activități ludice.

Am putea sa le vorbim folosind câteva explicații concrete:

  • este o situație temporară – va trece;
  • este firesc să simtă disconfort;
  • este o ocazie bună pentru a experimenta și un alt tip de învățare;
  • este normal să se simtă copleșiți, dar cu ajutorul nostru pot face față situației;
  • este în regulă să se simtă triști pentru că le este dor de prietenii, colegii, profesorii lor – de viața lor de dinainte;
  • este sănătos să-și dea voie să ceară explicații în plus acolo unde nu înțeleg, fără a le fi rușine;
  • este ok să nu le placă prea tare ce trăiesc, nici nouă nu ne place, dar învățăm să facem față, adaptarea fiind o abilitate foarte utilă pentru viitor;
  • este în regulă să dedice timp separat socializării cu prietenii lor, auzindu-se la telefon, văzându-se pe camera video (stabilind un program, astfel încât să nu-i uite Dumnezeu pe gadget-uri și să reușească să se focuseze și pe celelalte activități).

Creierul uman se dezvoltă progresiv.  Un creier integrat – în care elemente diferite se conectează pentru a constitui un întreg care funcționează bine, cu părți care cooperează coordonat și echilibrat între ele – creează claritate și o înțelegere mai bună, iar la această integrare, contribuția majoră este cea a părinților, prin prisma experiențelor de viață la care își expun copiii. Iar pentru mai multe informații despre dezvoltarea creierului uman vă recomand următoarele lecturi: Creierul copilului tău, Inteligența parentală, Parenting: cum să creștem copii inteligenți emoțional?, Copilul invizibil.

Cu alte cuvinte, copiii noștri sunt suma și consecința experiențelor de viață de care au parte, de aceea este primordial să „sădim“ semințe bune pentru a culege roade bogate.

Ludmila Buță

Ludmila Buță este psihoterapeut de familie și cuplu, consilier de dezvoltare personală și terapeut ABA. Mamă de 3 „provocări“ minunate. Iubește enorm ceea ce face și crede cu tărie în #puterearelațiilor.

Back To Top
×Close search
Caută
#ZiuaAutorului
🎂 Azi o aniversăm pe EDITH EVA EGER.
Cartea autoarei, „Alegerea“, are astăzi preț special, cu 25% discount față de prețul afișat.
La mulți ani!
x