skip to Main Content
De Ce Murim De Grija Altora?

De ce murim de grija altora?

Când eram mică, o prezență constantă la aniversările și ocaziile sărbătorite de bunicii mei era Tanti Leana – verișoara bunicului și nașa de botez a unchiului meu matern. Era văduvă, fostă profesoară de franceză la Școala de Fete din București și nu avea copii. Avea un accent rusesc sinistru în toate celelate 3 limbi pe care le vorbea (engleza, franceza și româna) deoarece și ea, ca și bunicul meu, erau refugiați basarabeni. Doar că mama Leanei era rusoaică, așa că la ei în casă prevala rusa. De fiecare dată când suna telefonul și bunica era ocupată în bucătărie, mă rugam să nu fie ea la celălalt capăt al firului, deoarece știa că fac engleză la grădiniță și voia să se converseze cu mine în „rusgleza“ ei, pe care n-o puteam pricepe… Primele momente de anxietate de performanță din viața mea i se datorează ei.

Pentru faptul că alesese „să nu se deranjeze să facă copii“ și „preferase să călătorească și să se distreze fără griji alături de soțul ei, Doctorul“, decedat cu multi ani în urmă, Tanti Leana era intens blamată (mai ales) de femeile din familie. Bunicul și Leana mai aveau o verișoară fără copii, Tanti Lida – doar că ea era o prezență mult mai plăcută și se știa oarecum că „nu putuse“ să aibă copii, așa că toată rușinarea pe tema lipsei copiilor îi aparținea în familia noastră Leanei. Nu mi-o amintesc plângându-se vreodată de singurătate sau de lipsa copiilor și a nepoților… A avut o doamnă care-a îngrijit-o până la moarte și căreia i-a lăsat apartamentul ei plin de mobilă fancy, spre dezamăgirea unora dintre rude, evident. Totdeauna am trăit cu impresia că doar pe alții îi deranja lipsa ei de copii…

Citind astăzi un articol pe broadly.vice.com despre un studiu desfășurat la Universitatea Purdue din Indianapolis care a concluzionat că „oamenii sunt intrigați din punct de vedere moral de cei care decid să nu aibă copii“, mi-am amintit de Tanti Leana și de felul în care era ea judecată. Cel menționat nu este singurul studiu efectuat din anii 1970 și până în prezent ce arată că „bărbații și femeile care decid să nu aibă copii sunt percepuți negativ de către semenii lor“. Autoarea studiului, Leslie Ashburn-Nardo – profesor asociat la Catedra de Psihologie a Universității Purdue – a vrut totuși să investigheze de ce continuă să existe aceste prejudecăți, în ciuda natalității care se află în scădere vertigionasă în majoritatea țărilor vestice.

Unui lot de 197 de studenți la Psihologie li s-a oferit una din patru povești despre decizia unui adult căsătorit de a avea între 0 și 2 copii. Li s-a cerut apoi să decidă cât de împlinit psihologic se simte personajul în raport cu decizia lui(ei), iar subiecții să își coteze gradul de dezacord, furie, indignare, frustrare și dezgust pe care îl simțeau în raport cu personajul descris.

Leslie Ashburn-Nardo explică faptul că rezultatele au arătat cum „participanții consideră personajele care au decis să nu aibă copii ca fiind mult mai puțin împlinite emoțional față de acele personaje care au decis să aibă doi copii“, în același timp raportând „rate semnificativ mai mari ale indignării pe care o simțeau din punct de vedere moral față de personajele fără copii“. „Autoarea concluzionează că aceste descoperiri oferă dovezi pentru teoria conform căreia a fi părinte este un imperativ moral“ arată articolul de pe broadly.vice.com. „Cu alte cuvinte, a nu avea copii este văzut nu doar ca atipic, ci și ca o decizie greșită“, menționează Ashburn-Nardo, adăugând că „[această decizie] poate avea consecințe potențial serioase… Reacția [dezaprobatoare] se justifică în mințile celorlalți, deoarece subiecții sunt percepuți ca făcându-și-o cu mâna lor prin faptul că nu și-au îndeplinit rolul la care societatea se aștepta“. Îmi amintesc că orice problemă avea Tușa Leana, aceasta era pusă rapid de mama și bunica pe seama lipsei ei de copii.

Pe de altă parte, continuă autoarea, „faptul că a avea copii este văzut ca un imperativ moral, ceva ce ar trebui să facem, ne poate ajuta să înțelegem de ce există așa o dezbatere aprinsă asupra avorturilor“. Trebuie să luăm seama la faptul că „de câte ori există un imperativ, ne este luată libertatea de a alege. Oamenii sunt conduși către a crede că «așa trebuie să fie». Așa operează stereotipurile sociale, iar natura lor prescriptivă le face dificil de schimbat. […] Astfel, în ciuda schimbărilor semnificative din multe domenii, în ultimii peste 40 de ani de studii [asupra subiectului] prejudecățile împotriva celor fără copii stăruie.

Toate astea m-au făcut să mă gândesc încă o dată la frica „de a ajunge ca Tanti Leana“, care nu este, de fapt, a mea, ci a altora. Nu-mi plăcea deloc de Leana, dar nu cred că era din cauză că nu avea copii, ci pentru că nu știa cum să se poarte cu copiii, deși lucrase o viață cu ei. Lucrând și eu în ultimii ani cu părinții, am descoperit că simplul fapt de a-i avea nu te învață să te porți cum trebuie cu copiii. Așa că nu cred că risc să ajung ca mătușa mea.

De asemenea, mi-am amintit o idee plină de sens pe care cartea lui Robin Norwood, Femei care iubesc prea mult (în ciuda multor detalii cu care nu sunt de acord), mi-a făcut-o deosebit de clară: „Când atenția și judecata noastră se îndreaptă excesiv asupra altora, nu suntem atenți la noi înșine. A fi atenți la alții ne folosește frecvent ca o cale de evitare a propriilor dificultăți și a schimbărilor pe care noi le avem de făcut la noi și în viețile noastre.“ Așa încerc să îmi explic de la o vreme atitudinea celor care militează pro-viață, pro-familie tradițională și, de fapt, anti-semenii lor. Mă gândesc că trebuie să fie niște ființe foarte rănite, cu multe dificultăți înnăscute sau dobândite, pe care – poate, fără să își dea seama – le evită concentrându-și energiile asupra unor streotipuri, a unor credințe inflexibile și a ceea ce niciodată nu vor putea schimba: pe ceilalți.

Cristina Petrescu-Ghenea

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută