fbpx
skip to Main Content
De La Anxietate La Curaj. Rolul Părinților

Părinții au formidabilul rol de a primi pe lume nou-venitul. Apoi, pas cu pas, îi ghidează acestuia pașii mici de explorator. Ei îl ajută să descopere frumusețea și complexitatea acestei lumi. Rolul de ghid în această cunoaștere a lumii vine și cu o enormă responsabilitate. Părinții sunt responsabili să își protejeze copii de primejdii și să îi învețe că există și situații riscante.

Uneori, din prea mare iubire și grijă pentru copii și adolescenți, chiar dacă părinții simt că fac lucruri care îi ajută pe aceștia, de fapt ei facilitează dezvoltarea anxietății. Personal, cred că niciun părinte nu favorizează voit dezvoltarea comportamentului anxios la copii și adolescenți. Anxietatea poate fi descrisă ca fiind sentimentul de teamă și îngrijorare excesivă în legătură cu o situație sau cu un scenariu pe care le percepem ca fiind amenințătoare.

Un nivel ridicat de anxietate îi va determina pe copii și adolescenți să evite provocările, aventurile și experiențele de zi cu zi și să prioritizeze nevoia de siguranță în detrimentul celei de cunoaștere și explorare. Ne putem gândi aici la micul Mihai, un băiețel de 2 ani și jumătate, care nu poate mânca decât iaurt sau mâncare pasată. El refuză, plângând, să consume alte tipuri de alimente, iar părinții lui, îngrijorați că el nu se hrănește suficient, petrec zilnic ore întregi transformând orice masă într-un piure bine pasat. Psihoterapeutul lui Mihai, alături de părinții acestuia, încearcă să îl ajute să se familiarizeze cu noi alimente, încurajându-l pe cel mic să încerce noi texturi și să se murdărească. La vederea noilor alimente, reacția lui Mihai este puternic anxioasă. El se ascunde în spatele părinților, refuză să atingă vreun aliment, plânge și țipă dacă altcineva îl murdărește cu mâncare.

Atunci când simțim cel mai mic indiciu că o situație este amenințătoare, se activează o structură subcorticală a creierului nostru, numită amigdala. Mihai s-a simțit de multe ori amenințat, atunci când a fost confruntat cu alimente noi sau cu murdăria, și a învățat că evitarea acelei situații îl ajută să se liniștească, să se simtă în siguranță și să fie calm. Această legătură între situație, evitare și sentimentul de calm se produce și în creierul nostru. Cu cât am trăit mai frecvent o situație, cu atât legătura dintre informațiile legate de acea situație vor deveni mai puternice și comportamentul nostru, mai automatizat. În acest mod ne dezvoltăm orice abilitate și comportament. Așa învățăm să citim, să cântăm la un instrument muzical, să ne reglăm emoțiile sau să luăm decizii în viața de zi cu zi. Cu cât un copil sau un adolescent a evitat mai mult o situație în trecut, cu atâta va evita acea situație și în prezent sau viitor. Evitarea va deveni singurul mod în care poate rămâne în siguranță. În același timp, evitarea privează creierul copilului de oportunitatea de a învăța că există și alte strategii prin care, confruntându-se cu situația, poate atinge starea de calm.

℗PUBLICITATE


Modificarea comportamentului anxios este o provocare, pentru că expunerea copilului sau adolescentului la situații anxioase este foarte dificil de tolerat pentru majoritatea părinților. Încă din perioada prenatală, părinții încep să dezvolte o relație de atașament cu copilul. Spre deosebire de alte specii care se nasc gata echipate să alerge și devin independente la scurt timp de la naștere, omul este dependent mulți ani de părinții lui. Atașamentul este modul prin care natura a încercat să se asigure că părinții vor avea grijă de copii. Oricând simt părinții că un copil trăiește momente de distres, vor fi determinați să facă orice pentru a scădea distresul copilului și a-i oferi siguranță. Dacă părinții nu cunosc strategii prin care să faciliteze confruntarea copilului cu o situație sau dacă nivelul lor personal de anxietate este foarte crescut, atunci – ori de câte ori copilul va fi stresat – ei vor scoate copilul din situația stresantă sau vor evita acel tip de situație.

Modificarea comportamentului nu se produce peste noapte, însă părinții pot să-i ajute pe copii și adolescenții să își reducă nivelul de anxietate, să aibă mai multă încredere în ei înșiși și să fie mai curajoși. Părinții le pot explica copiilor ce este anxietatea și de unde vine ea, îi pot învăța tehnici de respirație pe care aceștia să le poată folosi ulterior, le pot arăta cum să facă planuri legate de modul în care au posibilitatea să reacționeze într-o situație. Pe lângă faptul că părinții îi învață pe copii și pe adolescenți strategii pentru a face față situațiilor dificile și a-și diminua nivelul de anxietate, este foarte important ca aceștia să reflecteze asupra modului în care ei răspund la comportamentul anxios al copilului sau adolescentului lor. Spre exemplu, dacă sunteți părintele unui adolescent care vă scrie multe mesaje pe zi, mesaje în care are nevoie de reconfirmări și soluții la probleme cu care nu vrea să se confrunte, este recomandat – ca părinte – să reduceți treptat numărul de mesaje pe care îl trimiteți înapoi. Acest lucru îl va ajuta pe adolescent să își dezvolte autonomia și încrederea și să își diminueze anxietatea.

Părinții sunt o resursă importantă pe care copiii și adolescenții o au și o parte importantă din soluție. De fiecare dată când părinții încurajează copiii sau adolescenții să evite o situație, le confirmă acestora faptul că ei nu pot face față provocărilor și situațiilor dificile. Părinții trebuie să se gândească, înainte de a feri copiii de situații dificile și stresante, dacă felul în care ei răspund ca părinți îi ajută pe copii să își dezvolte abilitatea de a face față situațiilor din viața de zi cu zi sau dacă le diminuează posibilitățile de creștere?

Alexandra Huh

Alexandra Huh este psiholog clinician, doctorand în cadrul Universității Babes-Bolyai din Cluj, pasionată de oameni, neuroștiințe și de viață. Își iubește meseria și caută mereu experiențe care să o ajute să se dezvolte personal și profesional.

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută