Poveștile despre cine ești și cum vezi lumea încep în corpul tău. Încă dinainte ca creierul tău să poată crea un ansamblu de gânduri și un răspuns prin limbaj, sistemul nervos inițiază o reacție care fie te stârnește în direcția experienței și a conectării, fie te îndeamnă la o mobilizare protectivă prin luptă sau fugă, fie te salvează prin deconectare sau închidere.
Chiar dacă la orele de biologie nu ți s-au dat prea multe informații despre sistemul tău nervos, împrietenirea cu acesta ar putea reprezenta cea mai importantă abilitate pe care să o dezvolți în acest an, iar cartea Ancorat este ghidul de care ai nevoie. Bazată pe teoria polivagală, una dintre cele mai actuale și apreciate arii de cercetare și vindecare a traumei, cartea îți oferă cunoștințele necesare pentru a descoperi limbajul propriului sistem nervos, oferind și o serie de instrumente pe care să le folosești atunci când simți sau constați că-ți pierzi stabilitatea somatică și psihologică.
Trei lucruri esențiale pentru stabilitatea ta
Știm cu toții că sistemul nervos autonom funcționează în mod automat, dar puțini știu că activitatea acestui sistem poate fi ajustată. Iar pentru a face asta, ai nevoie să înțelegi trei principii centrale: ierarhia autonomă, neurocepția, coreglarea.
- Există o ierarhie autonomă
Sistemul nervos autonom este compus din două ramuri: sistemul nervos simpatic (despre care sigur ai auzit prin prisma explicațiilor despre mecanismele automate de supraviețuire – luptă sau fugi) și sistemul nervos parasimpatic, care cuprinde nervul vagal ventral și nervul vagal dorsal. Dintr-o perspectivă evoluționistă, sistemul vagal dorsal (cel de închidere) a apărut în urmă cu 500 de milioane de ani; sistemul simpatic datează de 400 de milioane de ani; și sistemul vagal ventral (cel de conectare) este prezent de aproximativ 200 de milioane de ani. Această ordine este numită în teoria polivagală ierarhia autonomă. Ai nevoie să cunoști informații minimale despre această ierarhie pentru a putea înțelege modul în care se ancorează sistemul tău nervos în reglare și modul în care acesta reacționează la provocările de zi cu zi. Sistemul vagal ventral, cel mai recent dintre cele trei, îți pune la dispoziție calea către sănătate și starea de bine (de exemplu, angajamentul social și conectarea cu semenii). Dacă viața te ia prin surprindere și te copleșește cu dificultăți, intră în funcțiune sistemul simpatic, și uiți de elegantul sistem ventral, deoarece supraviețuirea este mai importantă (începi să te mobilizezi pentru a fi gata de luptă sau de fugă). Iar dacă viața îți este amenințată sau pericolul devine tot mai mare, intră în funcțiune sistemul vagal dorsal, care este despre colaps, închidere și deconectare.
Poți recunoaște relativ ușor care este sistemul în care funcționezi, completând următoarele două începuturi de propoziții:
- Lumea este…
- Eu sunt…
Dacă ne aflăm în sistemul vagal dorsal, am putea spune că: „Lumea este neprimitoare, întunecată sau deșartă“, iar „Eu sunt neconectat, abandonat sau pierdut“. Dacă ne aflăm în sistemul simpatic: „Lumea este haotică, de negestionat sau înfricoșătoare“, iar „Eu sunt dereglat, în pericol sau lipsit de control“. Și dacă suntem în sistemul vagal ventral: „Lumea este primitoare, frumoasă și deschisă pentru conectare“, iar „Eu mă simt bine, în viață și sănătos“. Recunoscând acest bagaj minimal de informații, poți înțelege cum funcționează sistemul tău nervos și cât de dramatic se schimbă poveștile tale pe măsură ce treci de la o starea la alta.
- Neurocepția:
Teoria polivagală vorbește despre un sistem intern de supraveghere pe care-l numește neurocepție și care este încorporat în sistemul nervos. Stephen Porges, creatorul viziunii polivagale, a creat acest cuvânt pentru a descrie modul în care sistemul nervos (neuro) este conștient (cepție) de semnalele de siguranță și de cele de pericol. Când avem neurocepția siguranței, suntem mai pregătiți pentru conectare și manifestăm o deschidere față de ceilalți și lumea din care facem parte (fiind activat sistemul vagal ventral). În timp ce neurocepția pericolului activează sistemul simpatic care ne îndeamnă să luptăm sau să fugim, iar neurocepția amenințării activează sistemul vagal ventral, care declanșează închiderea și colapsarea. Neurocepția urmează trei fluxuri de conștientizare: în interior, în afară și între. Ascultarea interioară este despre reacțiile noastre fiziologice. Ascultarea exterioară este despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ascultarea intermediară este despre ceea ce se petrece între sistemul nostru nervos și sistemul nervos al unei alte persoane. Ce e de reținut de aici este faptul că povestea ta și modul în care simți, gândești și acționezi încep cu neurocepția. Și chiar dacă nu poți lucra în mod direct cu neurocepția, poți lucra cu răspunsul corpului tău la ea.
- Coreglarea
Momentele de conectare cu alte ființe umane sau animale de companie sunt necesare pentru propria stare de bine. Coreglarea se referă la dobândirea unei stabilități sau la reglarea somatică prin contact cu alte persoane sau ființe. Chiar și atunci când ai învățat să te autoregalezi, nevoia înnăscută de coreglare există în continuare. Pentru ca acest proces al coreglării să aibă loc, oamenii au nevoie să se simtă în siguranță unii în prezența celorlalți. Concluzia pe care o putem trasa este că suntem concepuți pentru conectare și, chiar dacă lumea pare să fie tot mai axată pe autoreglare și individualizare, coreglarea este necesară pentru a naviga în viață cu siguranță.
Pentru mai multe explicații teoretice și exerciții practice despre cum te poți împrieteni cu propriul sistem nervos și cum poți petrece mai mult timp în starea vagală ventrală, citește Ancorat. Cartea este disponibilă cu reducere aici.
Citește și: