Toată lumea are un prag al durerii diferit, însă cu toții îl trăim de‐a lungul vieții. Durerea fizică este alarma internă a sistemului nervos, corpul tău reacționând la un stimul potențial dăunător. Creează o experiență senzorială neplăcută, precum foamea, epuizarea, o durere de stomac ori de cap, sau durerile provocate de artrită. Durerea poate lua, de asemenea, o formă emoțională, cum ar fi o inimă frântă sau tristețea unei pierderi.
Există așadar durere, de care nu putem scăpa. Iar apoi există suferință, în privința căreia putem face ceva. Suferința apare în general ca o reacție în lanț: stimul‐gând‐reacție. De multe ori, nu avem control asupra stimulului care ne provoacă durere. Dar ne putem schimba relația cu gândurile și reacțiile emoționale la durere, ce ne intensifică adesea suferința.
Suferința este despre percepție și interpretare
Este relația noastră mentală și emoțională cu ceea ce este inițial percepută ca fiind o experiență neplăcută sau nedorită. Poveștile și convingerile noastre despre ceea ce se întâmplă sau s‐a întâmplat ne modelează interpretarea. Când lucrurile nu merg conform planului, unii oameni cred că sunt niște victime neajutorate sau că „au primit ce au meritat.“ Acest lucru duce la resemnare și apatie. Când devenim copleșiți de anxietatea și îngrijorarea referitoare la ceea ce se poate întâmpla în viitor, se poate ajunge repede la o întreagă rețea de frici ce nu este ușor de îngrădit.
Dacă ne deschidem în fața durerii din momentul prezent, e posibil să putem face ceva pentru a îmbunătăți situația, e posibil să nu, dar observăm cu siguranță modul în care atitudinile noastre față de experiența respectivă influențează ceea ce se întâmplă. Reacția mea la durere, chiar și la gândul la durere, schimbă totul. Îmi poate crește sau micșora suferința. Întotdeauna mi‐a plăcut formula:
Durere + Rezistență = Suferință
Dacă încercăm să ne îndepărtăm durerea, fie ea fizică sau emoțională, ajungem aproape de fiecare dată să suferim încă și mai mult. Când suntem deschiși la suferință, analizând‐o în loc să încercăm să o negăm, vedem cum am putea‐o folosi în viață.
După infarct și operația de bypass triplu din urmă cu câțiva ani, un celebru profesor budist tibetan m‐a sunat cu amabilitate, ca să‐mi ureze sănătate. Știam că avea la rândul lui probleme cu inima, așa că l‐am întrebat cum se descurcă cu toate acestea – cu drama, confuzia, nesiguranța și frumusețea. Mă așteptam pe jumătate să‐mi ofere o practică de meditație ezoterică.
În schimb, a urmat o pauză, după care a spus: „Ei bine, m‐am gândit că e bine să avem o inimă. Și dacă avem una, atunci ar trebui să ne așteptăm că va avea probleme! Profesorul a chicotit în modul lui extrem de tibetan, mi‐a amintit să mă odihnesc suficient și a închis telefonul.
℗PUBLICITATE
Mi‐am dat seama că avea dreptate. Era adevărat. Toți oamenii au probleme. Toate ființele simt durerea. Odată ce am putut să accept că am o inimă umană fragilă și că va dura un timp până se va vindeca, am putut să mă relaxez și să accept această situație temporară dureroasă. Procedând astfel, mi s‐a relaxat și suferința.
După un timp, am ajuns la concluzia că nu mi‐aș schimba inima sau suferința ei nici dacă aș avea opțiunea să fac asta. Fără inima mea, cum aș putea cunoaște toată dragostea care m‐a înconjurat în timpul bolii? Fără suferință, cum aș putea simți empatie pentru ceilalți sau să răspund la suferința lor cu multă compasiune?
Care este relația ta cu durerea?
Ne putem schimba relația pe care o avem cu durerea prin modul în care‐i acordăm atenție – întorcându‐ne spre ea, în loc să încercăm să o îngropăm sau să fugim în direcția opusă. Un profesor de‐al meu ne‐a sugerat să începem cu „așternerea covorașului de bun venit.“ Invităm înăuntru ceea ce ne doare: îi acordăm atenție și ajungem să o cunoaștem foarte bine. Astfel, ajungem să înțelegem natura experienței și cauzele ei mai profunde, ce nu sunt mereu evidente la prima vedere. În cele din urmă, singura cale de a trece peste suferință este să acceptăm ceea ce se întâmplă, să primim experiența respectivă și să facem loc conștientizării și compasiunii acolo unde predomina negarea.
Nu reușim uneori să ne amintim că durerea are un rol esențial în viața noastră. Dacă nu am simți disconfortul provocat de fierbințeala unui foc, ne‐am arde degetele. Emoțiile dureroase de rușine, singurătate și vinovăție evidențiază probleme mai profunde în relațiile noastre. Durerea ne poate motiva să luăm măsuri, să identificăm și să‐i abordăm cauzele, și chiar să căutăm fericirea.
Călătoria prin viață este deja destul de dificilă. Există suficientă durere inevitabilă. Dar când nu suntem aliniați cu modul real de funcționare al vieții, ne adăugăm o cantitate și mai mare de suferință inutilă. În astfel de momente, pare util să încetăm să ne împotrivim circumstanțelor, să revenim la realitate și să ne centrăm din nou. Nu poate exista suferință fără suferință. Suferința ne poate deschide spre libertate, compasiune, iubire.
Acest concept e foarte important. E medicamentul după care mulți dintre noi tânjim atunci când ne dăm seama că suferința este doar o atitudine a minții. Putem alege să ne dezvățăm de obiceiurile noastre. Putem să ne eliberăm de vechile atitudini și să ne îndreptăm atenția spre experiența dificilă, pentru a vedea ce are aceasta să ne învețe. În loc să încercăm să o evităm, negăm, îndurăm sau să devenim plini de resentimente față de ea, putem descoperi o altă cale.
Extras din cartea Cele cinci invitații.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
