fbpx
skip to Main Content

De mai bine de o lună, ne-am reînceput activitățile în aer liber, fiind în același timp responsabili de noi înșine, dar și de semenii noștri – adică respectând întocmai regulile de igienă și de distanțare socială. 

Am fost nevoiți să stăm în casă și am tânjit la propriu să simțim aerul curat, renașterea primăvăratică, dar și explozia de culori specifică anotimpului. 

Ca părinți, ne-am reorientat stilurile de abordare (în funcție de posibilitățile pe care le aveam), negociind temeinic cu copiii orele petrecute pe gadget-uri, în ciuda voinței noastre. Însă de cele mai multe ori, nu ne ieșeau așa cum ne doream, astfel că ajungeam să ne încălcăm promisiunile și să devenim mult mai flexibili în relația cu tehnologia utilizată de cei mici, chiar dacă ne erau foarte clare repercusiunile (apariția problemelor oftalmologice, semne de agresivitate incipientă, de izolare și inadaptare etc.).

Și ele nu au întârziat să apară, întrucât mulți copii ar prefera în prezent să petreacă tot mai mult timp pe diverse device-uri, în loc să iasă în natură, spre exemplu. 

Acest lucru este antonim teoriei numită biofilie (demonstrată la începutul anilor 1980), prin care biologul Edward O. Wilson susținea că oamenii sunt în mod instinctiv atrași de mediul lor natural.

Și se pare că această problemă are un ecou semnificativ, de vreme ce a căpătat în literatura de specialitate denumirea de „tulburare a deficitului de natură“. 

Pare bizar pentru copilăria pe care am trăit-o noi (în urmă cu aproximativ trei decenii), în care petreceam cel mai mult timp în aer liber. Însă este explicabil, de vreme ce în acele timpuri nu puteam vorbi de popularitatea internetului sau a tehnologiei de care dispunem astăzi.

Studiile arată că un copil american petrece aproximativ 7 ore pe zi în fața ecranelor și, în medie, 4–7 minute în jocul nestructurat în aer liber.

În lucrarea Last child in the woods: Saving our children from nature-deficit disorder, Richard Louv relatează povestea unui copil care susține că îi place să se joace mai degrabă în interior, întrucât „acolo sunt toate prizele“.

Un alt element explicabil pentru un astfel de comportament poate fi și frica exacerbată a anumitor părinți față de pericole existente în spațiul exterior, chiar dacă dovezile sunt contrare. De multe ori, observăm părinți ce supraveghează excesiv orice mișcare a copilului lor, limitându-i libertatea din teama de a nu păți ceva.

Lipsa spațiului verde sau a unor locuri de joacă atractive care să includă mai multe elemente naturale face ca cei mici să nu fie atât de atrași de păduri, parcuri ori de curți împrejmuite, ci mai degrabă să fie adepții socializării virtuale, alegând jocuri de rețea și creându-și conturi de social media. Însă realitatea pe care o trăim nu este una potrivnică, întrucât natura are beneficiile sale, contrar preferințelor actuale.

Spre exemplu, studiile de specialitate au arătat că petrecerea timpului în spații exterioare (și aici vorbim de zone bogate în copaci, verdeață, iarbă) are un beneficiu major, atât pentru copii, cât și pentru adulți, întrucât s-a demonstrat că cei care se joacă afară sunt mai înțelepți, mai atenți, mai sociabili și mai puțin anxioși, în comparație cu copiii ce aleg să se joace în spații închise.

7 beneficii ale timpului petrecut aproape de natură

Totodată, dacă ne dorim ca urmașii noștri să poată experimenta o armonioasă dezvoltare fizică și psihică, ar fi indicat să ne amintim din nou și din nou că:

Jocul în natură clădește încrederea

Pornind de la banalul loc de joacă spre care îl îndreptăm pe copil, însăși capacitatea sa de a alege spațiul (parc, pădure, curte etc.) declanșează la nivel cortical senzația de capacitate de luare a propriilor decizii. Totodată, dacă vorbim de spații exterioare, în majoritatea cazurilor discutăm și de existența altor parteneri de joacă – lucru ce creează legături între aceștia, confidențe și, de ce nu, viitoare prietenii de durată. De altfel, cele mai frumoase amintiri se leagă de copilăria petrecută alături de camarazi. Dacă ne permitem o clipă de răgaz, cu siguranță ne vine în minte cel puțin un prieten cu care am crescut și alături de care prietenia a căpătat un alt gust.

Natura dezvoltă creativitatea și imaginația

Jocurile exercitate în spațiul verde sunt însoțite de un grad semnificativ de imaginație și creativitate. Dincolo de faptul că ele se realizează în echipe, acestea lasă la latitudinea participanților modalitatea de a le soluționa – lucru care poate fi realizat de unul singur ori alături de ceilalți coechipieri. Contribuția fiecăruia reprezintă o incomensurabilă sursă de evoluție, de dezvoltare cognitivă, dar și de lărgire a spectrului imaginativ. Desigur, un alt aspect important este și dezvoltarea fizică armonioasă pe care activitatea sportivă le-o conferă celor ce o practică. Însă, dincolo de modelarea corporală, merită luate în calcul și alte beneficii adiacente, precum apetitul alimentar și calitatea somnului (elemente ce constituie pentru părinți adevărate preocupări).

Mediul natural ne învață ce este responsabilitatea

℗PUBLICITATE


Împrietenirea copiilor cu mediul verde merită realizată de la cele mai mici vârste. Ei trebuie să înțeleagă că atât copacii, cât și plantele sunt organisme vii, care trăiesc atât timp cât le acordăm timp, atenție și grijă. Odată interiorizate elementele de bază și repetate prin puterea exemplului, copiii se vor raporta la acestea întocmai. De aceea, este necesar să ne facem timp și să le arătăm micuților ce înseamnă viața, cât de fragilă, dar și de frumoasă poate fi – dacă ne dăm interesul și avem drept scop prezervarea acesteia. 

Natura conferă o stimulare diferită

La prima vedere, am putea avea tendința de a spune că jocurile video sunt mult mai ofertante din punct de vedere stimulativ. Însă, în realitate, natura are darul de a capta mult mai multe simțuri, precum cel olfactiv, vizual, auditiv, tactil. Așadar, cu cât vedem, simțim, auzim și mirosim mai mult tot ceea ce ne înconjoară, cu atât suntem mai mult în comuniune cu noi înșine și cu natura însăși. 

Prof. Louv face precizarea că: „Pe măsură ce tinerii își petrec din ce în ce mai puțin din viața lor în mediul natural, simțurile li se atrofiază.“ Ceea ce nu poate fi decât o constatare tristă, de vreme ce toate aceste senzații percepute pot avea doar ecouri pozitive în existența noastră. Adulți fiind, ne surprindem adesea regretând faptul că nu avem mai mult timp liber pentru a profita la maximum de natură. Așadar, pentru a nu perpetua această „foame“ majoră de tot ce înseamnă viață, este imperios necesar să le predăm copiilor lecții pe înțelesul lor, în așa fel încât să perceapă extraordinara capacitate vindecătoare pe care natura o are.

Natura ne îndeamnă la mișcare

Alimentația nesănătoasă și sedentarismul sunt atribute ale copiilor cu probleme alimentare, care, odată cu trecerea timpului și nerezolvarea lor, ajung să capete și valențe emoționale. De cele mai multe ori, părinții aleg să-și aline copiii sau să-i premieze (atunci când au făcut un lucru bun) prin diverse alimente. În majoritatea cazurilor, sunt cele în mod normal interzise (de tip junk food), dar care ajung a fi permise, dacă sunt condiționate de diverse comportamente pe care copii le dezvoltă. Însă reversul medaliei acestui tip de stimulent are efecte adverse pe termen lung. Pe lângă reacțiile complementare (atunci când nu primesc ceea ce își doresc), copiii ajung să câștige kilograme în plus, mulți dintre ei devenind obezi ori diabetici. Acestea apar atunci când cei mici nu sunt obișnuiți să aibă activități în afara casei, deoarece un alt beneficiu al naturii este acela de a stimula mișcarea. Nu este neapărat necesar să găsim scuze precum lipsa unei biciclete ori a unei perechi de role, trotinete, overboard ș.a.m.d. Este suficient să ne plimbăm ori să alergăm după o minge sau după un fluturaș de badminton etc. 

Variante există și pot fi dezvoltate, dacă există voință și un strop de timp dedicat acestor activități. Să nu uităm că există copii sănătoși care încă mai au scutiri pentru orele de sport, deși din punct de vedere medical condiția fizică le permite să poată participa activ la aceste activități. În egală măsură, există și copii suferinzi de probleme locomotorii ori de comportament, care prin sport în spații exterioare ar putea diminua efectele afecțiunilor de care suferă.

Și în acest caz, părinții, îngrijitorii sau cadrele didactice sunt aceia care ar trebui să-i împrietenească pe copii cu natura (prin alergare, kinetoterapie ori întreceri sportive) și să-i facă să înțeleagă că mișcarea înseamnă sănătate. 

Joaca în natură dezvoltă gândirea

Le cumpărăm copiilor tot felul de jucării educative, capabile să le dezvolte cogniția. Însă în mică măsură le arătăm că natura ne poate ajuta în acest proces, mai mult decât o poate face orice altceva. Însuși prof. Louv subliniază superioritatea naturii în detrimentul oricărei alte forme de mediu, prin unicitatea fenomenelor naturale care îi atrag pe copii și îi determină să adreseze întrebări despre viață, despre pământ și despre elemente înconjurătoare. 

Sunt lucruri pe care nu le pot întâlni în mediul online și care îi pot determina să aibă curiozități în acest sens și să aprofundeze subiectul. 

Efectul naturii asupra reducerii stresul și oboselii

Nu de puține ori, în vâltoarea treburilor zilnice ne surprindem ieșind (atunci când nu mai putem) la o gură de aer. Acel moment de comuniune cu natura este magic, deoarece are capacitatea de a suprima stresul acumulat și de a domoli oboseala. 

Potrivit teoriei de restabilire a atenției, mediul urban implică atenție direcționată (prin aplatizarea voită a distragerilor din fundal), pe când mediul natural implică fără efort o atenție distributivă (care dezvoltă sentimente de plăcere, și nu de oboseală). 

Și atunci, este lesne de înțeles de ce adulții preferă să practice sporturi în natură – aceasta însemnând nu doar relaxare, ci și o diminuare a stresului acumulat peste zi, precum și a epuizării resimțite la nivel fizic și psihic.

Echilibrul este cel care aduce ordine în viață

Dincolo de educația și școlile prestigioase la care alegem să ne trimitem copii, este necesar să ne ocupăm de aceștia nu numai din punct de vedere financiar, ci și afectiv, cognitiv etc. A avea un copil este o mare responsabilitate, poate cea mai mare din viața unui adult. De altfel, nici nu este necesar ca fiecare dintre noi să aibă și atributul de părinte, dacă conștientizează că nu poate susține acest rol – și nu este nimic de judecat în acest sens. 

Dar, atunci când alegem să „profesăm“ funcția de părinte, trebuie să realizăm că – prin fiecare cărămidă pusă la temelia educației – modelăm adultul de mâine. Drumul până la maturitate este destul de lung, astfel că e necesar să ne bucurăm de fiecare etapă împreună și să le arătăm copiilor viața așa cum este ea dincolo de ecran.

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Back To Top
×Close search
Caută