Skip to content

Sunt deja câteva luni de când războiul din Ucraina se petrece cu amploare la granițele fizice ale țării noastre, dar și la cele psihologice și emoționale ale minții noastre. Aflându-ne în perioada post pandemică și în plin boom al prețurilor la energie și scumpirilor aferente, imaginile și știrile despre război doar adaugă anxietate și îngrijorări la stresul resimțit deja în mod cronic.

Dacă în urmă cu șase luni aveam să înțelegem ce înseamnă, în vremurile actuale, un război (în adevăratul sens al cuvântului), am empatizat cu populația ucraineană căutând să le oferim un loc în viețile noastre și sperând ca aceste imagini și suferințe să se încheie rapid, realitatea ne arată că frica și deznădejdea au continuat să-și dea mâna. Institutul pentru Studiul Războiului precizează că mobilizarea parțială decretată de Vladimir Putin în urmă cu câteva zile este dublată de haos, confuzie și dezorganizare.

Pentru unii dintre noi, acest lucru poate afecta sănătatea și funcționarea de zi cu zi, stârnind probleme de anxietate, tulburări de somn, depresii și poate chiar tulburări de natură somatică. Asta se întâmplă pentru că proiectăm aceste imagini în habitatul în care ne aflăm, unii specialiști în sănătate emoțională numind acest fenomen drept „tulburare de stres principal“, „anxietate nucleară“ ori „anxietate de război“.

Cum putem recunoaște dacă ne confruntăm cu anxietatea de război?

Important, înainte de toate, este să nu ne autodiagnosticăm. Medicii și specialiștii în sănătatea emoțională ne încurajează ca atunci când simțim că ceva nu este în regulă cu noi să apelăm la ajutor profesionist. Sunt câteva elemente pe care le putem evidenția atunci când ne „scanăm“ emoțiile și care ne pot indica că ar fi bine să ne îndreptăm către un psiholog sau psihoterapeut. Iată care ar fi acestea:

1. Prezența unor stări emoționale care ne perturbă concentrarea și buna funcționare

O criză globală, așa cum este războiul, poate declanșa o avalanșă de stres și incertitudine, așa cum poate nu am mai simțit niciodată. Mass-media, respectiv știrile alarmante despre cum toată această situație ne-ar putea afecta viața (familia, locul de muncă, siguranța națională etc.), ne poate duce într-o zonă extrem de complicată a fricii. Iar prezența acestei stări este oglindită de faptul că devenim preocupați mental de viitor, suntem terorizați de anumite imagini mentale, devenim reactivi față de cei din jur sau ajungem să nu ne mai îndeplinim sarcinile. Pentru a ne putea liniști mintea, specialiștii ne îndeamnă să acceptăm starea și să verificăm dacă gândurile noastre au legătură cu realitatea. Iar noi putem face acest lucru discutând cu cei dragi și apropiați despre aceste neliniști, notând într-un jurnal ce gândim, alegând să facem sport și mișcare și realizând că este important să nu credem tot ce gândim.

2. Escaladarea dorinței de control și epuizarea energiei personale

Ne place să credem că a fi în control ne ajută să nu rămânem descoperiți, atunci când viața devine complicată. Într-o asemenea perioadă (aidoma celei pandemice), ajungem să „consumăm“ foarte multe știri, să dăm scroll continuu, dându-ne falsa impresie că în acest fel vom fi gata de acțiune, la momentul necesar. Mecanismul este extrem de păcătos, ajungem să ne neglijăm responsabilitățile, crezând că este de datoria noastră să fim la curent cu tot ce se întâmplă. Dar, în fond, nu facem altceva decât să devenim tot mai circumspecți și să ne secătuim de energie. Psihologii subliniază că o cantitate mare de știri negative ne poate agrava anxietatea, pe termen lung. Și ne recomandă să ne canalizăm atenția pe bunăstarea generală, prin alegerea unei alimentații sănătoase, o hidratare corespunzătoare, un somn de minim 7-8 ore pe noapte și menținerea unei conexiuni cu cei dragi.

3. Pasivitatea comportamentală

Anxietatea de război activează pe trei paliere importante. Ne afectează emoțiile – trăind într-o stare de hipervigilență și neliniște, ne obsedează mental – făcându-ne să credem că nimic altceva nu mai contează, ne reduce capacitatea de a mai acționa – încurajându-ne să evităm tiparele comportamentale obișnuite și să devenim tot mai pasivi. S-ar putea ca cei din jur să sesizeze că ceva nu este în regulă cu noi, pe de o parte din cauza faptului că ne purtăm ca și cum am fi căzut pradă mentalității de victimă (ajungem să ne plângem constant de câte ceva) sau pentru că nu ne mai îndeplinim îndatoririle și responsabilitățile. Comportamentele de pasivitate și evitare nu fac altceva decât să ne mențină neputința și să ne condamne la izolare. Psihoterapeuții ne încurajează să acționăm făcând lucruri care ne plac, altele care sunt necesare și astfel să redobândim puterea asupra funcționării noastre.

℗PUBLICITATE



Ce ne spune psihologul și care este părere psihiatrului?

Am vrut să merg mai în profunzimea acestei situații cu care ne confruntăm la nivel psihic, drept urmare am povestit cu doi specialiști în sănătate mintală: Adela Moldovan, doctor în psihologie, psihoterapeut și formator în cadrul AMPP, și Vlad Stroescu, psihiatru și om pasionat de științele sociale.

Adela Moldovan normalizează emoțiile care ne încearcă, subliniind că: „Este firesc, pe undeva, să ne temem de un război care e totuși aproape de granițele noastre, așa cum este firesc să ne temem de implicațiile economice, ori de nesiguranță, mulți dintre noi crescând cu poveștile bunicilor despre război, ororile și consecințele sale.“ Ceea ce înseamnă că felul în care corpul și mintea noastră răspund într-o primă fază denotă reacții normale la situații anormale de viață.

Iar medicul Vlad Stroescu ne reamintește că: „Războiul este un fenomen tipic speciei Homo sapiens și nicio altă specie, oricât de agresivă sau prădătoare ar fi, nu are războaie precum noi, deși aproape toată lumea vie e sensibilă la adversitate, stres, și reacționează la ele. De pildă, cimpanzeii invadează teritoriile altor cimpanzei, iar furnicile capturează membrii altor specii pe care îi înrobesc. Și există războaie cel puțin de când omenirea are o memorie colectivă, ele sunt prezente în toate mitologiile, cronicile și istoriile noastre. Războiul e, așadar, în genele noastre.“ Cu alte cuvinte, „războiul nu e o fenomen normal, precum digestia, ci mai curând o boală a omenirii, precum depresia, dar infinit mai malignă. Nu e o idee nouă: în 1918, un fiziolog german, Georg Friedrich Nicolai, a scris o întreagă Biologie a războiului, care e, în cele din urmă, un manifest foarte documentat și argumentat al naturii profund patologice a războiului. Pentru care autorul a fost de altfel persecutat, pentru că în acea vreme era încă un tabu să denunți războiul în sine; războiul își caută mereu justificarea paranoidă a cauzei nobile; cei ce aduc războiul nu pot suporta sinceritatea de a recunoaște că sunt simpli aducători de boală, sărăcie și moarte.“

Dincolo de explicațiile generale, am vrut să înțeleg ce se petrece în universul nostru interior. De aceea, am vrut să aflu mai multe despre cum reacționează sistemul nostru nervos. Iată ce am aflat de la doctorul Stroescu: „Biologic, ce se întâmplă cu corpul nostru și cu sistemul nervos se poate afla la început în câmpul conștient al percepției agresiunii și emoției fricii, dar foarte repede activează sisteme aflate în afara controlului nostru voluntar, dintre care trebuie să menționăm activarea părții simpatice din sistemul nervos autonom (nu e nimic «simpatic» la ea, se cheamă așa pentru că ar trebui să funcționeze sinergic, în oglindă, cu ce se întâmplă în afara noastră) și axa formată de creier (hipotalamus), glanda pituitară și glandele suprarenale, acestea din urmă producând hormonii stresului acut și cronic. Aceste substanțe (catecolaminele, cortizolul) sunt extraordinare, pentru că ele ne pot mobiliza în vremuri grele și ne ajută să rămânem în picioare chiar și în condiții de mare avarie. Dar există și un revers întunecat al medaliei: excesul de cortizol, de exemplu, substanța stresului cronic, poate duce la rândul lui la atrofierea unor părți din creier, cum e hipocampul, într-un mod aproape identic cu ceea ce se întâmplă în depresia îndelungată și severă.“

Dincolo de răspunsul neuroendocrin la stres, de trecerea corpului în „modul de război“, schimbarea majoră se petrece în funcția de relație, în empatia noastră, în felul în care testăm realitatea, în contagiozitatea emoțiilor rele. Dr. Stroescu afirmă că: „În regim de război, ne economisim empatia pentru cei din imediata apropiere, ne crește docilitatea față de figurile autoritare, ne crește anxietatea, neîncrederea, agresivitatea, și chiar devenim vulnerabili la deliruri paranoide ce uneori capătă aspecte de masă.“

Cu toate astea, în pofida tuturor fatalităților și a gândurilor pe care mintea le croșetează cu maximă dibăcie, dr. Stroescu ne dă asigurări că există și speranță, iar asta pentru că războiul declanșează și mecanismele rezilienței. Astfel, potrivit acestuia, unii oameni, puțini, din păcate, dar capabili să salveze pe mulți, par să aibă resurse nesecate și nediferențiate de empatie.

Cum ne gestionăm anxietatea de război?

De multe ori, când ne începem diminețile, odată cu planurile și bucuria unui nou început, vin, automat, și gândurile negative. După cum am înțeles deja, frica anxioasă ajunge să ne paralizeze existența și căutăm ancore de care să ne prindem, pentru a putea naviga în continuare. Iar datoria noastră este să nu ne dăm bătuți, să continuăm să facem tot ce ne stă în putință pentru a ieși cu bine la liman.

Întrebați despre cum putem să ne păstrăm reziliența și optimismul în acest context, psihoterapeuta certificată internațional Adela Moldovan este de părere că: „Este eficient să separăm ce putem face noi, ce ține de noi, de ceea ce nu putem controla direct. Nu putem influența direct dacă va escalada sau nu războiul, putem doar să reacționăm cât mai echilibrat de la situație la situație.“ Potrivit acesteia: „siguranța o putem găsi acasă, în sânul familiei și a prietenilor, în natură, în spiritualitatea care ne ajută să ne păstrăm vie speranța că va fi, cumva, nu știm cum, dar va fi mai bine, în viitor. Ne ajută să ne bucurăm de momentele cu cei dragi, să ne ancorăm în prezent și în simțurile noastre, ca să nu ne «pierdem» în gândurile noastre îngrijorătoare.“

În acord cu cele menționate anterior, psihiatrul Vlad Stroescu susține că: „arma noastră este firescul. Dacă românii nu se află acum într-un conflict armat, ei sunt deja de ceva vreme într-un conflict psihologic. Știrile par să fi căpătat o calitate ciudată, adictivă și toxică, și cu cât conținutul lor e mai încărcat de teamă și șoc, cu atât ne e mai greu să ne oprim în a le consuma și facem doomscrolling.“ Pe scurt, medicul susține că „este bine să ne informăm, dar nu în dauna timpului petrecut alături de cei dragi și a activităților normale, de zi cu zi, pentru că ele sunt cărămizile vieților noastre. De fapt, în zilele noastre e mult mai important decât în vreme de pace să dedicăm timp și atenție lucrurilor ce ne aduc liniște și normalitate, decât să ne construim buncăre sau să fim mereu pregătiți de fugă.“

Potrivit specialiștilor, dacă ne place să pictăm – să pictăm, dacă ne place să citim – să citim, dacă preferăm să ieșim cu bicicletele – să ieșim cu bicicletele. Experții în sănătate mintală ne îndeamnă să ne continuăm viața, să facem ceea ce am făcut și până acum, și să o facem cu conștiința faptului că suntem foarte rezilienți. De asemenea, este important să ne amintim că împreună suntem mai puternici și nu trebuie să le ducem singuri pe toate. Iar aici vă recomand cu încredere cartea lui Vivek Murthy, medicul american care luptă pentru calitatea relațiilor noastre. Împreună este un text care ne poate oferi atât alinare, cât și motivația necesară pentru a nu ceda, nici anxietății de război și nici presiunii de a renunța la ce contează pentru noi.

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0