Nu ne place să așteptăm, nu avem răbdare cu noi înșine și nici cu ceilalți. Era tehnologiei ne face cu atât mai mult să uităm să ne dăruim nouă și să dăruim celorlalți răbdare. Viețile noastre sunt mai aglomerate ca oricând. Alergăm în toate părțile. Vrem ca totul să se întâmple instantaneu. Gândurile ne aleargă și ele în toate direcțiile și parcă nu le putem stăpâni, nu ne putem concentra la ceea ce este important pentru noi, uităm să ne dăm timpul necesar pentru detașare. Întotdeauna așteptăm câte ceva, dar ne dorim ca așteptarea să se sfârșească mai repede. Ne place sau nu, suntem obligați să așteptăm, pentru că nu știm ce se va întâmpla peste câteva minute, ore, zile, ani.
Atunci când devenim nerăbdători, în loc să luăm viața așa cum este și cum vine în mod firesc, devenim iritați și nerezonabili. Ajungem să ne agităm inutil, să credem că viața noastră nu se va schimba înspre bine pentru că ea nu se schimbă acum și aici. Lipsa răbdării devine o sursă importantă de stres. Lipsa răbdării poate fi cauzată tocmai de neplăcerea așteptării a ceva anume, de dorința de a vedea dus la capăt un lucru care simțim că ne epuizează psihic. Impulsivitatea poate duce chiar și la involuție, căci blochează toate căile prin care avem acces la acele soluții bine chibzuite pe care le putem obține prin răbdare.
Când vrem ceva prea repede și prea intens, facem greșeli luând hotărâri pripite, căci, cel puțin pe moment, nu ne pasă prea mult de urmări, tot ceea ce vrem este să facem după cum ne duce mintea în acel moment. Pentru a nu face alegeri greșite, pentru a nu lua hotărâri proaste, trebuie să avem răbdare, să ne relaxăm. Problemele și nereușitele cu care ne confruntăm nu vin de la o forță divină care vrea să ne pună la încercare, ci din noi înșine, din alegerile noastre proaste, din hotărârile greșite, din lipsa răbdării. Dacă noi suntem singurii răspunzători de succes, în mod identic, suntem singurii responsabili și pentru eșec.
Oamenii au uitat să aibă răbdare. Ei doresc să facă totul în grabă. Chiar şi copacii cunosc acest adevăr. Când vine timpul să înflorească, ei înfloresc. Iar când vine timpul să renunţe la frunzele lor, acestea cad, ei rămânând goi, sub cerul liber. Rămân frumoşi chiar şi în goliciunea lor, aşteptând momentul noii înfrunziri, conştienţi că vechiul s-a dus, iar noul urmează să sosească şi în curând frunzele vor începe să le crească din nou. — Osho
Când luăm o hotărâre sau facem o alegere, trebuie să fim conștienți de urmările pe care aceasta o va avea asupra vieții noastre. Oamenii care reușesc cel mai bine în viață, aceia care obțin cel mai mare succes, sunt cei care știu să aibă răbdare. Ei sunt capabili să-și pună sub semnul întrebării opiniile, credințele, ideile, prejudecățile – înainte de a lua hotărâri; ei au răbdare să analizeze și să poarte monologuri interioare, pentru a afla calea potrivită. În general, cei ce reușesc în viață sunt cei ce nu iau decizii în grabă.
℗PUBLICITATE
Practica răbdării presupune concentrarea pe acele fațete ale realității pe care noi le acceptăm cel mai greu. Exersarea răbdării ne protejează împotriva pierderii calmului, ne ajută în păstrarea discernământului chiar și în cele mai dificile situații. Dacă ne-am gândi cu atenție la ce anume putem pierde când suntem nerăbdători, ne-am concentra mai mult asupra răbdării. Răbdarea este o virtute, spune credința creștină, și – ca orice virtute – ea trebuie practicată.
Studiile arată că exerciţiile de mindfulness au un rol benefic în dezvoltarea răbdării. Pentru a ne putea dezvolta răbdarea, ar trebui mai întâi să știm exact ce anume ne face să ne-o pierdem. Care sunt situațiile în care simțim că răbdarea noastră se apropie de final? Exemple sunt destule, de la trafic până la poveștile despre X și Y pe care un „binevoitor“ ține cu tot dinadinsul să ți le împărtășească.
Dezvoltarea răbdării înseamnă provocarea de a aborda viața într-un ritm mai lent și mai conștient, iar „lipsa de răbdare activează răspunsul de luptă-sau-fugi, pentru că noi interpretăm cauza nerăbdării drept o ameninţare. Acest lucru conduce la eliberarea de cortizon, iar acest hormon al stresului e toxic pentru toate ţesuturile, în special pentru creier.“ — Mary Jane Ryan, autoarea cărţii „Puterea răbdării“
Dacă simțim că ni s-a terminat răbdarea, putem să facem câteva exerciții de respirație, să numărăm până la zece și să ne reamintim îndemnul Părintelui Cleopa: „Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare! Şi când simţi că s-a gătat, iar: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare! Şi iar: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare!“
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
