Vi se întâmplă şi vouă să amânaţi ceva anume până pe ultima sută de metri? Ori de câte ori trebuie să fac ceva ce nu îmi face tocmai plăcere, deşi ştiu că este important sau util, mă regăsesc în situația în care îmi este foarte greu să mă apuc de sarcina respectivă, angajându-mă în tot felul de alte acţiuni, care nu reușesc decât să-mi distragă atenţia de la ceea ce trebuie să fac.
Toţi ne confruntăm din când în când cu această situaţie: procrastinarea. Sunt acele sarcini pe care le tot amânăm, precum curăţenia într-un sertar, sortarea fotografiilor, anularea unor conturi pe care nu le mai folosim, plata facturilor – şi lista poate continua. Amânarea unor astfel de situaţii nu ne afectează prea tare şi atunci nici nu le dăm prea mare importanță. Însă procrastinarea devine o dificultate atunci când nu reuşim să ducem la bun sfârşit angajamente sau responsabilităţi, să ne încadrăm în anumite termene-limită de executare a unor sarcini pe care ni le asumăm sau pe care este necesar să le facem.
Prin definiție, procrastinarea este actul întârzierii sau amânării unei sarcini sau unui set de sarcini. Altfel spus, este forța care ne împiedică să urmăm ceea ce avem de gând să facem.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Să înțelegem mai bine de ce procrastinăm
Studiind comportamentul uman, psihologii au observat un fenomen numit „inconsistență în timp“, prin care putem explica de ce totuşi amânăm, în pofida intențiilor noastre bune de a realiza sarcina respectivă. „Inconsistența în timp“ se referă la tendința creierului uman de a valorifica mai degrabă recompensele imediate decât pe cele viitoare.
Ne ajută să înţelegem mai bine cum funcţionăm din această perspectivă a „inconsistenței în timp“, dacă ne imaginăm că am avea două părţi în noi: un Sine Prezent şi un Sine Viitor. Atunci când ne propunem ceva anume şi ne setăm nişte obiective – „să învăţ o nouă limbă străină“, „să merg la cursuri de dans“, „să pierd din greutate“, „să scriu o carte“ – ne facem, de fapt, planuri pentru un Sine Viitor, pentru ceva ce urmează să obținem în viaţă şi, astfel, creierul nostru evaluează aceste acţiuni ca fiind recompense viitoare. Deşi Sinele nostru viitor poate proiecta obiective, doar Sinele Prezent poate pune în aplicare acţiunile propriu-zise. Atunci când luăm o decizie, practic, nu o mai facem pentru un Sine Viitor, ea se întâmplă la timpul Prezent, iar cercetătorii au descoperit că Sinelui Prezent îi plac recompensele imediate și nu cele pe termen lung. Aşadar, sunt două părţi în noi care se află într-un soi de competiţie şi anume: una care spune „da, vreau să scriu o carte“ dar „vreau să mă uit la un serial acum“ sau „da, vreau să arăt trasă ca prin inel“ însă „vreau şi să mănânc o prăjitură acum“.
Desigur, cei mai mulţi dintre noi ştiu că e bine să punem nişte bani deoparte pentru la bătrâneţe (şi cei mai buni ani de a face asta sunt undeva între 20 şi 30 de ani), dar beneficiile acestor economii le resimţim abia peste decenii. Este mult mai uşor pentru Sinele Prezent să vadă un beneficiu într-o pereche nouă de pantofi, decât să pună deoparte 100 de lei pentru când va avea 70 de ani.
Aşa funcţionăm şi atunci când ne propunem ca de luni să începem dieta, când de la începutul anului ne lăsăm de fumat. Când mergem seara la culcare, suntem convinşi că de mâine vom face o schimbare, iar a doua zi dimineaţa picăm adesea în vechile tipare. Creierului nostru îi plac foarte mult beneficiile pe termen lung („de mâine, fac…“), dar preferă gratificarea imediată („acum însă, prefer…“).
Cum ne putem ajuta să nu mai procrastinăm?
Să luăm un exemplu, în care avem de scris un raport pentru la serviciu. Ştim deja de câteva săptămâni că trebuie să facem asta, şi totuşi continuăm să amânăm această sarcină încă o zi… şi încă o zi… Ceea ce simţim este o stare de nervozitate sau de nelinişte gândindu-ne la acest raport, însă nu suficient cât să ne motiveze să facem ceva în privinţa asta. Şi iată că mâine este ultima zi a termenului-limită şi viitoarele consecinţe, cauzate de faptul că nu vom preda raportul la timp, au devenit prezente. Peste noapte, reuşim să finalizăm raportul pe care îl aveam de făcut. Neliniştea şi durerea asociată procrastinării au escaladat, şi atunci am trecut practic la acţiune, adică am îndeplinit sarcina pe care o aveam de făcut.
Ceea ce este important de înţeles aici e că, atunci când urmează să facem ceva ce nu vrem sau nu ne face plăcere, se pare că în creierul nostru se activează aceleaşi zone asociate cu durerea. Creierul, în mod natural, va căuta o metodă prin care să evite sau să oprească stimularea negativă, îndreptându-și atenţia spre altceva. Dar s-a descoperit că, la scurtă vreme după ce începem să lucrăm la ceea ce nu ne făcea iniţial plăcere, neurodisconfortul dispare.
℗PUBLICITATE
Pe scurt, la fel se întâmplă atunci când procrastinăm: ştim că trebuie să facem ceva care nu ne provoacă tocmai plăcere, şi atunci resimţim acea nelinişte specifică, prin urmare ne lăsăm distraşi de alte activităţi. Rezultatul este că, pentru moment, ne simţim mai bine. Însă, dacă ne apucăm să facem ceea ce aveam de făcut, în scurt timp creierul nu va mai resimţi „durerea“ asociată, se va ajusta, prin urmare vom putea îndeplini sarcina şi, respectiv, evita consecinţele neîmplinirii ei sau primi recompensele asociate.
De fapt, să tot procrastinăm este adesea un lucru resimţit mai dureros de psihicul nostru decât atunci când ne aflăm în mijlocul acţiunii. Sentimentele de vină sau de ruşine, anxietatea pe care o resimţim când tărăgănăm lucrurile sunt adesea mai dificile decât efortul şi energia pe care le depunem ca să facem ceea avem de făcut. Adesea, problema nu este să ducem până la capăt treaba respectivă, ci mai degrabă să o începem.
Strategii prin care să combatem procrastinarea
1. Să aducem mai aproape de timpul prezent recompensele acţiunilor pe care trebuie să le facem. Dacă găsim o modalitate prin care să transformăm beneficiile pe termen lung în recompense mai apropiate de timpul prezent, va fi mai uşor să evităm procrastinarea. O modalitate prin care putem aduce mai aproape de prezent recompensa este să încercăm să manifestăm un comportament necesar alături de unul plăcut. Iată ce vreau să spun cu asta: ascultă doar muzica ce-ţi place, în timp ce faci exerciţiile fizice necesare; pune la TV un spectacol care îţi place, în timp ce calci rufele de care ai nevoie; alege o cafenea preferată şi familiară, atunci când urmează să ai o discuţie dificilă cu un coleg etc.
2. Să aducem mai aproape de timpul prezent consecinţele procrastinării. Dacă nu faci mai din vreme ceea ce ai de făcut, sentimentele de vinovăţie şi anxietate îţi vor perpetua o stare psihică neplăcută. Dacă nu îţi faci treaba din timp – de exemplu, să-ţi pregăteşti o prezentare pentru a fi susținută public, astfel încât să ai timp să o poţi repeta – riscul este să nu te prezinţi foarte bine în faţa audienței. Pe de altă parte, o perspectivă diferită asupra consecinţelor arată așa: dacă mergi singur la sala de sport şi alegi să nu mergi mai multe zile la rând, consecinţele nu le vei resimţi imediat ca fiind neplăcute, ci doar peste câteva săptămâni de amânare. Însă dacă mergi la sală cu un prieten şi alegi să nu te duci azi, nu doar că amâni exerciţiile fizice necesare sănătăţii tale, dar şi rişti să fii neserios în fața prietenului tău.
3. Să eliminăm elementele care ne distrag atenţia. Dacă vrem să nu mai amânăm raportul pe care îl avem de scris, ar fi bine să nu ne mai avântăm spre canapea, ca să ne uităm la un nou serial ce ne-ar putea antrena. Dacă vrem să petrecem mai puţin timp pe facebook, ar fi bine să ştergem aplicaţia de pe telefonul mobil. Dacă vrem să nu mai mâncăm dulciuri, ar fi bine să nu le mai avem la îndemână sau să nici nu le mai cumpărăm.
4. Să ne oferim recompense imediate pentru acţiuni cu beneficii pe termen lung. Puneți un cronometru să sune după 20 de minute și opriţi în prealabil tot ceea ce v-ar putea întrerupe concentrarea. Ulterior, la finalul celor 20 de minute în care v-aţi concentrat şi-aţi îndeplinit parte din sarcina necesară (sau chiar pe toată), oferiţi-vă o mică răsplata: o ceaşcă de ceai sau de cafea, câteva minute de navigare pe internet, o bucată de ciocolată, o plimbare, câteva exerciţii de întindere sau o sporovăială la telefon cu un amic – permiţându-i astfel creierului să se relaxeze.
Cum să rupem lanţul tergiversării
Iată un plan simplu de lucru şi de stabilire a priorităților, care să ne ajute să ducem la bun sfârşit sarcinile pe care putem avea tendinţa să le amânăm.
- La finalul zilei, notează acele lucruri importante pe care trebuie să le îndeplineşti mâine. Nu scrie mai mult de 5-6 sarcini.
- Prioritizează acele 5-6 elemente în ordinea importanței lor reale.
- A doua zi, concentrează-te numai asupra primei sarcini. Lucrează până ce termini prima treabă, înainte de a trece la cea de-a doua – şi aşa mai departe. La sfârșitul zilei, mută toate sarcinile neterminate pe o nouă listă de alte 5-6 sarcini, prestabilite pentru ziua următoare.
Putem lupta cu tendința de a amâna, dacă știm care este mecanismul prin care funcționează aceasta, dacă știm cum să procedăm eficient și, mai ales, dacă ne propunem asta.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
