Este fashion editor pentru revista ELLE. Numele său și-a pus amprenta în multe editoriale și campanii publicitare, videoclipuri și shooting-uri de tot felul. Are un background strașnic și știe să își facă meseria cu multă eleganță și rafinament. Despre ce înseamnă să lucrezi în acest domeniu în România, dar și despre prieteniile din această breaslă, despre preocupările și neliniștile sale, am discutat în rândurile de mai jos ale interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine cu Daria Georgescu.
Ești una dintre cele mai diafane prezențe pe care le urmăresc. De unde ai moștenit și cultivat acest stil unic?
Îți mulțumesc mult, mă faci să roșesc! Dacă am moștenit un stil unic și o latură diafană, probabil că din familie. Nu aș putea nominaliza o persoană anume de la care să le fi moștenit, ci mai degrabă de la întreaga familie. Toată lumea a contribuit și contribuie. La noi în familie s-a pus întotdeauna accent pe educație, bune maniere, cultură generală, stil și bun gust. Țin minte că mă răzvrăteam când eram mică, că „De ce trebuie să ne purtăm ca la casa regală? De ce nu putem fi mai relaxați?“ Dar probabil că fix această educație cu pretenții mi-a conturat stilul. Am fost dusă de mică la teatru, la operă, la muzee și expoziții etc. Apoi m-am îndrăgostit de literatură, de citit. Am fost întotdeauna fascinată de regalitate, de obiceiurile nobilimii, să zic așa, de stilul acela de viață demult apus. Așa că, probabil, rezultatul este un cumul de factori. Și bineînțeles implicarea mea activă în a evolua și progresa constant.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Cum ai vrea să te descrie oamenii peste ani?
Vai, ce întrebare dificilă. Mă faci să mă gândesc la lucruri pe care probabil nu am vrut niciodată să le conștientizez, nu mă întreba de ce. Nu m-am gândit niciodată la asta. Cred că în primul rând aș vrea să mă descrie ca pe un om bun, o prietenă bună, o persoană pe care s-au putut baza când au avut nevoie, care a fost întotdeauna alături de prieteni și familie, la bine și la rău, o persoană veselă, de ce nu, și care a contribuit la buna dispoziție a oamenilor. Din punct de vedere al job-ului, probabil ca pe o persoană talentată, bună în domeniul ei, o profesionistă care a lăsat în urmă imagini ce pot fi admirate și peste ani și care a contribuit la evoluția acestei industrii a modei în România.
Cum ai descrie stilul tău vestimentar?
Stilul meu vestimentar este probabil un cumul al laturilor personalității mele. Cum ai spus tu, pot fi și diafană și feminină, dar și băiețoasă și masculină. Unii spun că am o „rock-ereală“ în mine, care vine probabil de la faptul că am ascultat multă muzică rock și am mers în tinerețe mai degrabă în cluburi de rock-eri. Pe de altă parte ador și stilul jeans largi și hoodie, dar îmi place în egală măsură să port și o blană și bijuterii prețioase cu diamante. Atunci când aleg rochii sau fuste, merg mai degrabă pe stilul baby doll. Deci nici eu nu aș putea da o descriere exactă. Este un mix de stiluri care mă definesc pe mine ca om.
Ce presupune jobul de Fashion Editor și cum ai ales această meserie?
O să răspund invers la aceste întrebări. Am crescut ca adolescentă, în anii ’90 care au fost marcați, printre altele, de o revoluție a modei și de top-modele celebre precum Kate Moss, Naomi, Linda Evanghelista sau Christy Turlington. M-au fascinat de mică, m-a fascinat frumusețea lor, stilul lor și probabil lumea lor și modul lor de viață. Și bineînțeles îmi doream să „ajung ca ele“. Nu aveam o idee exactă despre cum voi ajunge în acest domeniu care mă atrăgea atât de mult așa că am perseverat în a urmări acest domeniu cum am putut mai bine într-o perioadă în care Internetul era abia la început și informațiile erau mult mai puține, în a cumpăra reviste de modă, a urmări tendințe și persoane pe care le consideram cool, stylish și întotdeauna cu un pas înaintea celorlalți. Apoi da, am avut norocul că o cunoșteam din liceu pe Domnica Mărgescu care, în al doilea an de facultate, m-a luat asistenta ei și cum s-ar zice „the rest is history“. De atunci am avut și am nenumărate colaborări cu reviste, vedete, agenții de publicitate ș.a.m.d.
Ce presupune jobul de fashion editor? Probabil, în primul rând, pasiunea pentru acest domeniu, apoi dorința de a fi în permanență informată despre ceea ce se întâmplă în modă, dorința de a fi bun în job-ul pe care-l faci, de a crea lucruri care să rămână. Dar presupune și ambiție, perseverență, dedicare. Lumea crede că noi în general nu facem mare lucru, doar „învârtim niște gioarse“, dar lucrurile nu sunt chiar așa cum par din exterior. Munca din spate este enormă, pregătirea unei ședințe foto, apoi realizarea ei, coordonarea și gestionarea ideilor și a oamenilor din echipă. Totul este mult mai complicat decât pare. Și necesită pe lângă talent și dorință și o foarte bună organizare.
Ai apelat vreodată la psihoterapie?
Da, am apelat. Ca orice om am avut, de-a lungul timpului, și perioade bune și proaste, acestea din urmă dovedindu-se, pentru mine, adeseori dificil de gestionat. Am considerat că a apela la un specialist este o soluție pentru a înțelege viața mai bine, ups & downs-urile ei și cum pot să le fac față mai bine și cum să le abordez fără a mă lăsa doborâtă. Aceste lucruri se învață în timp, iar un pic de ajutor nu strică niciodată.
℗PUBLICITATE
Când ai o problemă, cine este prima persoană căreia te destăinui?
Probabil prietenelor mele cele mai bune. Am noroc de niște prietene minunate, trei la număr, cele pe care le consider cele mai bune, pe care le cunosc de o viață, cu care am crescut, care știu totul despre mine și care sunt acolo de fiecare dată când am nevoie. Familia de asemenea. A fost tot timpul alături de mine și m-a susținut. Cred că din acest punct de vedere mă pot considera un om foarte norocos.
Ce le lipsește din punct de vedere stilistic, româncelor?
Ei, asta chiar este o întrebare grea. Și complexă. Cred că totul pornește din interior, din educație, din mindset, din felul în care percepem viața și lumea. Provenim dintr-o zonă încercată, o zonă în care mult timp nu am avut mai de niciunele și în niciun caz la fel de multe precum femeile din țările dezvoltate. Asta a dus la niște frustrări care se materializează acum prin dorința de a avea, de a poseda, de a arăta, de a demonstra. În momentul în care te împaci cu situația ta și cu tine, nu mai simți nevoia să epatezi atât de mult. Românca epatează și crede că excesul înseamnă stil. Excesul de haine, de mașini, de gadget-uri, de bijuterii, de machiaj, chiar și de operații estetice și intervenții estetice care le-ar putea face perfecte. Dar nu perfecțiunea înseamnă stil. Stilul înseamnă să te regăsești pe tine, să știi ce ai nevoie, ce-ți trebuie, să fii împăcată cu tine așa cum ești, să arăți bine pentru tine, nu pentru ceilalți. Un stil poate fi și minimalist și încărcat. Niciuna dintre variante nu este greșită. Ce nu înțelege femeia româncă este că nu trebuie să se alinieze ultimelor trenduri pentru a avea stil. Stilul este personal și vine din interior. Fiecare trebuie să ne găsim stilul propriu, stilul care ne definește și desigur cel care ne stă bine. Așa că probabil aș spune că multe sunt foarte stresate de acest subiect și că încearcă prea mult, renunțând la naturalețea care contribuie și ea atât de mult la „a avea stil“. Just relax!
Ce înseamnă luxul pentru tine?
Cred că primul lucru la care se gândește oricine atunci când vine vorba de lux sunt bunurile extrem de scumpe, pornind de la haine, accesorii și bijuterii, până la mașini, yachturi și case. În timp însă, mi-am dat seama că aceste lucruri nu ajung. Mă uitam la o emisiune cu „the super rich“ și la femeile prezentate acolo și deși aveau toate tot ce-și poate dori cineva, nu aveau pic de clasă și stil. Pentru că luxul, educația și stilul merg mână în mână. Multe femei nu știu să poarte piesele pe care aleg să le îmbrace. Pur și simplu nu stau bine pe ele. Se vede că nu li se potrivesc. Multe dintre ele nu se potrivesc cu locurile în care merg. Degeaba este cineva îmbrăcat de milioane, în locuri care costă milioane și înconjurate de bunuri de milioane, dacă nu are și mindset-ul potrivit. Același lucru se poate spune și despre o casă, de exemplu. Degeaba e plină de aur și marmură, dacă arhitectura este kitchoasă și lipsită de bun gust. Doar pentru că este construită din materiale scumpe nu înseamnă că are și clasă. O mașină la fel. Degeaba iei un Rolls Royce și-l tunezi și îl încarci cu accesorii foarte scumpe, dacă rezultatul final este de prost gust. Așa că luxul pentru mine este un amestec de obiecte de cea mai bună calitate, desigur, cu rafinament și stil. Iar aceste ultime aspecte, sunt fie înnăscute, fie dobândite prin educație.
Te-ai gândit să emigrezi?
Nu, niciodată. Sunt mult prea legată de familie și prieteni. Poate doar dacă aș putea să-i iau pe toți cu mine, ceea ce, evident, nu este posibil. Consider că oamenii contează mai mult decât locul.
Cum apreciezi că a evoluat zona de fashion din România în ultimii ani și care ar fi ingredientele necesare, pentru a fi la nivelul dorit de tine?
Industria modei evoluează în România de la an la an, dar cu pași mici, din păcate. E bine însă, că există un progres. „Nivelul dorit de mine“ ar fi probabil cel din marile capitale ale modei, Paris, Londra, Milano și New York, dar ei au tradiții și o cultură vastă în spate pe care noi nu le avem. Însă, în timp, sper că vom ajunge și noi acolo. Designeri talentați avem, dar din nefericire, multora dintre ei le lipsesc fondurile și susținerea.
Ce carte stă pe noptieră și ce serial îți ocupă serile?
La mine pe noptieră stau de obicei mai multe cărți. Autorii ruși se vor găsi întotdeauna, poate o carte sau un album despre modă, un roman interesant, în ori și ce caz mai degrabă literatură clasică. Mai puțin cea contemporană. Șiiiii, ca să fiu cinstită, cartea copilăriei mele Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi. O mai răsfoiesc din când în când, mai citesc anumite pasaje care mă amuză, cert e că este și a fost întotdeauna aproape de mine. Și mă distrează de fiecare dată la fel de tare. Că mai trebuie să ne și distrăm, nu? Nu se poate să ne luăm tot timpul în serios. Ar fi păcat…! În ceea ce privește serialele, recunosc că nu m-am mai uitat demult la unul. Prefer documentarele. Dar ca titluri, cel mai mult mi-au plăcut Peaky Blinders și Breaking Bad.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
