fbpx
skip to Main Content

Psihologul Ami Rokach  a cercetat singurătatea timp de zeci de ani, în diferite culturi și țări – fascinația unei întregi cariere care a început într-o călătorie de afaceri din 1981, în Ottawa. Conferința pe care o ținea era pe terminate, când și-a dat seama că-și cumpărase din greșeală biletul de întoarcere cu o zi mai târziu, ceea ce însemna că era blocat în Ottawa, un oraș în care nu cunoștea pe nimeni. Stând în camera lui de la ultimul etaj al hotelului, după ce plecaseră toți colegii, și uitându-se pe fereastră la strada plină de jos, a avut o revelație neașteptată. „Brusc, am conștientizat perfect cum se simte singurătatea. Puteam vedea lumea din jurul meu, dar nu făceam parte din ea.“ 

Când ajungem să trăim în singurătate? 

Un lucru pe care l-a învățat din cercetările sale a fost că tradițiile și cultura afectează calitatea singurătății și a conectării, prin faptul că ne modelează așteptările sociale. Singurătatea, mi-a spus Ami, apare atunci când experiența noastră socială nu se ridică la așteptările sociale pe care le avem. 

Tindem să ne simțim singuri atunci când ceva merge „prost“ și nu ne facem prieteni așa cum „ar trebui“, nu ne căsătorim cu persoana care „trebuie“ și nici nu interacționăm cu vecinii și cu colegii așa cum „trebuie“. Toți acești „trebuie“ ne erodează în tăcere pe dinăuntru, pe măsură ce creștem. Ei au în vedere așteptările în materie de dragoste, prietenie și comunitate, care sunt modelate de familiile, școlile, locurile de muncă, cartierele și de cultura mare care ne înconjoară. 

Asimilăm aceste norme și prin mesajele transmise de televiziune, filme și de rețelele de socializare. Iar când propria viață socială nu oglindește normele culturale din jur, tindem să ne simțim singuri. 

Durerea singurătății când pare că doar tu ești singur 

Revelația lui Ami a devenit clară atunci când am aplicat-o la propria mea viață de zi cu zi. Când intru într-o cafenea și mă așez la o masă, ca să lucrez în tăcere, rareori mă simt singur, din moment ce jumătate dintre oamenii din incintă sunt, la rândul lor, singuri. 

Dar dacă intru într-un restaurant plin cu familii mari și gălăgioase, iar eu sunt singurul care cere o masă de o persoană, atunci mă simt diferit, experiența e cumva mai puțin acceptabilă social și mai ciudată. 

Extensiv, asta înseamnă că e mai probabil să te simți singur când nu ești într-o relație, dar cei pe care-i cunoști se căsătoresc, decât dacă și prietenii tăi ar fi fost, la rândul lor, singuri. 

Acum, imaginează-ți că în cultura ta n-ar fi fost permisă căsătoria la vârsta ta; sau, invers, că toată lumea s-ar fi așteptat să fii căsătorit până acum, iar tu n-ai vrut. Singurătatea poate ține de un dezechilibru fin între normele sociale și nevoile și dorințele individuale, echilibrul dintre toate acestea putându-se modifica notabil de la o cultură la alta. 

Ami mi-a dat ca exemplu Europa de Sud, unde familia și comunitatea sunt foarte strâns legate și unde relativ puțini oameni trăiesc singuri, spre deosebire de Europa de Nord, unde este adevărat opusul. Având în vedere că așteptarea socială de-a avea o familie și sprijinul comunității sunt mult mai mari în Italia și Grecia, decât în Suedia, unde solitudinea este acceptată ca fiind un mod de viață normal și familiar, ce se întâmplă în Italia, dacă îți moare partenerul de viață, iar familia se mută sau nu apare, atunci când ai nevoie de ea? Cu cât te bazezi mai mult pe ei, cu atât mai singur e probabil să te simți dacă te trezești fără ei. 

℗PUBLICITATE



Acest fenomen a fost descris pentru prima dată de cercetători ca „pragul singurătății“, în care oamenii cu valori și așteptări culturale diferite au nevoie de niveluri diferite de conexiune socială. Prin urmare, în Europa sudică, seniorii care sunt izolați social se simt, în general, mai singuri decât omologii lor din nord, unde nu există așa de des așteptarea ca familia să fie rețeaua principală de sprijin. 

Cum putem combate singurătatea? 

Cu toate că suntem conștienți că singurătatea și alte surse de durere emoțională sunt factori de risc pentru abuz de substanțe și adicții, nu facem această legătură suficient de des. De asemenea, am descoperit că și reciproca e adevărată: conexiunea socială este o parte esențială a procesului de recuperare după dependență. 

Pe parcursul întregii mele cariere de medic și în timpul mandatului de șef al serviciilor medicale, am întâlnit mii de oameni care se luptau cu dependența de opioide, alcool și alte substanțe, iar dacă e să mă gândesc la cei care au găsit calea înapoi spre lumină, ajungând într-un program de recuperare, aproape toți au menționat o relație de încredere sau un grup apropiat, alcătuit din membri ai familiei sau din prieteni, care îi ajutase(ră) să înceapă recuperarea. 

Singurătatea are potențialul de-a ucide, dar conexiunea are un potențial de-a dreptul valoros: de vindecare. 

Toate aceste cercetări par să confirme că impulsul nostru de conectare este unul dintre cele mai importante instincte de supraviețuire. În relații găsim sustenabilitatea emoțională și puterea necesare pentru a fi împliniți. Instinctul conectării este atât de puternic, încât, atunci când nu menținem conexiunea, simțim o durere reală. Iar rolul durerii, în ceea ce privește supraviețuirea speciei noastre, este acela de-a ne aminti să luăm seama la sursa ei și s-o reglăm. 

Astăzi avem nevoie de conexiuni sociale la fel de mult ca oricând, poate chiar mai mult, întrucât complexitatea din ce în ce mai mare a lumii ne face să ne simțim pierduți și uitați, și asta tot mai ușor. În zilele noastre, nu mai trebuie să mă alătur unui grup de vânători, ca să mă asigur că familia mea are hrană, dar tot am nevoie de oameni cu care să-mi împart mâncarea. Nu mai trebuie să stau de pază cu vecinul meu, ca să ne apărăm de prădători, dar soția mea și cu mine tot ne simțim mai în siguranță știind că avem grijă unii de alții în cartier. Singurătatea este un simplu memento integrat care ne spune că suntem mai puternici împreună, nu doar ca triburi și clanuri sau ca familii și prieteni, ci și sub formă de comunități grijulii ce formează fundația unei culturi sănătoase. 

Text extras din cartea Împreună: puterea vindecătoare a relațiilor umane într-o lume însingurată


Vivek H. Murthy a fost cel de-al 19-lea șef al Serviciului Federal de Sănătate Publică din Statele Unite, fiind numit în funcție de Președintele Barack Obama și continuând inclusiv azi acest rol, sub conducerea lui Biden. Dr. Murthy a făcut facultatea la Harvard și doctoratul la Yale. Și-a făcut practica de rezidențiat în medicină internă la Brigham and Women’s Hospital, din Boston, iar apoi s-a afiliat Facultății de Medicină de la Harvard.

Caută