Durata standard a unei ședințe de terapie psihologică – cuprinsă, de regulă, între 45 și 50 de minute – nu este întâmplătoare. Această limită de timp s-a stabilit de-a lungul timpului, în funcție de mai mulți factori psihologici, neurofiziologici și logistici. Deși poate părea o convenție arbitrară, această „oră terapeutică“ are fundamente solide, care susțin eficiența procesului de psihoterapie, atât pentru client, cât și pentru terapeut.
„Cele 50 de minute dintr-o ședință de terapie sunt mai mult decât o unitate de timp – ele devin un spațiu sacru în care oamenii își pot auzi gândurile, își pot simți emoțiile și pot construi, pas cu pas, o relație mai blândă cu sinele. Când timpul are margini clare, transformarea devine posibilă“, spune psihoterapeutul relațional și autorul Gáspár György, care este și președintele a două școli importante în domeniu, Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie și Academia de Terapie Imago din România.
- Bioritmul atenției și fereastra optimă de procesare emoțională
Cercetările în neuroștiințe arată că atenția susținută a unui adult atinge un prag optim de funcționare într-un interval de aproximativ 45–60 de minute, după care apare o scădere treptată a capacității cognitive și emoționale de a integra informația1. În terapie, unde procesarea emoțională este intensă, acest prag devine și mai evident.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Mai exact, în jurul minutului 40–50, creierul începe să devină mai puțin receptiv la introspecție și autoreflecție, necesitând o pauză. O durată mai lungă riscă să ducă la supraîncărcare afectivă și cognitivă, afectând capacitatea clientului de a integra ceea ce a explorat în timpul ședinței.
- Cadru predictibil = siguranță psihologică
Durata constantă a ședinței face parte din ceea ce în psihoterapie numim „cadru terapeutic“, adică un set de reguli și limite clare care susțin siguranța emoțională și încrederea în relația terapeutică. Timpul limitat al ședinței transmite un mesaj inconștient de conținere și ordine: „există un început, un mijloc și un final al procesului“, iar acest lucru ajută clientul să se simtă în siguranță în fața explorărilor, uneori tulburătoare.
De asemenea, finalul previzibil al sesiunii le oferă clienților oportunitatea de a învăța să închidă subiecte dificile, să tolereze frustrarea și să dezvolte abilități de autoreglare.
- Timp pentru integrare post-sesiune
După o ședință de terapie, clientul are nevoie de timp pentru integrare – acea perioadă în care gândurile, emoțiile și insight-urile dobândite încep să se „sedimenteze“ în conștiință. Un interval de 45–50 de minute este suficient pentru a declanșa procese semnificative, dar nu excesiv, astfel încât să rămână spațiu pentru reflecție între ședințe.
Terapeuții observă adesea că unele dintre cele mai valoroase realizări apar după ședință, nu în timpul ei – în drum spre casă, în jurnalul de seară sau în conversațiile interioare ale clientului. O durată prea lungă poate inhiba acest proces, deoarece excesul de material emoțional devine copleșitor.
- Necesitatea autogestionării emoționale a terapeutului
Terapia nu e solicitantă doar pentru client, ci și pentru terapeut. Conform literaturii din domeniul burnoutului profesional2, specialiștii care lucrează cu încărcătură emoțională intensă au nevoie de pauze regulate pentru a-și menține propria capacitate de empatie, atenție și analiză. Cele 10–15 minute dintre ședințe permit terapeutului să proceseze, să noteze observațiile esențiale și să-și regleze reacțiile afective.
℗PUBLICITATE
Menținerea unei durate de 45–50 de minute este, așadar, un act de igienă profesională – o măsură de protecție a sănătății mintale a specialistului, dar și un mod de a garanta calitatea serviciului oferit următorului client.
- Rădăcini istorice și eficiență practică
Această durată s-a cristalizat și printr-o serie de factori istorici și administrativi. Sigmund Freud obișnuia să aloce 50 de minute fiecărui pacient – ceea ce a devenit ulterior cunoscut ca „ora analitică“. Dincolo de aspectele simbolice3, această limită de timp permitea terapeuților să lucreze cu mai mulți pacienți pe zi, păstrând, totodată, timp pentru reflecție și documentare.
În contextul modern, deși există forme de terapie scurtă (30 de minute) sau extensivă (ședințe de 75–90 minute, în terapia de cuplu, de familie sau în intervențiile intense), durata de 45–50 de minute rămâne standardul optim în terapia individuală, recunoscută atât de codurile deontologice, cât și de protocoalele internaționale de intervenție psihologică.
De reținut
Durata unei ședințe de terapie nu este o simplă convenție temporală, ci o alegere fundamentată științific, clinic și uman4. Între cele 45 și 50 de minute, se creează o fereastră de lucru intens, protejat și eficient, în care clientul și terapeutul navighează împreună printr-un proces delicat, dar profund transformator.
„Când oamenii au mai mult timp la dispoziție, ajung mai greu la esența lucrurilor“, explică Lori Gottlieb, psihoterapeut în Los Angeles și autoarea cărții Poate ar fi bine să discuți cu cineva, într-un interviu pentru HuffPost. „Atunci când știu că au 50 de minute, devin conștienți că trebuie să valorifice acel interval. E vorba despre găsirea unui echilibru, astfel încât procesul terapeutic să avanseze cu adevărat“.
Prin această măsură de timp – suficient de lungă pentru profunzime și suficient de scurtă pentru a nu copleși – se respectă nevoile emoționale, cognitive și relaționale ale ambelor părți. Așa se nasc continuitatea, ritmul și reziliența unui proces terapeutic care funcționează.
Referințe bibliografice selective
- Posner, M. I., & Petersen, S. E. (1990). The attention system of the human brain. Annual Review of Neuroscience.
- Figley, C. R. (2002). Compassion fatigue: Psychotherapists’ chronic lack of self care. Journal of Clinical Psychology.
- Freud, S. (1913). On Beginning the Treatment (Further Recommendations on the Technique of Psychoanalysis I).
- Norcross, J. C., & Lambert, M. J. (2011). Evidence-Based Therapy Relationships.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
