Am nevoie să fiu auzit(ă), am nevoie să fiu văzut(ă), sa-mi vorbești, să mă încurajezi, să mă susţii… acestea sunt doar câteva, dintre cele mai frecvente, nevoi afective care nu sunt satisfăcute în relaţiile de cuplu. Sunt exact acele comportamente care în primii ani de relaţie capătă o mare amploare şi care cu timpul „se sting“, iar după câţiva ani abia dacă ne mai amintim de ele.
Cele mai recente studii clinice din domeniul psihologiei de cuplu şi familie arată că, în timp, există cel puţin cinci cauze pentru această stingere a comportamentelor afective. „DREIN“ este acronimul care defineşte cele cinci procese de bază care blochează fluxul vitalității relaţiilor şi care reprezintă cauzele pierderii intimităţii în cuplu: Deconectarea, Reactivitatea, Evitarea, Izolarea în propria minte, Neglijarea valorilor.
Dar ce înseamnă mai exact aceste procese?
Deconectarea – conectarea este un sinonim bun pentru ceea ce înseamnă a fi „legaţi împreună“, mai exact acel ceva ce uneşte doi oameni într-un mod special. Atunci când vorbim despre conectare la nivelul relaţiei de cuplu ne referim la o prezenţă psihologică aparte – adică „aici şi acum“ sunt pe deplin angajat(ă) în interacţiunea cu tine. Primul pas pentru procesul de conectare este centrarea atenţiei în exclusivitate asupra partenerului sau a partenerei. Însă acest pas nu este suficient, de aceea mai avem nevoie şi de deschidere, curiozitate şi receptivitate.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Deschidere prin curajul de a renunţa la mecanismele defensive, prin eliminarea ostilităţii sau a unor agende prestabilite, metaforic putem spune că „braţele sunt deschise şi gata să îmbrăţişeze tot ceea ce are celălalt de oferit“. Curiozitate prin interes faţă de celălalt, eliberaţi de preconcepţii şi gânduri, suntem dornici să-l descoperim pe celălalt chiar dacă avem impresia că-l cunoaştem de o viaţă. Şi receptivitatea prin „a face loc“ în lumea noastră interioară pentru ceea ce celălalt este gata să ne ofere.
Putem spune că această formă aparte de concentrare a atenţiei şi curiozitatea sunt componentele cheie în ceea ce numim mindfluness. Puţine sunt momentele atât de plăcute, în viaţa noastră, ca cele în care simţim cu toată fiinţa noastră prezenţa, grija, aprecierea, respectul şi căldura celuilalt. Însă, atunci când trăim deconectarea toate acestea se transformă în retragere, lipsă de interes, indiferenţă, dezaprobare şi răceală afectivă. Atunci când celălalt se centrează exclusiv pe ceea ce simte şi vrea, nu mai rămâne loc pentru altceva în lumea sa interioară şi simţim cum ne îndepărtăm tot mai mult de ceea ce cândva era universul şi echilibrul nostru.
Din nefericire, deoarece rănile deconectării sunt greu de dus, atunci când unul dintre parteneri se deconectează, cel mai adesea şi celălalt alege acelaşi drum, şi foarte curând realitatea devine coşmarul nostru cel mai urât. Cu cât ne deconectăm mai mult de la partener(ă) cu atât mai puţin simţim magia intimităţii şi a căldurii sufleteşti şi toate acestea sunt înlocuite cu un mare gol între doi oameni care cândva au simţit ceva special.
℗PUBLICITATE
Reactivitatea sau răspunsurile care sunt ghidate de procesele amigdaliene (regiunea din creier responsabilă pentru răspunsurile de genul luptă, fugă sau blocaj) sunt reacţii lipsite de mediere cognitivă şi reprezintă adesea cauza dezechilibrelor noastre comportamentale. Putem spune că atunci când suntem reactivi acţionăm pe pilot automat şi „nu gândim“ la posibilul efect al comportamentelor noastre. Reactivitatea este opusul conştientizării, a deschiderii şi a auto-controlului. În capcana reactivităţii avem tendinţa de a fi impulsivi, necontrolaţi şi „fără minte“ (cu tot respectul pentru noi toţi), ca şi atunci când suntem orbiţi de emoţiile noastre cu valenţă negativă, de judecăţile şi de îngrijorările noastre cele mai profunde. Cu cât suntem mai reactivi ca partenerul(a) cu atât suntem mai predispuşi la „a sufoca“ relaţiile noastre de iubire.
Evitările – sunt precum un blestem al naturii asupra mecanismului complex al minţii umane. Studiile din psihologia evoluţionistă au demonstrat că fiinţa umană s-a născut cu capacitatea de a respinge emoţiile şi stările negative şi adesea plătim scump pentru această predispoziţie. Astfel, putem spune că evitarea este un proces mai mult decât natural, dar trebuie să recunoaştem că ne creează foarte multe probleme. Din păcate, cu cât încercăm să evităm mai mult emoţiile neplăcute cu atât mai mult ne apropiem de prăpastia suferinţei umane. Deoarece numeroase studii clinice arată că evitarea experienţială este unul din factorii de risc pentru depresie, anxietate, stres, adicţii şi multe alte probleme de sănătate relaţională, emoţională şi mintală. Atunci când ne lăsăm prinşi în vâltoarea evitărilor suntem gata să facem orice pentru a ne îndepărta de disconfort şi de a ne păstra minuscula „zonă de confort“.
Cel mai adesea ne amăgim cu ciocolată, mâncare, bere, tutun, droguri şi numeroase alte substanţe de acest gen. Şmecheria este că beneficiul este imediat, starea de bine este redobândită foarte repede dar costurile pe termen lung sunt precum rata la bancă în situaţii de criză.
Distragerea atenţiei este un alt coping (strategie de a face faţă situaţiilor dificile) prin care încercăm să ne ocupăm mintea. Televizorul, jocurile pe calculator şi petrecerile nesfârşite sunt doar câteva din activităţile prin care alegem să adoptăm „poziţia struţului cu capul îndesat în nisip“ (îmi cer iertare pentru imaginea metaforică care poate leza cititorul). Însă acestea sunt comportamente care macină calitatea vieţii şi care ne ajută să ajungem încet şi sigur spre „iadul pavat cu gânduri bune“. Alegem să risipim timpul cu o serie de evitări în loc să ne căutăm curajul şi să înfruntăm realitatea. Factorii distractori ne opresc din acţiunea care ne-ar dirija spre creşterea calităţii relaţionale.
Partea a 2-a a articolului o poți vedea dând click aici.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
