Skip to content

Suntem femei, fiice, surori, soții, mame, nurori, prietene, iubite, profesioniști, confidente, bucătărese, menajere, instalatori și lista poate continua până la infinit.

Cum facem față atâtor roluri? Cum le îmbinăm, combinăm, separăm? O fi ușor, o fi simplu? Răspunsul este NU, nu este nici ușor și nici simplu! Oricâtă energie, dorință și voință am avea, oricât credit ni s-ar acorda pe bună dreptate – chiar nu e lesne. Spun asta atât din experiența personală, cât și raportându-mă la poveștile din cabinet. 

Adevărul este că noi femeile suntem o fuziune uimitoare a biomecanicii corporale, a neurobiologiei, a emoționalității și a spiritualității. Un melanj uimitor de complex și amplu, adesea greu de înțeles de către purtătorii cromozomilor XY. Pe cât de puternice, pe atât de fragile. Pe cât de dure, pe atât de delicate. Pe cât de ferme, pe atât de emoționale și plăpânde. Cine să ne înțeleagă (teoretic, că practic avem noi răspunsuri la toate)?

Trupurile noastre sunt un fel de țară a minunilor. Pentru cei pentru care suntem primă casă suntem cele mai iubite dintre pământeni. Suntem cele mai de nădejde prietene, pe vecie. Suntem camarazi dârzi. Pumni de fier, la nevoie. Avem minți independente și ingenios de complex elaborate. Avem simțuri exacerbate și o lentilă prin care vedem totul în cel mai mic detaliu, nimic nu ne scapă.

Cum văd bărbații femeia? 

Will Ferrell ne-a descris așa: „A încerca să înțelegi femeile este similar cu a încerca să miroși culoarea cifrei nouă. S-a prins el de ceva, deși exagerează puțin.

Iacătă și perspectiva unui băiețel de cinci ani (așa june a început să înțeleagă el cam cum stă treaba): „Tati, ce e ăla un bărbat?“ „Păi este un om puternic, care iubește și protejează, care are grijă de familia lui și știe să facă de toate.“ „Super, atunci când o să fiu mare vreau să fiu bărbat, ca mama!“

A avut și tata Freud o dilemă pe vremea lui; marea întrebare căreia nu i s-a găsit vreodată răspunsul și căreia eu însămi nu am fost capabilă să i-l dau până azi, în ciuda celor treizeci de ani de cercetare a sufletului feminin, este „Ce vrea, de fapt, o femeie?“

Ce vrem noi, femeile? 

Bărbații nu ne înțeleg. Nicio noutate, nu-i așa? Păi dacă nu ne întreabă cu subiect și predicat?! Chiar nu vrem mare lucru. Vrem să ne fie apreciate eforturile. Vrem să fim validate. Vrem empatie și compasiune. Vrem să primim grijă, atenție și disponibilitate de la colegii de dormitor. Vrem să fim citite când ne e greu sau nu mai putem și să ni se ofere ajutor pe loc, nu peste șase zile. Vrem să fim mângâiate și oblojite în momentele dificile. Vrem să ne simțim importante și frumoase. Vrem să ni se acorde încredere când este vorba despre profesia noastră. Vrem timp și pentru sufletele noastre. Vrem să fim ascultate și auzite, privite și văzute. Vrem să fim lăsate să plângem, chiar dacă momentele și motivele par nepotrivite. Bine, vrem și pantofi, haine frumoase și vacanțe, dar astea nu fac obiectul acestui articol. Chiar cerem așa mult? Nu e o perspectivă feministă asta, e doar una de bun simț.

Provocările, de cele mai multe ori, sunt atât de mari, încât nici noi nu mai știm cum și pe unde să scoatem cămașa. Am auzit adesea femei care spun, însărcinate fiind, că își doresc să facă băieți, întrucât viața lor e mai ușoară. Probabil e subiectivism acolo, n-o fi ușor nici de partea cealaltă a baricadei, dar parcă totuși la noi nu se termină niciodată treburile. Nu că avem mai multe sau prea multe roluri față de bărbați, doar probabil că atunci când noi am fost proiectate s-a omis/uitat să se insereze butonul OFF.

Dileme de femeie 

Funcționăm la turație maximă, dar oare și trăim? Simțim și gândim, dar oare ne și acordăm suficient timp pentru noi însene? Oare ne bucurăm autentic, din suflet, de tot ceea ce avem și construim? Păi nu prea, cel puțin marea noastră majoritate. Asta pentru că avem un inamic invizibil, extrem de periculos, care ne complică tare existența: timpul, acest dușman aprig, greu de contracarat. Deși ziua are 24 de ore (sigur nu era femeie cine a stabilit dimensiunea timpului, o femeie ar fi făcut-o de 48, minimum) pentru fiecare dintre noi. Cum le folosim e fix alegerea noastră. 

O altă dilemă – cum să rămânem iubitoare și implicate, devotate și altruiste, protectoare și înțelegătoare, comunicative și calme, empatice și eficiente, organizate și profesioniste, calde și feminine? Chiar nu e nici o presiune pe noi… Și să nu uităm nici de propriile nevoi. Cum se îmbină atâtea într-o singură ființă, aparținătoare a sexului (cică) slab?

Esențele tari se țin în sticluțe mici, nu? Le facem noi pe toate, cât mai multe cu putință, că doar avem aptitudini cameleonice. Cine ne pune? Uneori chiar am putea-o lăsa mai moale.

℗PUBLICITATE



Există însă niște „TREBUIE“ în ceea ce ne privește, de care este important să ținem cont pentru a putea face față tuturor rolurilor.

Ce este important (a se citi TREBUIE) să facem pentru noi?

1. TREBUIE să avem grijă de fizicul nostru. Toate ne dorim un corp sănătos și atractiv și e obligatoriu să conștientizăm că grija față de „ambalaj“ o să influențeze în bine toate celelalte domenii. De la tehnici de mindfulness până la sport regulat, de la controale medicale profilactice periodice până la coafor și manichiură, de la somn până la mici bucurii nevinovate. Suntem „sexul frumos“ la propriu și la figurat. Important este să ne îngrijim prioritar pentru noi înșine, întrucât dacă o facem doar pentru a nu pierde înălțimea din ochii privitorilor, se nasc alți monștri – greu de combătut chiar și în cabinetele celor mai buni terapeuți. Ai grijă de tine pentru tine, pentru că dacă tu în rolul tău de FEMEIE ești bine, asta te va ajuta să fii mai bună cu celelalte meniri. Dacă nu, cuvântul care ne definește este „copleșire“ și numai Dumnezeu știe cum mai ieșim din asta repede, fără să se termine geografia pământului. Știm că bărbații la febră 37,2 își fac deja testamentul. Și cum acum e iarnă, pericolul sezonier e și mai mare…

2. TREBUIE să avem grija de mintea noastră. Acest proces nepalpabil, mai complex decât tot ce există în Univers. Știm că ce poate genera mintea umană depășește cu mult capacitatea de înțelegere a omului însuși. Situațiile generează gânduri. Multe, amalgamate, cu o viteză de reacție extraordinară. E greu să ne controlăm mintea, dar nu imposibil în totalitate. Gáspár György în cartea sa, Mindfulness Urban, ne livrează un buchet mare de tehnici de relaxare și auto-control, cu exerciții de curaj, compasiune și conectare. Citește-o! E valoroasă.

Fii activă și proactivă, fii atentă la ce-ți spun gândurile, respiră sau bea un pahar cu apă când emoțiile o iau razna, oprește-te puțin și fii atentă la tine, ia o pauză chiar și scurtă – știu că ești grăbită, că ai foarte multă treabă. Sunt tare multe to do-uri, așa este. Te-ar ajuta să ai agenda bine structurată cu tot ce ai de făcut pe parcursul unei zile, la liniuță – lăsând loc, bineînțeles, pentru vreo 30 de neprevăzute. Și nu te simți prost să ceri ajutor, lasă că știe „lumea“ că tu le poți pe toate. Iar dacă nu ai cui, pur și simplu oprește-te puțin, nu o să se ciocnească fatidic niciun meteorit cu pământul în cele câteva minute de pauză ale tale. Și dacă o să se întâmple totuși, găsești tu repede o soluție. Că doar poți!

3. TREBUIE să avem grijă de emoțiile noastre. Acu-i acu’! Cine are timp și de aceste detalii „psihopupu“ (cuvânt sub brevetul și patentul dragii mele Diana Stănculeanu)?! Ce-s alea? Lasă, că de ele ne ocupăm noi la sfârșitul zilei, când și dacă le-o veni rândul. Că acu’ încă e plină lista. Doar nu o să gătească, spele, calce, curețe, facă teme, trimite rapoarte șefului etc. emoțiile în locul nostru. Problema cu ele este că nu își așteaptă cumințele rândul. Lovesc din plin, mai ceva ca un uragan. Neurobiologia ne spune că viteza de reacție a emoțiilor este de douăzeci de ori mai mare decât a gândurilor. Sar moț în frunte când ne e lumea mai dragă. Și e minunat și absolut neproblematic atunci când este despre bucurie sau mulțumire. Dar când e cu furie, cu tristețe, cu rușine, cu frică, cu vinovăție, cu dispreț, cu dezgust, cu disperare, cu amărăciune – se cam strică feng shui-ul. 

Trebuie să știi, draga mea, că nimic din ceea ce simți tu nu este greșit sau stricat. Toate sunt în noi și ale noastre, firești și umane. Și toate au rolul lor bun. E bine doar să înveți să le identifici, să le lași să treacă prin tine, nu peste tine, să înveți să le accepți și să le reglezi pe parcurs. Nu fugi de ele – oricum nu prea poți – sunt atlete de performanță – stai cu ele, ascultă-le, fă-le loc, împrietenește-te cu ele. Toate studiile din domeniul psihologiei arată că de calitatea relațiilor și a vieților noastre ele sunt responsabile. Nu prea ne-a ajutat școala să învățăm despre inteligența emoțională, dar în prezent există atât de multă literatură de specialitate și suficient de mulți specialiști în domeniul psihologiei, al căror rol este să ne călăuzească pe acest tărâm. Pe Pagina de Psihologie o să găsești o listă lungă de profesioniști în sănătatea mintală și relațională, care te pot ghida și însoți în acest complex proces. Și dacă încă nu ai deschidere pentru a intra într-un cabinet de terapie și nici de citit nu prea ai timp (poate totuși strecori și taskul ăsta în to do list-ul tău), vorbește cu unul dintre oamenii din rețeaua ta de suport despre trăirile tale, despre ce te bucură și întristează deopotrivă, despre reușite și eșecuri, despre bune și rele. Când împărtășești, mai lași jos câteva pietre din rucsacul greu de la spate. Iei o gură de aer proaspăt.

Nu te simți vinovată și/sau rușinată că nu faci tot ce așteaptă ceilalți de la tine. Chiar ai voie să gândești, simți și trăiești așa cum consideri că e mai bine și pentru tine. Nu trebuie să te placă toată lumea. Nu le permite celorlalți să te rănească cu intenție. Nu este responsabilitatea ta să satisfaci așteptările, dorințele sau nevoile tuturor – faci ce poți, când poți, cum poți, cu resursele pe care le ai. Ceea ce ceilalți simt este alegerea lor și în responsabilitatea lor (ne referim la oamenii mari din jur; echilibrul copiilor noștri depinde în mare parte de noi). Tu fii corectă cu tine și apoi cu restul. Nu accepta ca ceilalți să-și dea cu părerea în ceea ce te privește, decât dacă le-o ceri. Conștientizează care-ți sunt limitele și calitățile și lucrează la ce e de implementat în plus sau de îmbunătățit – pentru binele tău.

4. TREBUIE să fii bună cu tine. Uită-te în oglindă cu ochii sufletului tău, măcar o dată pe zi, și spune-ți că ești mândră de tine, că ai încredere în tine, că te apreciezi pentru toate eforturile, cuprinde-te într-o îmbrățișare și spune-ți că te iubești, că în corpul tău ești acasă și de aceea trebuie să-l cinstești și răsfeți, că ai voie să nu le faci pe toate perfect, că mâine e o nouă zi în care o să încerci mai mult, că astăzi atât ai putut și e foarte bine așa, că ești frumoasă – chiar ești dacă te uiți cu atenție, că meriți.

TU – cea care ești iubire, sprijin, stâlp, atașament, mentor, guru, atenție, disponibilitate, control, predictibilitate, siguranță, structură etc. TU – ești minunată și dacă nu o să te iubești tu, eu (fiind oricine îți dorești tu) de ce te-aș iubi? Începe tu, cu tine, în tine, prin tine – și vin și eu repejor din urmă (cel/cea care să te aprecieze și iubească).

Nu mai fii punitivă cu tine. Faci ce poți. Fă-ți o cafea sau un ceai și fii atentă, atât. Ce se întâmplă cu corpul tău acum? Ce simți acum? Uită-te în tine. Învață despre tine. Despre cum poți face altfel, poate, ca să îți fie mai ușor. Nu te biciui. Nu ești nici Iisus, nici vreo martiră. Nu te critica atunci când rămâi fără energie. Uită-te și dă-ți seama că ești victima propriului abuz. Tu s-ar putea să pui mai multă presiune pe tine decât o fac ceilalți. Dacă nu iți place să fii criticată și pusă la zid, tu de ce îi faci asta propriei persoane? Pedeapsa doare, indiferent cine o aplică (creierul tău emoțional este asexual și atemporal). Nu ți-o aplica singură. Fii blândă cu tine! Lasă performanța și perfecționismul – acestea încă nu au îmbunătățit calitatea vieții nimănui. Chiar nu trebuie să fii perfectă sau cea mai bună. Ce ai de demonstrat? E important să fii suficient de bună, nu perfectă. Pentru tine, nu pentru ceilalți. Să simți că trăiești și să te bucuri zilnic, de tine și de cei importanți. O zicală spune că trăim o singură dată și că dacă o facem corect, o dată e destul. Or exista și alte vieți, nu zic nu. Dar tu încearcă aici și acum să-ți faci viața mai frumoasă, că după, nu se știe ce o fi. Ai prezentul în brațe, fă-l să fie bun. Ai grijă mereu de binele celorlalți, adesea călcându-l pe al tău în picioare. Poate te pui și tu pe lista celor mai importanți oameni ai tăi. Fii corectă și cu tine!

Ești valoroasă fără să fii perfectă – nu uita asta. 

Te cuprind tare, de la FEMEIE la FEMEIE!

Ludmila Buță este psihoterapeut de familie și cuplu, consilier de dezvoltare personală și terapeut ABA. Mamă de 3 „provocări“ minunate. Iubește enorm ceea ce face și crede cu tărie în #puterearelațiilor.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0