Acum ceva vreme, a venit într-o ședință de consiliere parentală o mamă a doi copii, care avea ca scop și obiectiv să nu simtă vină față de copiii ei seara, înainte de a pune capul pe pernă. M-a impresionat modul în care mi-a zis-o, atât de clar, de concis și, chiar dacă poate părea un obiectiv vag, pentru mulți părinți are, cu siguranță, foarte mult sens.
În ședințele de consiliere parentală mai întâlnisem părinți care doreau să-și ajute copiii să relaționeze mai sănătos, să creeze o relație de familie armonioasă sau să știe cum pot „sancționa“ comportamentele nepotrivite, fără să numească asta „pedeapsă“ și altele asemenea. Îmi dau seama însă că, mai mult sau mai puțin, această mamă a cuprins în obiectivul ei tot ceea doreau ceilalți părinți.
De ce simt părinții vină
Vina este emoția pe care o simțim atunci când apar tot felul de gânduri contradictorii, când suntem între „ce ar fi trebuit“ și „ce a ieșit, de fapt“. În rândul unora dintre părinții de azi, vina are tot mai multă putere. Ne putem simți vinovați de multe lucruri în relația cu copiii noștri, dar în funcție de propria experiență de viață, de relația pe care am avut-o cu propriii părinți, de convingerile cu care am ajuns să creștem și să trăim, avem mai mult sau mai puțin sentimentul de vină pentru lucruri pentru care ar trebui să simțim mai degrabă regret sau compătimire, de exemplu.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Mama de care vă vorbeam nu este singura care simte vină pentru faptul că nu-și permite să-și trimită copilul în tabără sau pentru că nu are prea mult timp de oferit separat celor doi copii ai săi ori pentru că nu știe să gestioneze conflictele între ei, fără să-l supere pe vreunul dintre cei doi.
Ajung părinții de azi să se simtă mai vinovați decât cei din alte timpuri? Poate că da, poate că nu.
Poate că da, pentru că suntem într-o perioadă de „revoluție educațională“, de creștere cu empatie, aplecare spre nevoile atât ale copilului, cât și ale noastre, ca părinți, iar acest lucru creează prăpastia aceasta între felul în care am fost noi crescuți și cum vrem să-i creștem pe copiii noștri azi, între ce ne zice amintirea și ce ne zice inima, între ce sfaturi primim de la părinții timpurilor trecute și ce sugestii au părinții cu acces la informație ai vremurilor noastre, media, terapeuții, consilierii. Iar vinei îi este ușor să se strecoare aici.
Poate că nu, pentru că deși pe alte paliere decât cele de creștere a copiilor, generația anterioară de părinți a avut și ea provocările ei, dorințele ei de revoluție și progres, părinții din vremurile trecute simțeau vină atunci când nu aveau ce le oferi copiilor de mâncare la cină, dar nu-și făceau prea multe griji că nu-și cunosc suficient copiii pe plan emoțional.
℗PUBLICITATE
La ce este bună vina
Ca orice emoție, și vina are rostul ei. Ea ne ajută să ne aliniem mai mult cu valorile noastre personale, cu găsirea căilor potrivite pentru a nu repeta ce ne lasă pe noi sau pe ceilalți din jur într-o stare mai rea, în găsirea motivației de a repara ce nu ne-a plăcut și ce nu ne place să facem. De cele mai multe ori, vina este cea care ne aduce ca părinți în terapie. Vina ne face să vedem că putem fi altfel. Vina e cea care, dacă îi dăm drumul și vorbim despre ea, își pierde din putere și lasă loc altor sentimente să existe.
Dar vina are și marele dezavantaj că, dacă ne obișnuim cu ea, nu ne mai conduce spre progres, ci spre deziluzie. Vina cu care ne obișnuim să trăim și pe care o mascăm cu „E în regulă!“, „Nu sunt singura!“, „Nu știe el câte am îndurat!“ sau „Asta sunt, nu mă pot schimba!“ este cea care strică relația cu noi înșine, cu cei din jurul nostru, ne ține pe loc, ne învârte în cercul victimizării și neasumării.
În contextul vinei pe care o simt adesea în rândul părinților cu care lucrez, dar și a vinei care-mi dă târcoale, uneori, ca mamă pentru cei trei copii ai mei, sugerez să începem să lucrăm cu ea, mulțumindu-i că a venit, că ne-a arătat că suntem oameni într-o continuă dezvoltare și că avem putere de decizie și schimbare.
Povestea mamei și a vinei pe care o simțea încă se scrie
Poate sunteți curioși cum s-a terminat povestea mamei din consiliere. Adevărul este că nimeni nu poate garanta că vina n-o va mai vizita, nici nu este de dorit asta (acum, că i-am aflat și avantajele!), însă mama aceasta a reușit să vadă într-o perspectivă diferită unele lucruri, pe care le pusese sub umbrela vinei, fără să fie neapărat cazul (de exemplu, unul dintre copii avea alergii severe sau pe celălalt nu-l putea face să stea la bunici, fără să plângă). În plus, ea a putut să observe ce poate controla și ce nu, să comunice pe înțelesul copiilor și – cel mai important – să vadă ce tovarășă de drum i-a fost vina și ce mamă minunată poate fi, dincolo de ea.
Oare tu, dragă părinte, cum simți vina? Cât de des te vizitează? Cum o „îngrijești“ și ce-ți șoptește seara, când pui capul pe pernă?
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
