Auzim din ce în ce mai des de știri false, adevăruri distorsionate, informații trunchiate. Și, fără să ne mai dăm seama, uneori cădem pradă acestora, pentru că ajung să fie mai popularizate decât evenimentele reale. Motivele pentru care se ajunge în acest punct sunt multiple, însă în tot acest tăvălug al informațiilor, este important pentru sănătatea noastră psihică să facem distincția între „real“ și „fals“.
Spre exemplu, într-un articol publicat pe site-ul american de știri The Verge, se analizează unele aspecte neplăcute cu care moderatorii de conținut de pe Facebook se lovesc. Mai precis, acești oameni (care se ocupă de curățarea și filtrarea informațiilor reale de cele false) raportau că atât ei, cât și colegi de-ai lor adesea constată că sunt predispuși să creadă neadevăruri și să se lase seduși de ideile conspiraționiste – pe care, în circumstanțe normale, le respingeau. În timp ce alții descriau că, după o expunere repetată la știri false, adesea erau vizitați de gânduri paranoide și simțeau o frică intensă privitoare la siguranța lor.
Mergând mai în detaliu, jurnalista Laura Hazern Owen precizează, într-un articol semnat pentru site-ul Nieman Lab, că cercetătorii care analizează răspândirea dezinformării în mediul online ajung să depună eforturi considerabile pentru a-și păstra luciditatea și a nu se lăsa seduși de ceea ce citesc ori aud în materie de știri false.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
„Efectul iluzoriu al adevărului“ sau cum ajunge să pară adevărată o informație repetată
În altă ordine de idei, nu tot ceea ce credem că este adevărat chiar este așa. Potrivit unor studii, „adevărul“ poate fi un efect iluzoriu, atunci când o știre devine frecvent distribuită; nu pentru că ar fi verificată din mai multe surse, ci prin simplul fapt că a ajuns mult mai populară decât altele. Astfel, este suficient să citim o postare în mediile sociale sau pe un blog și să auzim același lucru de la un amic. În acest fel, prin alipirea pieselor de puzzle, o putem cataloga drept știre adevărată, când de fapt nu este decât o iluzie. Cu alte cuvinte, mintea noastră va accepta știrea falsă pentru simplul motiv că a auzit-o de suficient de multe ori, iar asta ne face să o recunoaștem cognitiv fără să avem de depus prea mult efort.
Potrivit unor specialiști în domeniul fake news, aceste știri false fac echipă bună cu publicitatea și propaganda, prin felul în care ajung să-și întindă tentaculele și, astfel, să-și îndeplinească scopul – acela de a induce neadevăruri în mintea umană. Trebuie să recunoaștem că atât propaganda, cât și publicitatea reprezintă niște mijloace puternice pentru a influența modul în care oamenii gândesc și iau decizii, chiar și în secolul XXI.
În anul 1977, în lucrarea Frequency and the conference of referential validity, scrisă de Lynn Hasher și David Goldstein, apare pentru prima dată formularea „efectul iluzoriu al realității“. Mai precis, în cadrul studiului, cercetătorii i-au prezentat unui grup de studenți un număr de 60 de declarații. Acestora le-au cerut să evalueze care dintre declarațiile respective erau adevărate și care erau false. De altfel, fiecare afirmație era obiectivă, neexistând loc de interpretare. Spre exemplu, una dintre declarații suna astfel: „Luvru din Paris este cel mai mare muzeu din lume.“ Studenții incluși în cercetare aveau de evaluat veridicitatea acestor declarații în trei momente diferite, cu câte două săptămâni distanță între evaluări. Iar unele dintre declarații au fost reluate de fiecare dată, în timp ce altele nu. Ceea ce i-a surprins pe cercetători a fost faptul că, cu cât o declarație se repeta mai des, cu atât părea să fie considerată mai adevărată. Explicația este aceea că, atunci când căutăm să identificăm dacă o afirmație este adevărată sau falsă, ne bazăm mult pe cât de familiară îi este minții noastre informația respectivă.
Mai exact, repetarea unei aserțiuni ne face să credem și să fim tot mai siguri de veridicitatea acesteia. Extrapolând, efectul iluzoriu al adevărului se reduce la cantitatea minimală de efort cognitiv pe care trebuie să o folosim pentru a procesa o informație.
Mergând pe același filon, în articolul „Efectele fluenței perceptuale asupra judecării adevărului“, Rolf Reber și Norbert Schwarz au arătat că afirmațiile prezentate într-o culoare ușor lizibilă sunt catalogate drept mai susceptibile de a fi adevărate, decât cele inscripționate mai ilizibil. Mai exact, o informație livrată în cuvinte ușor de înțeles va fi considerată de mintea umană drept adevărată, pentru simplul fapt că este ușor de înțeles, în timp ce o altă afirmație, exprimată în termeni mai complicați, chiar dacă este corectă, poate fi respinsă din simplul fapt că este mai greu de procesat cognitiv.
Numărul, ritmul, lipsa obiectivității și consecvența transformă propaganda într-o sursă credibilă
Vrem sau nu să credem, știrile false fac parte din viața noastră, din păcate. Iar ele se regăsesc sub umbrela „poluării informaționale“ (în acest context intrând atât parodiile, cât și informațiile trunchiate, preluate aleatoriu din diverse contexte, sursele necitate sau prezente pe site-uri ce reproduc aspectul unei surse credibile etc.). Rezultatul consumului unui astfel de gen este unul devastator, întrucât acaparează atenția, mai ales a oamenilor care, din lipsa timpului necesar, ajung să nu mai facă distincția între o știre falsă și una reală.
℗PUBLICITATE
Cu siguranță, însă, și traficul acestora face ca diferența fină să fie slab trasată, întrucât capacitățile noastre de procesare a informațiilor nu sunt infinite, iar pe măsură ce volumul acestora crește, devine din ce în ce mai greu să le mai cernem. Unde mai punem că nu avem nici experiența sau informațiile generale suficiente, în variate domenii… Astfel că, automat, ne limităm prin cunoștințele pe care le avem dobândite și, în baza cărora, din nefericire, nu ne putem crea un spectru obiectiv.
O altă realitate crudă este și aceea conform căreia perpetuarea știrilor false capătă mai multă credibilitate atunci când sunt expuse și vizionate în mai multe locuri, decât cele la prima vedere, după cum apreciază și Danielle C. Polage, în articolul său „Make up history: false memories of fake news stories“.
Cercetătorii Christopher Paul și Miriam Matthews asociază fluviul de informații ce se revarsă spre noi invariabil cu modelul firehose of propaganda, menționând existența celor patru caracteristici: 1. volumul mare de informații livrat pe diferite canale de comunicare; 2. ritmul rapid, continuu și repetitiv al livrării de informații false; 3. lipsa angajamentului față de realitatea obiectivă; 4. lipsa consecvenței față de obiectivitatea informațiilor.
Toate aceste patru elemente nu fac altceva decât să ne expună pe toate căile media posibile aceleași mesaje, cât mai rapid și cât mai des, în așa manieră încât să ajungem să le interiorizăm și, implicit, să le catalogăm drept adevărate și clare. Astfel, o sursă de informare nu trebuie să fie credibilă pentru ca noi să ajungem să-i credem mesajele. Din păcate, propaganda de acest gen nu doar că duce la răspândirea unor neadevăruri, dar ne induce și starea de paranoia, ne sabotează încrederea, ne cultivă mugurii suspiciunii și ne afectează capacitatea cognitivă.
Preîntâmpinarea acestei situații constă în selectivitatea cu care alegem să urmărim știrile, prin lecturarea unor site-uri cu vechime în domeniu (un volum mare nu ne face mai informați, ci, din contră, poate avea efectul invers, aceeași consecință apărând și în cazul știrilor provenite din postările realizate în social media); de asemenea, timpul petrecut în acest sens poate fi fructificat în alte activități individuale, care să ne facă plăcere. Nu mai luăm în calcul și stările emoționale pe care ni le pot crea acestea, prin faptul că vedem titluri senzaționale, însă conținutul editorial este cu totul altul sau doar adiacent subiectului. Stă în puterea noastră să nu susținem un trafic suplimentar, cel puțin în mediul online, pentru un astfel de pseudojurnalism.
Specialiștii ne recomandă să tratăm cu seriozitate acest subiect, oricât de neimportant ar putea părea, chiar și într-o primă fază (să nu distribuim știrile respective către cei apropiați, nici măcar ca sursă de amuzament). În egală măsură, este înțelept să fim atenți la site-urile ce sunt finanțate majoritar din publicitate. Și, totodată, este la fel de important să fim realiști când admitem că nu putem fi la curent cu toate știrile. De altfel, nici nu este necesar să ne aglomerăm memoria cu tot felul de informații insignifiante din punct de vedere cognitiv.
Adevărul este greu de separat de neadevăr
Amintirile noastre nu sunt perfecte. Mintea noastră e ușor influențată de efectul iluzoriu al adevărului, care poate modifica destul de mult ceea ce credem, inclusiv modul în care ne raportăm la trecut. Este important de știut că fenomenul știrilor false nu are nicio treabă cu inteligența cognitivă – în anumite momente, cu toții putem cădea pradă subiectivității. Iar ceea ce ne spun studiile din domeniul psihologiei cognitive este că nu există diferențe între amintirile reale și cele false. Deoarece creierul uman este configurat biologic pentru a-și proteja (conserva) energia, putem ajungem să luăm de-a gata informații pe care nu le-am verificat sau, dacă am făcut-o, poate că am fost subiectivi.
În concluzie, adevărul este un element fragil și vulnerabil, deoarece avem nenumărate obiceiuri cognitive, care ne pot distorsiona realitatea. Dar poate că exact acest fapt face ca adevărul să fie atât de prețios și de important, într-o lume în care repetarea informațiilor false a devenit o forță atât de puternică.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
