fbpx
skip to Main Content

„[…] nu-i așa că nu vrei să o dezamăgești pe mama? Nu-i așa că nu vrei să o superi pe mama?
Nu vrei să o superi și nici să o dezamăgești. Și atunci dansezi ca un urs natâng pe răpăiala de tobe a ego-ului părintesc.“
– Raluca Feher, „Să nu râzi :((“

APA (American Psychological Association) definește consimțământul ca fiind „acordul sau aprobarea voluntară dată de o persoană, în special permisiunea acordată în cazul unui tratament medical sau psihologic, participarea la o cercetare sau ambele.“ Definiția vizează în principiu practica medicală, lucru ce poate fi sesizat și din examinarea studiilor din această zonă ce vorbesc preponderent de consimțământ în context de etică medicală. Kaushik et al. (2010) menționează necesitatea consimțământului (în practica pediatrică și nu numai) din punctul de vedere al luării unei decizii informate.

Totodată, ei menționează drept componente cheie ale consimțământului:  (1) obținerea aprobării de a participa (la acel ceva), (2) capacitatea de a înțelege la ce participă și (3) cunoștințe sau informații despre ceea ce urmează să se întâmple.

Care-i treaba cu acest consimțământ?

Însă dincolo de practica medicală, ar trebui să vorbim de consimțământ în viața de zi cu zi, fie că e vorba de vecina de la 2 care îți mângâie burta de gravidă sau bebelușul din căruț, când doamna din autobuz oferă o bomboană copilului, când portarul de la școală îl trage de obraz pe băiețelul mic, când o gașcă de băieți înconjoară și pipăie o fată în autobuz, când iubita propune iubitului experiențe sexuale noi. Că ne cunoaștem de 5 minute, 3 ani sau 25 ani, indicat e să nu presupunem că ar fi de acord sau i-ar plăcea sau că „Sigur vrea!“ , ci să întrebăm sau verificăm. Iar „NU!“ este un răspuns valid!

Consimțământul merge mână în mână cu respectul, cu respectarea limitelor și a spațiului personal, a unei decizii, a unei stări de moment. Consimțământul este acea graniță dintre drepturile mele și drepturile celuilalt și, așa cum spune legiuitorul, „drepturile mele se termină atunci când încalc drepturile celorlalți.“

Consimțământul vine la pachet cu „Ar fi în regulă să…?, Ar fi confortabil cu …?, Pot să…?“ și cu „E ok să spui nu!” Întrebarea, solicitarea acordului e doar primul pas al consimțământului. Al doilea este acordarea lui de către persoana vizată. Iar al treilea este respectarea voinței celeilalte persoane. Dacă s-a respectat doar un pas și ceilalți au fost săriți, nu mai e consimțământ. Și totodată, dacă s-a întâmplat o dată, nu înseamnă că e valabil automat și pentru celelalte dăți.

De ce să ne învățăm copiii despre consimțământ?

Consimțământul e despre relații, e despre încredere, despre acel „loc sigur“ că sunt și voi fi iubit, chiar dacă nu sunt de acord cu un lucru. Mai concret: 

℗PUBLICITATE



  • Copiii mici (2-5 ani) exprimă adesea sintagma „Fac eu! Pot eu! Vreau eu!“ în lupta lor pentru independență, fie că e vorba de a mânca, a se îmbrăca sau a se juca singuri cu ceva. Iar de multe ori, poate din grabă sau din dorința de a ajuta, le sărim în ajutor înainte de a le cere acordul, riscând chiar să declanșăm un tantrum. De ce ar trebui să le cerem consimțământul în acest caz? Pentru că ei au nevoie să învețe și acest lucru se face exersând. Aici, consimțământul e despre „Ai vrea să îți arăt încă o dată cum se trage cracul de la pantalon?“, punând accent pe competență și susținere. Cum va putea să se îmbrace la 5 ani dacă nu a exersat de mic?
  • Unii copii sunt mai relaționali, vorbesc, răspund cu zâmbete la zâmbete străinilor/rudelor, acceptă natural îmbrățișările, altora „Le-a mâncat pisica limba!“, fiind „speriați de bombe, nescoși în lume!“. Adevărul e că pur și simplu suntem diferiți. Și e absolut normal ca față de străin sau nou să fiu reticent, pentru că al meu creier îmi spune „nou = pericol, șezi cătinel!“
  • Regulile, însă, ar trebui să fie aceleași pentru toți: „Îmbrățișăm dacă ne dorim acest lucru! E ok să spui «Nu!»“. În acest caz consimțământul este despre ce accept în legătură cu propriul meu corp, cu accent pe întărirea capacității mele de a decide cu ce mă simt confortabil. Cum va putea avea încredere în capacitatea de a decide ce acceptă sau nu în legătură cu propriul corp, dacă mereu a auzit „Nu te mai prosti atâta, îți plac îmbrățișările! Hai, dă-i și un pupic!“

Și exemplele pot continua, pentru că am confundat mult timp consimțământul cu îngăduința, dacă consimt sunt acceptat. Însă, consimțământul este și despre valori, nu despre conformare. Și da, uneori dacă nu sunt conform poate va trebui să ies din gașcă sau dintr-o relație, să recunosc că eu vreau să fac lucrurile altfel și că dorința mea de a-mi respecta principiile și confortul propriului corp este mai mare decât dorința de apartenență. 

Ce se întâmplă însă dacă voința mi-a fost sfărâmată mult?

Încălcarea consimțământului (fie că nu îl solicit deloc, fie că doar solicit și nu aștept răspuns sau încalc pur și simplu un „Nu!“) poate atrage, funcție de vârsta celui implicat, lipsa încrederii în propria persoană (cu impact pe orice decizie),  stima de sine scăzută, îmi poate declanșa o frică de respingere sau furie prin nedreptatea creată. Și astfel ajung să mă întreb „De ce am spus «Da!» dacă nu eram de acord? Ce m-a determinat?“

Tu ce simți în corp când spui Nu?

Adevărul e că e greu să spui „Nu!“ atunci când e vorba de ceva ce poți oferi, fie că e vorba de un zâmbet, o îmbrățișare sau timp din timpul tău. Dar întrebarea în acest caz este „Ce model oferim când promovăm veșnica disponibilitate? Ce învață copilul meu?“. Aici sunt două posibilități: (1) unii copii învață că și ei trebuie să fie așa, disponibili și pe placul tuturor (acel people pleaser) sau (2) unii copii învață că și ceilalți trebuie să fie așa, iar un refuz viitor le va naște furie și frustrare, vor fi veșnic nemulțumiți de prieteni sau în relații.

Consimțământul nu e doar despre „Da!“ sau „Nu!“, e despre context, despre mine ca ființă în primul rând. Este despre iubirea de sine, despre valorizare, despre încredere.


Referințe: 

● Kaushik, J.S., Narang, M. & Agarwal, N. (2010). Informed Consent in Pediatric PracticeIndian Pediatrics, Volume 47, 1039–1046,
● Suport de curs – Modul „Educația pentru sănătatea sexuală și ciclul vieții de familie“ – Cristina Petrescu-Ghenea, Parenting Masterclass
www.apa.org


Andreea Mihai este mamă de două zâne-dragon, creator de povești sub forma atelierelor senzoriale, consilier parental în formare și studentă la psihologie. Crede în puterea relațiilor interumane, iubește cafeaua și plimbările în parc.

Caută
Coșul de cumpărături
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0