Majoritatea clienților mei de sex masculin se plâng de lipsa unei vieți sexuale suficient de satisfăcătoare. Desigur că niciunul dintre aceștia nu intră în cabinetul meu spunând tare și răspicat: „Mă frustrează la culme faptul că nu facem sex suficient de des sau de mult“. Dar după câteva subiecte tapetate pe agenda terapeutică, mereu se ajunge și la o scurtă trecere în revistă a intimității sexuale. Acesta este, în sfârșit, momentul în care pe chipul bărbaților apare încântarea că au un terapeut de cuplu de sex masculin, dar și momentul în care femeile își întorc privirea sau încep să își uite cuvintele de altfel foarte bine articulate până în acel moment.
Ca psiholog, cred în faptul că noi toți suntem ființe sexuale (ok, știința ar spune că există câteva foarte rare excepții), așa cum cred că suntem meniți să ne conectăm, să aparținem și să trăim în comunități de minimum doi. Și mai cred că mulți oameni sunt răniți în relația lor cu propria energie sexuală și felul în care și-o exprimă. Despre blocajele care ne sabotează viața sexuală și despre rănile psihologice care nu se vindecă de la sine aș putea scrie o carte întreagă, de aceea în acest articol aș vrea să abordăm beneficiile științifice ale sexului. Încerc să întocmesc o listă cu efectele pozitive pe care le poate avea activitatea erotică în viața noastră de zi cu zi.
1. Sexul este o formă de comunicare ce îi apropie pe cei doi parteneri. Ca terapeut relațional, nu puteam începe această listă de beneficii fără a accentua legăturile interpersonale. Secreția de oxitocină – hormonul iubirii și al îmbrățișării – se produce și atunci când facem sex; acest hormon ne ajută să ne simțim în siguranță alături de jumătatea noastră de cuplu, să ne deschidem mintea și inima, precum și să facem față mai ușor dificultăților inerente ale vieții.
2. Ne face să părem mai tineri. Scoțienii, mai exact un grup de cercetători de la Royal Edinburgh Hospital, au descoperit că acei oameni care au o relație stabilă de cuplu și care fac sex în medie de 4 ori pe săptămână arată cu până la 12 ani mai tineri, în comparație cu semenii lor care nu mai fac sex sau care fac sex foarte rar.
3. Este un antidot pentru depresie. Am tot dezbătut în ultima vreme la nivel național povestea depresiei, dar nu am amintit de faptul că orgasmul resimțit în cuplu sau de unul singur are un efect benefic în alungarea sau prevenirea depresiei. În timpul activării sexuale, creierul secretă serotonină, dar și endorfine, care funcționează ca niște explozii de fericire în universul nostru interior.
4. Arde calorii. Se pare că mersul la sală sau alergatul prin natură nu sunt singurele strategii la care putem apela pentru a ne remodela corpurile. Dacă știi cum să te miști și alegi să renunți la inhibiții, se pare că în 30 de minute de sex poți arde până la 207 calorii.
5. Orgasmul este un analgezic natural împotriva durerii. Mă amuză mereu când citesc sau aud câte un coleg de breaslă care-mi spune că, atunci când un pacient se plânge de dureri de cap, nu ezită în a-i recomanda în loc de pilule o alegere mai sănătoasă. Se pare că orgasmul blochează sau stinge durerea. Așa cum se pare că la femei masturbarea duce la scăderea intensității durerilor premenstruale.
6. Te ajută să dormi mai bine. Renumita Arianna Huffington a inițiat o campanie globală cu privire la importanța somnului pentru o bună sănătate mintală, fizică și relațională. Iar potrivit studiilor recente, nu este doar un simplu clișeu faptul că în filmele americane toate personajele dorm mai bine după sex – odată cu producția de hormoni care induc somnul, sexul duce și la o descreștere a cortizolului (cunoscut în limbaj popular ca hormon al stresului).
7. Reduce presiunea sângelui. Fără nicio urmă de ironie sau de glumă proastă, se pare că activitatea sexuală are un impact semnificativ în reglarea tensiunii arteriale. Și există chiar și câteva dovezi științifice care indică faptul că acei bărbați care fac sex de cel puțin 2 ori pe săptămână au un risc mai scăzut de atac de cord. Cifrele indică o rată de scădere cu 50%, în comparație cu bărbații care nu fac sex sau care fac sex mult mai rar.
8. Este pe bune un remediu pentru răceală. Se pare că recomandarea din popor – aceea de-a lua aspirina săracului atunci când suntem răciți – nu este chiar apă de ploaie. O activitate sexuală regulată duce la producerea unui nivel mai crescut de anticorpi care contribuie la funcționarea și îmbunătățirea sistemului imunitar și la o mai bună stare de spirit.
9. Crește angajamentul relațional și descrește riscul de infidelitate. Inițial, studiile au confirmat acest fapt doar pentru populația de sex masculin, dar în timp s-a adeverit că o viață sexuală satisfăcătoare este un antidot la plictiseala și monotonia în cuplu pentru ambele sexe. Ceea ce are foarte mult sens, mai ales dacă percepem infidelitatea ca pe o formă de plictiseală a sinelui – dacă nu te mai simți dorit și râvnit de partener(ă), ușor poți aluneca spre a răspunde aprecierilor care vin din afara relației de cuplu.