Când Gáspár m-a invitat să scriu un articol despre burnout, mi s-a părut un subiect interesant și de actualitate, dar m-am trezit că îi spun, mai în glumă, mai în serios că „eu cred că o să îmi ofer propriul exemplu de burnout“. Și pentru a mă asigura că țin burnoutul sub control, a doua mea întrebare a fost despre termenul limită la care pot să trimit articolul. Vă sună cunoscut acest scenariu – pe de o parte, oportunități și experiențe care vin înspre voi și care vă încântă, dar, pe de altă parte, realizați că ziua are tot 24 de ore și ajungeți, de cele mai multe ori, să vă simțiți în criză de timp, blocați și suprasolicitați fizic, mental și emoțional? Așadar, care e treaba cu burnoutul și de ce are un impact așa de mare în viețile noastre?
Cine sau ce este acest burnout?
Burnoutul apare atunci când suntem expuși la perioade îndelungate de stres, în care trebuie să gestionăm constant cerințe sau sarcini într-un timp limitat, ceea ce duce la o stare de epuizare fizică, emoțională și psihică. Pe scurt, avem prea multe lucruri de făcut într-un timp prea scurt. Pe de altă parte, știm că una dintre regulile nescrise ale vieții este că nu avem de fiecare dată suficient timp pentru tot ce e de făcut, așadar, cum ne putem explica numărul din ce în ce mai mare al oamenilor care intră în cabinetele de psihologie cu această problemă?
Recunosc, sunt momente în care și eu, dincolo de cunoștințele mele despre cum funcționează mintea umană, resimt această stare de burnout atunci când îmi dau seama că am preluat mai multe cazuri în terapie decât am resurse emoționale să gestionez, când am tendința de a mă implica în prea multe proiecte (chiar dacă toate îmi plac) sau când nu știu să îmi iau o zi liberă doar pentru a fi și nu pentru a face ceva.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Astfel, am început să devin curioasă, dorindu-mi să înțeleg mai în profunzime acest paradox de care cred că ne lovim cu toții: cu toate că știm că e important să trăim echilibrat și să avem grijă de noi, ajungem să ne simțim epuizați, supraîncărcați și blocați în stări negative.
Care este relația ta cu munca?
Pentru a înțelege ce ni se întâmplă aici și acum e important să începem o călătorie înspre noi înșine și să (ne) înțelegem modul în care experiențele timpurii avute în familia de origine au pus bazele felului în care gestionăm perioadele stresante ca adulți. Vă invit să vă întrebați ce model ați avut în familia voastră legat de muncă și de „ce trebuie făcut“, fie că este vorba de întreținerea casei sau felul în care vă faceți treaba la locul de muncă? Mulți dintre noi am crescut cu mesajele că „nu trebuie să plecăm până nu terminăm“; „nu lăsa pe mâine ce poți face azi“; munca este cartea ta de vizită“ etc. Care a fost mesajul pe care voi l-ați auzit crescând? Aceste modele și mesaje nu sunt bune sau rele, deoarece părinții noștri ne-au transmis ce au știut și au putut mai bine, raportat la povestea lor de viață și la vremurile respective. Merită să devenim curioși față de aceste mesaje cu care am crescut și să începem să le analizăm pentru a ne putea înțelege mai bine pe noi înșine.
Vă invit, apoi, să puneți aceste mesaje care v-au însoțit copilăria în legătură cu conceptul de limite sau granițe personale. Întrebați-vă acum dacă ați auzit mesaje care să vă încurajeze să aveți grijă de voi fizic, emoțional sau care să vă valideze starea pe care o resimțeați, fără să vă fie pusă la îndoială sau minimalizată: „Te cred că te simți obosit; te aud și te cred când îmi spui că acum e prea mult pentru tine sau că nu mai poți“. Întrebați-vă dacă în momentele grele, stresante din copilăria voastră (examene, decizii legate de viitor etc.) ați fost sau nu ghidați să identificați ce vă ajută în acele momente: „Te cred că te simți obosit(ă); oare ce te-ar ajuta acum să te simți puțin mai bine – ai nevoie să te oprești din ce faci? Ai nevoie să faci altfel lucrurile? Ai nevoie să ceri ajutorul?“
Cum ajungem să ne supra-responsabilizăm?
Suntem tentați să credem că dacă punem granițe și comunicăm despre cât și cum putem face, în mod realist, în acel moment, asta înseamnă că suntem slabi, ineficienți, egoiști și ne temem că ceilalți nu vor mai avea nevoie de noi și de serviciile noastre. Așadar, ajungem să ne supra-responsabilizăm și să facem mai mult decât am vrea sau am putea, doar ca să ne asigurăm, în mintea noastră, că ceilalți ne vor considera în continuare relevanți și nu ne vor respinge sau abandona. Mai mult, pare că suntem permanent în rolul de executant, în care nu ne dăm voie să spunem ce simțim și gândim cu adevărat, rulând în mintea noastră mesaje ca „nu pot să fac cum mi-aș dori, mă simt blocat“; „nu știu ce m-ar ajuta să mă simt acum mai bine“; „nu știu cum mă simt, nici fizic, nici emoțional, dar știu că ceva nu e ok cu mine“. Acum vă invit să faceți o paralelă între acest discurs interior de „aici și acum“ și mesajele de „atunci și acolo“, din copilăria voastră. Ce asemănări și ce diferențe observați?
Cum putem ține burnoutul cât mai departe de noi?
Totuși, ce e de făcut acum, ca adulți, pentru a putea avea granițe și limite sănătoase care să nu ne lase să cădem în capcana burnoutului?
În primul rând, deveniți deschiși și curioși despre propria copilărie și începeți un proces terapeutic care să vă ajute să obțineți claritate asupra poveștii de origine și care să vă ajute să dați un sens felului în care sunteți azi, ca adult.
În al doilea rând, vă invit să vedeți starea de burnout de aici și acum ca pe o consecință a interiorizării, în mod inconștient, a unor mesaje din perioada copilăriei, legate de cum ar trebui să faceți lucrurile ca adulți. Burnoutul este un simptom, iar identificarea cauzelor presupune reîntoarcerea la copilul interior.
Nu în ultimul rând, începeți să vă întrebați cum ar fi să vă trăiți viața făcând mai puțin, pentru a avea mai mult loc și timp să existați cu sens și semnificație.