fbpx
skip to Main Content
De-a V-ați Ascunselea Cu Viața. Teama De A Fi Vizibili și Remarcați

„De-a v-ați ascunselea“ este denumirea unui joc pentru copii, dar poate fi și denumirea unei strategii la care apelăm ca adulți. Ne ascundem de alții! Am întâlnit în viață mulți oameni frumoși, dar cu o teamă pe care o am și eu, și anume: teama de a fi văzuți. Această teamă ne ține, din păcate, în loc și ne oprește din a ne atinge adevăratul potențial. Unii dintre noi se pierd și nu ajung niciodată să strălucească, iar alții, ca și mine, au noroc să întâlnească oameni care să aibă atât de multă încredere în ei și atât de mult curaj, încât să-i arunce în necunoscut și să le arate că au abilitatea de a se descurca și de a străluci.

Ne este teamă să ne spunem propria opinie într-un grup, când știm că opinia noastră este corectă, însă diferită de cea a majorității. Nu dorim să comentăm la anumite postări profesionale, chiar dacă știm că ceea ce exprimă ele nu este corect. Ne este, poate, teamă să purtăm perechea aia roșie de pantofi ori să folosim haine prea colorate. Ne este teamă să fim văzuți și preferăm să ne amestecăm în mulțime, mizând pe faptul că oamenii pe care îi admirăm sau cu care noi rezonăm ne vor observa oricum. Ne simțim stânjeniți când trebuie să alegem o fotografie cu noi înșine pentru o prezentare sau când e nevoie să scriem un text autobiografic.

Această teamă de a fi vizibili și remarcați este foarte invizibilă. Poate că mulți dintre noi nu sunt conștienți de ea, dar îi admiră pe cei care au curajul să fie vizibili. Cred că oamenii sunt foarte complecși, iar la baza acestei temeri se află diversitatea și complexitatea umană. Poate, ne gândim că nu suntem destul de buni și nu vrem să ni se spună acest lucru sau, poate, ne este teamă de a fi analizați, judecați și respinși de alții. Dar, atunci când nu avem curajul să fim noi înșine, stăm în calea propriei dezvoltări.

Ce putem face?

Unul dintre lucrurile pe care le putem face pentru a micșora această temere este să ne expunem progresiv la situații în care trebuie să fim vizibili, cum ar fi să luăm cuvântul într-o dezbatere sau să ținem o prezentare în fața altor persoane. Expunerea progresivă este o tehnică folosită frecvent în cadrul terapiei cognitiv-comportamentale, având ca scop diminuarea simptomatologiei asociate anxietății și tratarea acesteia. În aceste situații în care ne expunem, e necesar să trăim anxietatea specifică acelui context și să rămânem în acea situație suficient de mult timp, pentru a ne învinge teama.

Dacă, spre exemplu, ne este teamă să intervenim într-o discuție de natură profesională sau chiar și atunci când suntem cu prietenii, atunci ne putem lansa provocarea de a interveni de cel puțin două ori în cadrul unei întâlniri. Dacă ne este teamă să întrebăm ceva la cursuri sau workshopuri, ne putem lansa în sinea noastră provocarea de a pune cel puțin o întrebare pe parcursul acelui workshop. Cum sună? Dacă vrem să creștem, trebuie să creăm situații în care să fim în centrul atenției.

℗PUBLICITATE


Pentru a simți mai puțină teamă atunci când suntem văzuți de alții, trebuie – pe lângă expunerea voluntară într-un context anume – să încercăm să ne înțelegem felul de a gândi în legătură cu acea situație. Este important să cunoaștem felul în care interpretăm o situație, pentru ca mai apoi să putem înlocui acele convingeri cu gânduri și interpretări care să ne ajute să ne atingem obiectivele.

Gândurile noastre, atunci când nu vrem să fim vizibili, pot avea legătură cu încrederea în sine. Cât de capabili și bine pregătiți credem că suntem, pe o anumită temă? Dacă nu credem că suntem pregătiți, atunci cel mai probabil situațiile în care trebuie să punem întrebări în public sau să prezentăm ceva ne vor crea anxietate. Iar gândul că o situație este imprevizibilă și nu poate fi controlată e de natură să ne accentueze această teamă. De asemenea, e posibil ca standardele pe care le stabilim pentru propria persoană să fie mult prea ridicate. Căci, dacă suntem perfecționiști, este posibil să nu vrem ca alții să ne vadă eventualele defecte sau limite.

Succesul metodelor sugerate aici ține de angajamentul pe care îl avem față de noi înșine. Este nevoie să ne identificăm gândurile – singuri sau cu ajutorul unui psihoterapeut – și apoi să ne expunem la situații care ne creează teamă și disconfort. Acest efort merită făcut, deoarece (așa cum ne arată studiile) metodele prezentate mai sus dau roade, iar rezultatele par să se mențină pe termen lung.

Scopul principal al terapiei cognitiv-comportamentale este acela de a modifica felul în care interpretăm o anumită situație. Schimbându-ne modul de gândire, ne vom schimba și comportamentul.

Alexandra Huh

Alexandra Huh este psiholog clinician, doctorand în cadrul Universității Babes-Bolyai din Cluj, pasionată de oameni, neuroștiințe și de viață. Își iubește meseria și caută mereu experiențe care să o ajute să se dezvolte personal și profesional.

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută