În relația părinte-copil, ascultarea nu este doar un act de conformare sau o dovadă de obediență, ci o dovadă a înțelegerii și a conectării la nivel profund cu nevoile și emoțiile celuilalt. Pentru ca un copil să asculte cu adevărat, nu este suficient să-i spunem ce să facă, ci trebuie să-l ajutăm să înțeleagă de ce facem această cerere și care este semnificația ei în contextul relației noastre.
Autoritate și încredere vs. Putere și control
Când cerem unui copil să ne asculte, îi solicităm să intre într-o relație de autoritate, nu de putere. Diferența esențială între cele două este subtilă, dar de o importanță fundamentală. Relația de putere implică dominare și control, în timp ce relația de autoritate este bazată pe respect, încredere și o superioritate bine înțeleasă și acceptată de ambele părți. În mod ideal, copilul n-ar trebui să se simtă constrâns să asculte, ci să o facă din respect pentru figura adultă, pentru că știe că aceasta îi vrea binele și-l protejează.
Un exemplu clar de relație de putere este atunci când un părinte țipă sau se răstește la copil. În acel moment, copilul nu mai ascultă din respect, ci din frică. Relația de putere se bazează pe forță, pe intimidare și poate duce la resentimente pe măsură ce copilul crește. Puterea, fiind temporară și fragilă, se bazează pe superioritatea de moment a adultului – fie că este fizică, fie că este intelectuală. Pe măsură ce copilul crește, și puterea devine mai puțin relevantă, deoarece copilul poate deveni la fel de puternic, inteligent sau capabil ca părintele.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
În schimb, o relație de autoritate sănătoasă și funcțională este bazată pe încredere și recunoașterea unei superiorități binevoitoare. Copilul învață să accepte autoritatea adultului nu pentru că este forțat să o facă, ci pentru că are încredere că adultul acționează în interesul său. Un copil care crește într-o astfel de relație învață nu doar să respecte regulile, dar și să înțeleagă motivele din spatele acestora. El recunoaște că adultul este „cel mare“, cel care îi oferă protecție și îndrumare. Această autoritate nu este impusă, ci se construiește în timp prin relație, prin exemple și prin comunicare deschisă.
Copiii simt ce îi activează pe părinți
Un alt aspect important este că toți copiii sunt extrem de sensibili la emoțiile părinților lor. Chiar dacă nu pot explica de ce, ei simt foarte bine ce-i activează pe părinți. De multe ori, ei pot chiar să provoace anumite emoții fie din nevoia de atenție, fie din dorința de a testa limitele relației. Acest comportament nu este neapărat conștient, ci poate fi o reacție inconștientă la modul în care se construiește legătura emoțională dintre părinte și copil. Când un copil învață să declanșeze anumite reacții la părintele său, poate obține un fel de satisfacție din acest joc al puterii. Deși acest comportament pare uneori dificil, el este în esență o manifestare a dorinței copilului de a înțelege și de a controla relația.
Această satisfacție nu este una conștientă, ci mai degrabă rezultatul unui mecanism psihologic profund. Copilul vrea să vadă până unde poate merge și cum reacționează părintele, iar în momentele în care reușește să obțină o reacție emoțională, el simte că are un anumit control asupra situației. Acesta este motivul pentru care părinții trebuie să fie conștienți de propriile emoții și de modul în care acestea sunt transmise copilului.
Într-o relație bazată pe autoritate, copilul n-are nevoie să recurgă la astfel de metode pentru a obține atenția sau răspunsul părintelui. El știe că este ascultat și respectat, iar acest lucru îi conferă o siguranță emoțională esențială în dezvoltarea sa. În această relație, autoritatea părinților rămâne intactă chiar și atunci când copilul devine la fel de puternic și de inteligent ca adultul. În loc să încerce să „răstoarne“ această autoritate, copilul va continua să respecte părintele, pentru că relația nu a fost una bazată pe frică sau pe dominare, ci pe respect și încredere reciprocă.
Pe termen lung, o relație de autoritate este cea care creează o legătură sănătoasă între părinte și copil, permițându-i copilului să crească într-un mediu sigur, să-și dezvolte autonomia și să învețe să respecte regulile nu pentru că-i sunt impuse, ci pentru că le înțelege și le interiorizează. Relația de putere poate crea doar frică și resentimente, iar odată ce copilul își câștigă propriile resurse de putere, va căuta să se elibereze de această constrângere. În schimb, o relație de autoritate îi oferă copilului șansa de a crește într-un climat de încredere și respect, care va dura chiar și după ce copilul devine adult.
Strategii care creează o conexiune bazată pe încredere
1. Comunică deschis și empatic. Autoritatea adevărată vine din comunicare deschisă și conectare emoțională. Ascultă ceea ce simte și ce spune copilul. Asta nu înseamnă că trebuie să fii de acord cu tot ce spune, dar îl ajută pe copil să se simtă respectat și înțeles.
De exemplu, când copilul se revoltă pentru că nu poate face ceva, în loc de a impune o interdicție, poți spune: „Înțeleg că vrei să faci asta pentru că-ți place și-ți face plăcere. Hai să vedem împreună când ar fi un moment mai potrivit!“.
2. Stabilește limite clare și consecvente. O relație de autoritate sănătoasă nu înseamnă lipsa limitelor, ci stabilirea acestora în mod clar, dar flexibil și în mod consecvent. Copiii se simt în siguranță când știu ce se așteaptă de la ei și care sunt consecințele în caz de încălcare a regulilor. Creează reguli echilibrate, explicate și negociate în funcție de vârsta copilului.
De exemplu, în loc să spui „Fă cum îți spun pentru că așa zic eu!“, poți spune „Aceasta este regula, pentru că ne ajută pe toți să fim în siguranță și să ne respectăm între noi“.
3. Oferă-i opțiuni și responsabilitate. În loc să controlezi toate deciziile, poți oferi copilului opțiuni din care să aleagă. Acest lucru îi oferă sentimentul de autonomie și-l ajută să învețe să-și asume responsabilitatea pentru propriile decizii.
℗PUBLICITATE
De exemplu: „Vrei să-ți faci temele acum sau după ce mănânci? Alegerea e a ta, dar trebuie să fie făcute până la ora de culcare“.
4. Fii un model de comportament. Autoritatea nu vine doar din reguli, ci și din comportamentul exemplificat. Copiii învață mai mult din ceea ce văd decât din ceea ce li se spune. Te încurajez să modelezi respectul, autocontrolul și rezolvarea problemelor într-un mod calm și matur.
De exemplu, dacă un părinte dorește ca un copil să fie politicos, el însuși trebuie să demonstreze comportamente politicoase în interacțiunile sale zilnice.
5. Încurajează cooperarea. Autoritatea sănătoasă înseamnă să colaborezi cu copilul tău, nu să-l forțezi să se supună fără să înțeleagă de ce. Încurajează cooperarea prin explicarea motivelor și implicarea copilului în procesul decizional.
De exemplu, în loc de „Dacă nu faci asta, o să te pedepsesc!“, poți spune „Te rog să-ți strângi jucăriile pentru că avem nevoie de spațiu liber ca să ne jucăm împreună mai târziu“.
6. Consolidează legătura emoțională. Un copil care se simte iubit, conectat și apreciat va fi mai receptiv la autoritatea părinților săi. Autoritatea nu înseamnă dominare, ci ghidare bazată pe o relație puternică și sigură. Petrece timp de calitate cu copilul, exprimă-ți afecțiunea și arată-ți interesul pentru preocupările și sentimentele lui.
7. Găsiți soluții împreună. Un alt mod de a construi o relație bazată pe autoritate este să încurajezi copilul să fie parte din soluționarea problemelor. Poți discuta cu copilul situațiile dificile și puteți lucra împreună la găsirea soluțiilor.
Exemplu: „Pare că este greu să împărțiți jucăria. Ce idei ai ca să rezolvăm asta împreună, astfel încât să fie corect pentru amândoi?“.
8. Evită pedepsele și recompensele. Pedepsele sau amenințările creează o dinamică de putere bazată pe frică, în timp ce recompensele pot duce la condiționarea copilului să se comporte bine doar pentru a primi ceva în schimb. Lasă consecințele naturale să-și facă treaba și să dezvolte motivația internă a copilului.
De exemplu, în loc să spui „Dacă faci asta, îți dau ceva“, poți spune „Ai făcut o alegere bună, cred că ești mândru de tine că ai luat decizia corectă!“.
9. Fii flexibil și adaptează abordarea. Fiecare copil este diferit, așa că este nevoie ca părinții să fie flexibili în abordare. Ce funcționează pentru un copil poate să nu funcționeze pentru altul. Fii atent la nevoile și personalitatea copilului tău și ajustează-ți abordarea în funcție de asta.
A crește un copil nu ar trebui să însemne să obții o satisfacție imediată sau să câștigi o luptă de putere, ci să construiești o relație de încredere pe termen lung. Autoritatea reală, atunci când este înțeleasă și acceptată, oferă atât părintelui, cât și copilului un sentiment de protecție și stabilitate, esențial pentru o dezvoltare armonioasă.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
