Skip to content

Perfecțiunea este un deziderat utopic cu care suntem învățați de mici, ba chiar constrânși să creștem și să nu ne abatem de la el. Cu cele mai bune intenții, părinții ne creează un mediu ideal în care ar trebui să performăm, pentru a avea o viață ca-n filme, definită de avuție și succes. Astfel, ajungem să ne șlefuim toate abilitățile și, în egală măsură, un spirit competitiv dus la extrem, în căutarea fericirii depline, pe care, culmea, este posibil să nu o atingem niciodată, în pofida eforturilor intense pe care le-am făcut sau le facem în acest sens.

Flexibilitatea cognitivă, noua deprindere-cheie

În tot acest carusel al căutărilor continue spre a fi mai mult ca perfect, uităm un singur lucru: de propria persoană. Astfel, odată ajunși adulți, devenim asemenea unor roboți ce au doar sarcini de realizat, mai susceptibili în a vedea problemele în afara controlului nostru, ceea ce ar explica dificultatea gestionării situațiilor stresante, după cum afirmă cel mai recent studiu publicat în „Journal of Clinical Psychology“. Cu toate acestea, există și o veste bună, și anume faptul că reevaluarea cognitivă (ori strategia de reglare a emoțiilor) ar putea fi o modalitate prin care persoanele perfecționiste să calibreze situațiile dificile drept mai controlabile.

Potrivit site-ului psypost.org, autoarea studiului Vrinda Kalia (prof. asist. psihologie și director al Laboratorului TLC – Universitatea din Miami) a analizat, în detaliu, atributele psihologice ce dau voie persoanelor să-și atingă scopurile, iar rezultatul său conchide faptul că flexibilitatea cognitivă ar fi cheia succesului, și anume fie să ne schimbăm perspectiva asupra unei probleme, fie ne modificăm atitudinea față de aceasta. Flexibilitatea cognitivă se manifestă cu precădere atunci când în calea noastră apar anumite provocări sau obstacole, iar noi ne putem imagina variate soluții cu privire la gestionarea acestora. 

Impecabilitatea, un deziderat toxic impus de societate

Aminteam mai sus despre perfecționism și despre pseudo-succesul năucitor al acestuia în rândul societății, trend ce se menține drept un bun barometru al calității vieții, fără a lua în considerare și efectele emoționale adverse ale acestuia. Mai exact, suntem nevoiți să fim impecabili atât la școală, cât și la job ori acasă, să fim mereu într-o stare psihică bună, pozitivă, veșnic cu zâmbetul pe buze și niciodată triști, apatici, obosiți. Din păcate, nici mediile sociale nu ne scutesc de aceste idealurimărturiestau nenumăratele filtre ce ne fac să părem cine nu am fi (dar într-o variantă total inumană). 

Perfecționismul poate fi văzut drept o trăsătură de personalitate care ne poate îndemna la „impecabilitate“ – obiectivul fiind acela de-a ajunge în punctul în care nimic să nu ne poată fi reproșat. Această impecabilitate poate părea o idee bună, în teorie, dar tone de cercetări din sfera psihologiei ne arată că goana după perfecțiune ne dezumanizează și ne sabotează în ceea ce privește atingerea obiectivelor personale și profesionale; pe scurt, perfecționismul sau impecabilitatea sunt criminalii stării de bine. Aceștia blochează capacitatea noastră de adaptare la situațiile noi, ne privează de descoperirea resurselor interioare și ne transmit mesajul că niciodată nu putem fi mulțumiți cu ceea ce avem sau am dobândit. 

Perfecționism versus atingerea unui obiectiv

În acest studiu realizat pe un eșantion de 486 adulți americani (cu ajutorul Mechanical Turk), echipa de cercetare a supus testării trei tipologii de tendințe perfecționiste (perfecționismul rigid, perfecționismul autocritic și perfecționismul narcisic), două feluri ale flexibilității cognitive (exprimarea controlului și recurgerea la alternative), precum și două tipuri de strategii reglatoare a emoțiilor (evaluarea cognitivă și suprimarea expresivă). 

℗PUBLICITATE



Rezultatele au arătat că cele trei tipuri de perfecționism au fost asociate negativ tendinței de apreciere conform căreia situațiile provocatoare ar putea fi controlate. Cu alte cuvinte, participanții cu credințe perfecționiste extreme aveau convingeri de genul: „Dacă nu pot face ceva perfect, de ce să mai fac ceva?!“ sau: „Dacă ceva nu merge șnur înseamnă că nu trebuie să fac acel ceva“, „Nu mă pot mulțumi cu mai puțin decât perfect, dacă nu faci o treabă perfectă, mai bine nu o mai face“ ori: „Odată ce ne-am abătut de la plan, totul se duce de râpă, situațiile neprevăzute oricum nu pot fi controlate.“ 

Cât privește tipurile de perfecționism (rigid, autocritic și narcisist), acestea, potrivit studiului, ar fi asociate unei utilizări, mai degrabă, a supresiei expresive (ascunderea ori inhibarea exteriorizării emoțiilor), ceea ce știm că este o strategie de adaptare extrem de nesănătoasă. În timp ce reevaluarea cognitivă a unor situații neprevăzute (ceea ce înseamnă să recadrăm o situație, în așa fel încât să-i schimbăm impactul emoțional) poate slăbi legătura dintre perfecționism și inflexibilitatea cognitivă. 

În concluzie, reglarea emoțională prin utilizarea reevaluării cognitive poate ajuta o persoană perfecționistă să dezvolte mai multă flexibilitate în fața provocărilor de zi cu zi. Iar după cum ne spune și Madeline Levine, autoarea cărții Parenting pentru succes, cunoașterea propriei persoane și dezvoltarea unor bune abilități de gestionarea a emoțiilor poate fi calea spre succesul autentic.

A greși este omenește, să normalizăm eșecul 

Să nu uităm, totuși, truismul „a greși e omenește“. Ca ființe umane, suntem guvernați de emoții, trăiri, de bagajul genetic, de anamneza vieții; drept urmare, este cât se poate de firesc și de sănătos să acționăm și să reacționăm în acord cu principiile și cu perspectivele proprii și, în niciun caz, conform directivelor impuse, informal, la nivel societal. Aș sublinia și că greșeala are rolul său, dacă este privită precum o lecție de viață, și nu ca un eșec, aspect ce ar merita disecat încă din fragedă pruncie, unde coerciția își face apariția atunci când copilul ia o notă mică sau neconformă așteptărilor părinților săi. 

Desigur, teoretic poate părea ușor, dar, în realitate, odată instalat acest perfecționism, este foarte dificil a ne lepăda de el, eu însămi crescând într-un mediu educațional extrem de competitiv, care pe de-o parte m-a ajutat să-mi ascut abilitățile de învățare și acumulare de informații, însă, pe de altă parte, mi-a activat o stare precoce de anxietate. 

Perfecțiunea nu este complementară umanității și poate că ar fi timpul să normalizăm această asumpție, pentru sănătatea psihică a generațiilor viitoare. Iar începând de astăzi, să renunțăm la perfecționism, să credem în puterea eșecului, a feedbackului și a repetiției. Pentru aprofundarea subiectului, vă recomand cărțile semnate de dr. Brené Brown.

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0