Cartea medicului Vivek Murthy, Împreună, ne subliniază, printre altele, cât de importante sunt relațiile de prietenie atât în sfera personală, cât și în planul profesional. „Oricine, în absolut orice stadiu și moment din viața sa, are nevoie de prieteni. În esență, prietenia este liantul social care ține cuplurile, familiile, sufletele înrudite și comunitățile împreună“, spune dr. Murthy, al nouăsprezecelea șef al Serviciului Federal de Sănătate Publică din Statele Unite.
Truismul simplu ce spune că „prietenul la nevoie se cunoaște“ implică, automat și o conotație de ajutorare pentru situațiile dificile prin care, în mod iminent, trecem în timpul călătoriei vieții. Însă, de cele mai multe ori, în lipsa unui fundament adecvat, riscăm să nu fim de ajutor, ba chiar să rănim persoanele care trec prin situații complicate dacă nu suntem atenți la comportamentele noastre, dacă nu suntem prezenți într-o manieră conștientă și dacă nu avem inteligență relațională.
„Narcisism conversațional“
Adesea, primul lucru pe care îl facem atunci când cineva ni se destăinuie este fie să-i invalidăm emoțiile, fie să-i livrăm perspectiva noastră, adică rețeta noastră „de succes“ (în eventualitatea în care am mai trecut printr-o astfel de situație), tendință pe care sociologul Charles Derber o descrie drept „narcisism conversațional“.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
În majoritatea cazurilor, această manifestare este inconștientă și este o încercare de a îndrepta atenția asupra propriei persoane. Potrivit lui Derber, există două tipuri de răspunsuri în conversații:
- un răspuns la schimbare, în care îndreptăm atenția spre noi, ce am făcut noi sau ce am face noi; și
- un răspuns de sprijin, care vine în întâmpinarea emițătorului cu empatie și compasiune, mesajul fiind „înțeleg prin ce treci“, „experiența ta are sens pentru mine“.
Vorbești când îți vine rândul
Potrivit lui Celeste Headlee (jurnalist, autor), în discursul său TED, ce au nevoie prietenii noștri atunci când trec prin momente grele este să-i ascultăm și să înțelegem ceea ce trăiesc, simt și gândesc. Însă, adesea – și cu toții suntem susceptibili la a aluneca în acest „păcat“ –, folosim mijloace pasive pentru a prelua subtil controlul, începând o propoziție cu un comentariu de susținere și continuând cu un comentariu despre noi înșine.
Spre exemplu, atunci când un prieten ne dă o veste bună despre un eveniment petrecut în viața sa, este important să păstrăm dialogul având reflectorul asupra emițătorului și nicidecum să mutăm atenția asupra propriilor noastre experiențe, oricât de mari ne-ar fi nevoile.
După cum ne învață și teoria imago, este esențial să învățăm regulile de bază ale conversațiilor sigure: lansează o programare pentru dialog, stabiliți cine vorbește și cine ascultă primul, apoi faceți schimb de roluri.
Autodezvăluirea, practica societății moderne
Un studiu din psihologia relațiilor arată că partea covârșitoare a timpului de conversație interpersonală o reprezintă declarațiile despre experiențele emoționale și relațiile emițătorului sau ale unor terțe persoane ce nu iau parte la dialog. De exemplu, doi prieteni vorbesc despre cearta pe care unul dintre ei a avut-o de dimineață cu soția, emițătorul descrie situația, amintește despre furia trăită, dar făcând referire mai degrabă la comportamentele sau manifestările jumătății sale de cuplu.
Astfel, creierul celui care ascultă sau, cel puțin, încearcă să asculte, face tot posibilul să găsească corespondent în banca de memorie față de cele auzite și văzute, iar subconștientul adaugă experiențele similare detectate la ceea ce se derulează în acel moment, creând un amalgam de informații ce ajunge direct în sistemul limbic, loc în care pot apărea distorsiuni asupra a ceea ce verbalizează ori trăiește interlocutorul nostru.
Cu alte cuvinte, atunci când doi prieteni comunică experiențele anterioare ale fiecăruia, ei își pot influența unul altuia reacția la cele auzite. Potrivit observațiilor realizate de către cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Științele Creierului, noi oamenii avem tendința de a ne utiliza propriile emoții pentru a determina modul în care se simt ceilalți. Atunci când experiențele ne-au stârnit emoții pozitive, vom interpreta plângerile celor din jur ca fiind mai puțin severe; iar dacă suntem încărcați de trăiri neplăcute, și experiențele altora le interpretăm ca fiind mai puțin pozitive.
Să luăm încă un exemplu: vă intersectați cu un prieten, să ne imaginăm că unul dintre cei mai apropiați, și auzi de la acesta că suferă de anxietate. Este o zi în care ați dormit foarte bine, ați primit niște vești bune de la job și starea emoțională este una preponderent pozitivă. În timp ce ascultați ce spune cel din fața dumneavoastră, mânat de propriile emoții pozitive, îi spuneți: „Hai că nu-i nicio tragedie! Am auzit eu la TV că, mai nou, toți exagerăm cu această anxietate. Gândește pozitiv și totul va fi bine!“ Cu alte cuvinte, dacă nu suntem suficient de conștienți de asemănările și diferențele inerente dintre noi și ceilalți, ușor alunecăm spre a încerca să-i facem pe ceilalți să simtă ceea ce simțim și noi. Însă, adesea, prietenul abordat cu o astfel de atitudine va simți doar lipsa noastră de empatie.
Relaționarea conștientă de la interior spre exterior
Ce ne recomandă experții din psihologia relațiilor, dar și autorul Vivek Murthy, este să nu cădem în capcana de a ne imagina că știm exact ce trăiesc ceilalți oameni, să fim mai conștienți de diferențe, să renunțăm la simbioza emoțională și să oglindim ce auzim de la interlocutor, dând dovadă de empatie și umanitate: „Pare greu ceea ce-mi spui. Anxietatea poate fi cu adevărat neplăcută. Sunt aici dacă ai nevoie de ajutor.“