skip to Main Content

Până la urmă, cine vrea să fie normal?
Bine, recunosc, uneori, atunci când depresia mea ajunge pe culmile ciudățeniei, îmi doresc să fiu Ian, un funcționar public din Hemel Hempstead, care se întoarce în fiecare seară acasă la o viață pusă în ordine, în care câinele nu-i mănâncă șervețelele de bucătărie, nu-i curge tot timpul apa în toaletă, nu apare nicio pasăre moartă în șemineu, iar el nu are gânduri intruzive care-l îndeamnă să sară de la etaj. Plantele o duc bine, covoarele rămân curate, iar folia alimentară nu se lipește în ultimul hal! 

Dar, treptat, am început să înțeleg că partea din mine susceptibilă la depresie este chiar interesantă și mă face să fiu eu. Și, probabil, mă face și mai șmecher decât Ian. 

Iată o conversație pe care am avut-o cu soțul meu: 

EU: Oare aș putea să-mi fac transplant de creier sau ceva? 

SOȚ: Nu, în niciun caz. În principal, pentru că așa ceva nu se poate. 

EU: Sau o lobotomie? 

SOȚ: Nu, pentru că nu mai suntem în 1947. 

EU: Oare există vreun program prin care să primesc un alt creier pentru câteva zile pe săptămână, când mă simt ca naiba, și pe care apoi să-l dau înapoi? 

SOȚ: Chiar trebuie să-ți răspund la toate astea? 

℗PUBLICITATE



EU: Cineva ar fi trebuit să inventeze toate chestiile astea până acum. De vină e cel care n-a inventat încă schimbul de creiere! 

Problema e că te-ai pricopsit cu tine. Nu poți face schimb de creiere cu vecinul, care e mereu zâmbitor, face jogging în timp ce soarbe dintr-un smoothie pe care și l-a făcut chiar el, cu ovăz și bulgur, și cântă piese de pe Broadway în fiecare dimineață. Cu siguranță, el nu e treaz dimineața la trei, mâncând tort direct din frigider și întrebându-se când se va termina toată suferința. 

Ani de zile mi-am detestat abilitatea de-a empatiza CU FIECARE DRĂCIE MINUSCULĂ. Dacă omor, din greșeală, o furnică, mă gândesc ore întregi la mama ei, care apoi o să-și caute copilul; iar după ce-l găsește mort, devine de neconsolat și se aruncă în baltă, lăsându-și toți ceilalți pui orfani; și apoi și puii se aruncă în baltă, de tristețe, iar când restul coloniei de furnici găsește puii înecați, își pierd toți dorința de-a trăi și se aruncă, și ei, în baltă. Și apoi mă simt vinovat de moartea a sute, mii, posibil milioane de furnici, moarte care, desigur, va distruge echilibrul ecosistemului și va face ca întreaga lume și toți oamenii, de asemenea, să moară. 

Mereu simt prea mult. Sunt, practic, un anti-psihopat. Mi-am dat seama treptat însă că singura modalitate de-a gestiona asta este acceptând lucrurile ca atare și necăutând să fiu Ian din Hemel Hempstead. Pentru că Ian nu are intuiția pe care o am eu; el nu simte bucuria la fel cum o simt eu. Plus că are și niște șosete teribil de plicticoase! 

Când apare bucuria în viața mea, eu o simt mai profund. Când văd sute de grauri zburând pe cer, zâmbesc mai tare decât ar face-o Ian, care stă doar cu nasul în hartă. Când văd pe cineva cântând în timp ce merge, pierdut în propria lui muzică, e un privilegiu pentru mine, în timp ce pe Ian asta doar l-ar enerva, căci persoana respectivă probabil că i-ar sta în cale. Atunci când frunzele toamnei îmi cad la picioare și încerc să prind una din zbor, acesta e, pentru mine, un moment de bucurie copilărească, dar Ian, probabil, ar suna la primărie, să trimită pe cineva să curețe trotuarele. 

Da, poate că simțim mai intens lucrurile nasoale, dar și atunci când simțim bucurie, momentul e de o frumusețe splendidă, și e mult mai bine așa, decât să nu simți nimic. 

Să nu uit: mergi și ia-ți niște șosete caraghioase! Crede-mă, e de mare ajutor. 


Extras din Cum să bagi depresia în depresie, de James Withey. Cartea poate fi comandată din shop-ul Paginii de Psihologie. 

James Withey are marele merit de-a fi fondat The Recovery Letters, un proiect de amploare ce presupune și încurajează publicarea pe site-ul www.therecoveryletters.com a unor scrisori întocmite de cei care și-au revenit după depresie pentru cei care suferă în prezent de această afecțiune.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0