skip to Main Content

Primăvara aceasta, Pagina de Psihologie, Gáspár György și E.on te invită să-ți transformi relația de cuplu într-un spațiu psihologic definit de iubire, prosperitate și siguranță interpersonală.

Indiferent că faceți parte dintr-un cuplu căsătorit sau de parteneriat, hetero sau homosexual, că aveți sau nu copii, că sunteți împreună de câteva luni sau mai mulți ani – cel mai recent curs online, creat de colegul nostru Gáspár György, te poate ajuta să aduci schimbări pozitive în spațiul dintre tine și jumătatea ta.

Cum să-ți îmbunătățești relația în doar 3 săptămâni

Psihologia relațiilor ne reamintește că iubirea este emoția noastră supremă, care, deși este efemeră, este și regenerabilă, datorită comportamentelor în care ne implicăm. Contrar părerilor generale, aceste comportamente nu necesită lucruri excepționale sau ieșite din comun. Ci un set de obiceiuri care pot crește atât bunăstarea interpersonală, cât și nivelul personal de conștiință relațională. Poate că nu este nevoie de o vacanță scumpă la Paris ori Verona sau de un strălucitor inel cu diamante, deși, dacă ni le permitem, și acestea pot fi daruri frumoase. Dar, cu siguranță, avem nevoie de o minte clară, o atitudine pro-relațională și angajamentul personal pentru creștere și transformare, pentru a-i oferi relației energia necesară.

O relație sănătoasă implică multă practică și muncă, nu este ceva ce ni se întâmplă – cu acest principiu a pornit Gáspár atunci când a pus bazele cursului 21 de Zile Dăruite Relației de Cuplu. Mai exact, renumitul psiholog și psihoterapeut ne propune ca preț de trei săptămâni, zi de zi, să facem câte ceva în beneficiul relației. După cum poți descoperi accesând cursul, este de fapt vorba despre 21 de abilități sau competențe care nu necesită nici doctorat în știința relațiilor și nici o investiție uriașă de timp. Dar care, odată ce sunt aplicate conștient și sistematic, îți pot transforma atât relația, cât și viața.

Pentru a transforma experiența cursului într-un succes relațional, Gáspár te invită să faci mai mult timp și loc pentru iubire în viața ta. Cu alte cuvinte, să faci din relație o prioritate și să aduci amuzamentul, pozitivitatea și distracția în spațiul dintre tine și jumătatea ta de cuplu. Primăvara va reveni în relația ta dacă dai dovadă de un mindset definit de curiozitate și deschidere. Dacă îți centrezi atenția pe ceea ce este pozitiv și suficient. Și dacă alegi apropierea în locul distanțării. Cele 21 de lecții propuse în cadrul cursului sunt bazate pe aceste trei cărămizi științifice și au ca obiectiv cultivarea siguranței, eliminarea negativității și împrospătarea comunicării.

℗PUBLICITATE



Ce presupune înscrierea la curs

Accesul la curs este gratuit și se face prin simpla creare a unui cont de utilizator. După accesul în cont, vei descoperi cele 21 de lecții pe care le ai de urmat într-o ordine pentru a pune bazele necesare fiecărei noi abilități.

Lecțiile sunt prezentate într-un mod succint și accesibil, având mai multe părți cheie:

  • introducere,
  • psihoeducația sau partea teoretică,
  • tema pentru acasă sau partea practică,
  • concluziile de final.

Dacă preferi, poți accesa mai multe lecții în aceeași zi. Cu toate acestea, pentru a pune bazele tuturor celor 21 de abilități cheie, Gáspár recomandă parcurgerea câte unei singure lecții pe zi.

Dacă cunoști și alte persoane care ar putea să fie interesate și să beneficieze de pe urma accesării cursului, distribuie acest articol pe rețelele tale de social media.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0