A trecut peste un deceniu de când dr. John Gottman și colegii lui de la University of Washington și-au anunțat în premieră descoperirea: prin observare atentă și prin analiză matematică, echipa lor a învățat să prevadă cu o acuratețe de peste 90% dacă un cuplu căsătorit avea să rămână unit sau să divorțeze, în cele din urmă.
View this post on Instagram
Această descoperire a aprins imaginația multora. Dacă psihologii care făcuseră cercetări puteau acum să indice comportamentele specifice care conduceau la divorț, atunci poate că oamenii aflați în relații frământate își puteau schimba acele comportamente, ca să-și salveze căsniciile. Dar, așa cum v-ar putea spune orice meteorolog, puterea de a anticipa furtuna nu înseamnă același lucru cu puterea de a o împiedica să vină peste tine. Una e să detectezi ciclonul pe radar și alta e să faci norii negri să dispară.
Și totuși, asta este ceea ce am făcut noi (John și Julie), la Gottman Institute. Încă din 1994, am dezvoltat instrumente menite să ajute cuplurile să-și identifice problemele despre care se știe cu certitudine că distrug relațiile și să întoarcă sorții în favoarea lor. Experimentând diferite forme de terapie, noi am văzut cum îi putem ajuta pe soți și soții să-și îmbunătățească mariajele și să preîntâmpine divorțul.
View this post on Instagram
Prin seminarele noastre, prin ședințe de terapie și prin cărți, cuplurile au acum șansa de a dobândi cunoștințele de care au nevoie pentru a clădi prietenii mai solide în cuplu și a-și gestiona conflictele în mod inteligent. Ca rezultat, partenerii pot învăța să depășească o mulțime de probleme des întâlnite într-o căsnicie, precum:
- Stresul implicat de îngrijirea unui bebeluș
- Extenuarea cauzată de munca prea asiduă
- Pierderea interesului pentru sex și romantism
- Problemele de sănătate
- Restabilirea după o aventură conjugală
- Lupta cu depresia
- Certurile cauzate de treburile gospodărești și finanțe
- Schimbările aduse de pensionare
- Pierderea jobului, a identității sau a visurilor de-o viață
View this post on Instagram
Încă o dată, am obținut rezultate palpitante. Studiile noastre arată că 86% dintre oamenii care participă la seminarele noastre despre căsnicie spun că fac progrese în privința conflictelor în care altădată se simțeau „blocați“. Iar după un an, 75% dintre soții și 56% dintre soțiile care urmaseră seminarele și programele noastre de terapie aveau credința că mariajele lor trec de la stadiul „distrus“ la stadiul „funcțional“. Până și simpla lecturare a cărților noastre poate face diferența. Un alt studiu a dovedit că 63% dintre soții și soțiile care au citit cartea De la ceartă la dialog (bestsellerul din 1999 al lui John Gottman) au recunoscut că viața lor de cuplu se schimbase în bine – și se menținuse așa chiar și după un an.
View this post on Instagram
Astfel de cifre sunt răsunătoare în comparație cu alte forme de intervenție maritală. De exemplu, Neil Jacobson, apreciatul cercetător în domeniul mariajului, a condus un proiect de evaluare a unora dintre cele mai respectate metode de terapie și a demonstrat că numai 35% dintre cuplurile care le folosesc își îmbunătățesc căsnicia.
Ce anume stă în spatele succesului nostru? Noi credem că știința. Instrumentele pe care le-am dezvoltat – și pe care le veți vedea folosite de cupluri reale, prezentate în această carte – nu sunt fundamentate pe presupunerile sau fanteziile noastre în privința mariajului. Aceste instrumente provin din munca de zeci de ani pe care John și colegii lui au făcut-o la Family Research Laboratory, care inițial a fost găzduit de University of Washington, iar acum este inclus în Relationship Research Institute din Seattle.
View this post on Instagram
Laboratorul Iubirii (așa cum am ajuns noi să-l numim) este un spațiu în care soții și soțiile sunt filmați, intervievați și observați în timp ce interacționează unul cu altul. Cercetătorii noștri folosesc camere, aparate de monitorizare a inimii și echipamente de biofeedback, pentru a determina nivelurile de stres înregistrate de subiecți în timpul discuțiilor cu partenerii de viață. Informația este apoi codificată și supusă analizei matematice.
Colectând și analizând asemenea tipuri de date de la mii de cupluri (și urmărindu-le progresul în timp), am învățat enorm despre dinamica unui mariaj. Și, în cele din urmă, am fost capabili să vedem care dintre interacțiuni conduc la o fericire de durată și care îi împing pe parteneri spre distanță emoțională și divorț.
View this post on Instagram
Fragment din De la ceartă la dialog de dr. John Gottman și Julie Gottman, copyright © 2018 deținut de Editura Pagina de Psihologie. Volumul va fi inclus în „Clubul de carte al lui Gáspár” din luna martie a acestui an.