skip to Main Content
Curajul De A Fi Vulnerabil, într-o Lume A Suferinței

Curajul de a fi vulnerabil, într-o lume a suferinței

Experienţa trăită ca voluntar la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie“, Secţia Oncologie Pediatrică, m-a determinat să împărtăşesc cu voi momente inedite, pe care le-am trăit alături de copiii diagnosticaţi cu cancer şi totodată alături de părinţii lor, care mi-au arătat ce înseamnă să fii puternic într-o „lume a suferinţei“.

Ce-am observat şi mi-a plăcut în mod deosebit a fost că, indiferent de problemele şi de suferinţa cu care se confruntă în fiecare zi, ei găsesc mereu puterea de a merge mai departe şi de a zâmbi. Ei sunt modele de viaţă pentru noi.

Admir curajul acestor fiinţe minunate. Pentru mine sunt nişte eroi, nişte „luptători ai iubirii“, având mereu dragostea în inimă, indiferent de diagnosticul primit. În fiecare zi, acești oameni se trezesc cu speranţa în suflet că cei mici se vor vindeca. Rămân ancoraţi pe un pat de spital luni întregi, deoarece pentru ei nu mai contează nimic altceva decât însănătoşirea copilului lor. Ei parcurg, printre râsete şi lacrimi, itinerariul emoţionant al tuturor vârstelor şi experienţelor umane, care umple spaţiile albe ale camerelor de spital şi îmbracă realitatea în veşmântul miracolului. Secretul reuşitei lor sună așa: „Priveşte lumea în fiecare zi de parcă ai privi-o pentru prima dată.“

Pentru părinţi, copiii lor sunt o motivaţie. Speranţa, pentru ei, este luminiţa de la capătul tunelului. Am tot respectul pentru aceşti oameni, care trec prin drame personale. Chiar dacă a doua zi nu ştiu dacă îşi vor mai găsi copilul în viaţă, ei îşi păstrează zâmbetul pe buze. Mă înclin de 1000 de ori în faţa acestor „părinţi eroi“.

Am apreciat curajul, perseverenţa, tenacitatea şi motivaţia cu care asemenea părinţi trec prin „iadul personal“.

Am simţit ce înseamnă iubirea adevarată a unui părinte faţă de copilul său, credinţa că totul se va rezolva, am văzut „copilul vulnerabil“ din fiecare adult şi am conştientizat cât de importantă este sănătatea unui om. Da, părinţii şi-au dat voie să fie vulnerabili, au plâns şi s-au descărcat, pentru că acolo unde este adunată atâta suferinţă este nevoie de iertare şi de eliberarea emoţiilor strânse în sufletul lor mare.

Le-am explicat cum se petrec lucrurile în creierul uman – care este format, printre altele, şi din neocortex, sistem limbic şi trunchi cerebral (zis şi creierul reptilian).

  • Neocortexul este partea din creier responsabilă de deciziile noastre logice.
  • Sistemul limbic este partea care centralizează emoţiile, clasându-le ca fiind plăcute sau neplăcute.
  • Creierul reptilian este cel care intervine în situaţii de stres sau când ne simţim atacaţi şi ne ajută să supravieţuim, făcându-ne să reacţionam imediat şi impulsiv la atacul ce se apropie, fără a accesa însă şi logica (neocortexul).

Creierul reptilian este prima parte din creier, aceea care se activează în momentul în care suntem criticaţi, întrucât noi percepem asta ca fiind un atac. Cum creierul reptilian este responsabil cu reacţii impulsive, primitive, de supravieţuire, se înțelege de ce la nervi, de exemplu, vorbeşte gura fără noi.

O lecţie importantă pe care am învăţat-o este aceea că totul depinde doar de noi şi, de asemenea, că este foarte important să-i fim recunoscători vieţii în fiecare zi, să iubim necondiţionat şi să apreciem atât sănătatea proprie, cât și pe cea a membrilor de familie.

Închei cu un citat reprezentativ din cartea lui  Brené Brown, Curajul de a fi vulnerabil: „A trăi din plin înseamnă să te implici în viaţa ta, fiind conştient de propria valoare. Înseamnă să cultivi curajul, compasiunea şi legăturile profunde cu ceilalţi, astfel încât să poţi să-ţi spui dimineaţa când te trezeşti: «Orice voi reuşi să fac şi oricât de multe lucruri îmi vor rămâne de făcut, eu însumi îmi sunt de ajuns». Înseamnă, totodată, să poţi să-ţi spui seara, când mergi la culcare: «Da, sunt imperfect şi vulnerabil, iar uneori mă tem, dar asta nu schimbă cu nimic adevărul că sunt, de asemenea, curajos şi demn să fiu iubit şi acceptat de ceilalţi».”

Mihaela Popescu

Mihaela Popescu – psiholog şi psihoterapeut de familie în formare în cadrul AMPP, cu experienţă în domeniul Resurselor Umane şi alte arii de activitate, în special în domeniul educaţional, unde şi activează ca psiholog şcolar, formator şi specialist în tehnicile neurolingvistice; voluntar în centre de plasament şi fundaţii, dar şi în proiectul „Dăruieşte viaţa“, pentru susţinerea familiilor care au copii diagnosticaţi cu cancer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută