Skip to content

În majoritatea familiilor, copiii nu sunt prea încântați să contribuie la sarcinile casnice, dar acestea îmbunătățesc toleranța la frustrare, perseverența și nivelul responsabilității. Plictiseala este un bun aliat pentru creativitatea copiilor, iar responsabilitățile domestice, care includ și sarcini monotone, le îmbunătățesc abilitatea de a urmări un obiectiv și de a rămâne angajați în activități mai puțin plăcute, de rutină.

Sunt copiii mai fericiți atunci când fac curățenie?

Chiar și pentru mulți adulți, sarcinile casnice sunt deseori o corvoadă. Poate ar fi interesant să ne întrebăm cât de implicați am fost de mici în astfel de treburi și de ce nu au devenit o normalitate a vieții de zi cu zi. Adevărul este că implicarea celor mici în diferite munci prin casă îi va face mai fericiți, chiar și comparativ cu timpul petrecut în fața calculatorului.

În primul rând, responsabilitatea contribuie la creșterea stimei de sine a copilului, iar sarcinile casnice pot stimula tăria de caracter. Mulți dintre noi spun că nu au răbdare cu activitățile de rutină. Și asta, în general, din cauza sentimentului de frustrare pe care nu reușim să îl tolerăm cu prea mare succes. Tocmai de asta activitățile precum spălatul vaselor, ștersul prafului, călcatul etc. ne ajută să ne creștem toleranța la frustrare. Totodată, acestea pot constitui momente în care ne acordăm mai multă atenție nouă, ieșind din tumultul activităților solicitante (de tip multitasking) și petrecând un timp fără a pune presiune pe noi și fără a fi distrași de prea mulți factori externi.

Revenind la copii, tăria de caracter se referă la perseverența de a realiza o sarcină monotonă, fără a renunța. Practic, învață că au capacitatea de a traversa astfel de momente orientați către un obiectiv final. Asta le va aduce rezultate pozitive chiar și în activitățile școlare.

Un studiu de la Universitatea Brandeis din SUA, pentru care au fost chestionați 50.000 de părinți, demonstrează că tăria de caracter scade direct proporțional cu creșterea timpului petrecut în fața ecranului. Cu cât copiii sunt mai legați de calculator, de telefon, tabletă sau televizor, cu atât mai mare este probabilitatea să se dea bătuți atunci când se confruntă cu o sarcină dificilă.

Un alt studiu, derulat în 2014 și publicat în American Journal of Family Therapy, arată că, atunci când timpul de conectare la un dispozitiv electronic este limitat, iar programul copiilor include sarcini casnice, aceștia au rezultate școlare mai bune și se descurcă mai bine atât în plan social, cât și în plan emoțional, echilibrându-se mai ușor.

Sarcinile potrivite sunt cele adaptate vârstei

Este important să stabilim sarcinile care-i revin copilului ținând cont de vârsta lui. În plus, e recomandat să nu facem diferențieri în funcție de sex. Responsabilizarea copilului prin alocarea anumitor rutine de prin casă este bine să se petreacă de la vârste mici, preșcolare. Acum, sarcinile copilului pot include adunatul jucăriilor, strânsul mesei, ștersul prafului sau hrănirea animalului de companie (dacă avem). Să nu uităm că, pentru copii, rutina este importantă, dându-le un sentiment de stabilitate și siguranță. Sarcinile de tip rutină pot fi incluse în program astfel: „Mai întâi îți strângi jucăriile, apoi faci baie/ luăm cina/ mâncăm un snack.“

Totodată, când învățăm copilul cum să întreprindă o nouă acțiune, să nu uităm de feedbackul pozitiv, de încurajare, de recompensa verbală. Evitați să vă arătați nemulțumiți că „nu face lucrurile suficient de bine“ și încurajați eforturile copilului!

Deseori, părinții se întreabă care este alternativa optimă la pedepse sau cum să implementeze consecințele unor comportamente indezirabile. Totuși, rareori sunt atenți să recompenseze copilul pentru comportamentele care le convin. Poate nu suntem mulțumiți că, din cinci jucării, a strâns doar două, dar putem să încurajăm comportamentul arătându-ne încântați de inițiativă, efort și rezultat. Până la urmă, vorbim de proverbiala jumătate plină a paharului: pot să mă supăr că nu am primit exact sau tot ce am vrut, ori să mă bucur că am obținut totuși ceva. În acest sens, în cazul sarcinilor efectuate parțial, sunt utile și abilitățile de negociator ale părintelui. Ideal este să încurajați copilul să finalizeze sarcina, pentru a contribui la tăria de caracter, așa cum a fost descrisă anterior.

℗PUBLICITATE



Copii mai mari, negocieri mai anevoioase

Dacă am pierdut startul includerii sarcinilor casnice în rutina copilului mic, la vârste mai mari este posibil să întâmpinăm rezistențe din partea lui. Să ne gândim cum ne-am simți noi dacă am vrea să ne uităm la un film și cineva ne-ar spune să ștergem praful. Nu grozav, nu?

Pentru adolescenți, implicarea în treburile casnice contribuie la creșterea nivelului de responsabilizare, a autonomiei, a abilității de a se organiza și de a ierarhiza prioritățile, la sporirea empatiei față de ceilalți, dar și la conștientizarea propriilor resurse și abilități. Autonomia adolescentului nu se limitează doar la alegerea stilului vestimentar propriu, la libertatea de a-și petrece timpul liber cu prietenii sau la faptul de-a avea încredere în exprimarea propriilor opinii ori nevoi. Aceasta include și abilitatea de a-și purta de grijă, de a se responsabiliza în privința propriei persoane. E dificil să te declari autonom când mama încă îți face patul.

Un alt aspect important este atenția față de ceilalți și empatia. Lumea nu se învârte în jurul nostru și e bine să ținem cont și de ceilalți. În acest sens, nimeni nu este obligat să preia responsabilitățile mele casnice.

Bine de știut pentru părinți

Deseori, părinții sunt frustrați de lipsa angajamentului copiilor, îndeosebi în rândul adolescenților sau al copiilor mai mari, în ceea ce privește treburile casnice. Ca în orice situație conflictuală, întrebarea este: Cine are această problemă? Respectiv, dacă adolescentul refuză anumite sarcini, pe cine deranjează acest lucru? Răspunsul este, invariabil: pe noi, părinții. În consecință, ca de fiecare dată când dorim schimbarea unui comportament la celălalt, soluția este schimbarea propriului comportament.

Cât timp părintele continuă cu același comportament (a face cutare lucru în locul copilului), copilul se va simți abilitat să-l întrețină pe al lui. Disconfortul e la părinte, nu la copil. Oricât de dificil este pentru părinte, el este cel care va trebui să-și gestioneze frustrarea de a vedea hainele aruncate pe jos, dezordine în cameră, praf neșters, pat nefăcut etc. Iar gestionarea acestei frustrări constă în a „nu mai face lucruri în locul lui“. Poate rezulta, de aici, un soi de „război al nervilor“, cheia fiind aceea de a nu răspunde cu nervi, ci cu blândețe: „Am înțeles că asta dorești (lipsa responsabilității) și, deși regret, nu te pot ajuta.“

La vârste mai mici funcționează și retragerea privilegiilor. Mare atenție când aplicăm sancțiuni, acestea să nu se reflecte asupra nevoilor: „Nu strângi masa, așadar nu mai punem masa și pentru tine/ nu mai mănânci cu noi.“ Atitudinile de acest gen pot fi resimțite precum o retragere din relația cu copilul, ceea ce nu este de dorit. Mai bine ne concentrăm pe privilegii, cum sunt jocurile pe calculator. Aici putem interveni prin sancțiuni, când nu sunt îndeplinite responsabilitățile.

Este important, pentru stabilirea responsabilităților în cazul copiilor, să trasăm sarcini clare (ce înseamnă o sarcină bine îndeplinită: întind praful cu o cârpă sau chiar șterg îl temeinic?), să ne ferim de lipsa de constanță în privința solicitărilor („Azi e OK să nu hrănești cățelul, o s-o fac eu“), să alocăm timp pentru a asigura deprinderea sarcinii pe care o solicităm („Azi sunt ocupat, nu am timp să îți arăt, lasă lucrurile așa“) și chiar să implicăm copiii în procesul decizional, acolo unde sarcinile sunt negociabile („Preferi să speli vasele sau să pui și să strângi masa?“).

Pentru o aplicare și mai eficientă a strategiilor de parenting, vă recomandăm cărțile: Inteligența parentală, Parenting – cum să creștem copii inteligenți emoțional și Mai bun decât părinții tăi.

Sunt Iulia Bârcă și sunt psiholog clinician, în curs de formare în psihoterapia cognitiv-comportamentală și cu formare continuă în psihoterapia sistemică. Din 2013 am început să scriu texte despre sănătatea psihoemoțională, întrucât consider psihoeducația utilă și necesară tuturor. Timpul liber mi-l petrec citind, socializând, practicând yoga și mindfulness, deoarece, chiar dacă știm ce anume este folositor pentru noi, este important să și punem în practică.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0