Skip to content

Atunci când un părinte crede că propriul său copil este mai bun decât alți copii și nu poate face nimic rău, el favorizează narcisismul nesănătos la copil. La prima vedere, lauda părinților este un lucru foarte bun: părinții își laudă copiii cu intențiile bune de a le crește stima de sine, de a-i încuraja și de a le arăta afecțiune. Însă cercetările arată că toate acestea nu sunt atât de simple și că laudele pe care părinții le transmit copiilor lor, pot, de fapt, să fie nesănătoase. Pe de altă parte, există părinții narcisici care nu își văd copiii ca pe niște indivizi cu propriile nevoi, sentimente și dorințe. Nu. De obicei, ei își văd copiii ca pe niște prelungiri ale lor, extensii menite să îndeplinească dorințele adulților. De fapt, e posibil să devină uneori invidioși pe copiii lor sau să-i vadă ca fiind concurenți.

Narcisismul, ca orice altă trăsătură de personalitate, are o componentă genetică. Deja la o vârstă preșcolară, copiii predispuși la narcisism sunt activi, vor să fie în centrul atenției, sunt instabili emoțional, se enervează și se supără când nu obțin ceea ce își doresc. Obișnuim ca, atunci când spunem că ceva are o componentă genetică, să presupunem automat că este ceva fixat. Însă narcisismul se modelează prin experiențe de socializare.

Narcisismul apare mai întâi în jurul vârstei de 7 ani. Atunci când copiii dobândesc capacitatea de a face autoevaluări globale prin comparații sociale. Dacă i-ai cere unui copil mic să se descrie, el ar spune de obicei: „Sunt un frate (o soră) drăguț(ă)“ sau „Pot juca fotbal foarte bine“. Acestea sunt autoevaluări specifice, care nu au o comparație socială. Narcisismul este o autoevaluare globală care implică o comparație socială: „Sunt mai bun decât alții“. Unii copii sunt extrem de siguri de sine, iar evaluările lor de sine pot fi nerealist de pozitive. Dar caracteristica-cheie a narcisismului este această credință că ești special și mai bun decât alții.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Dacă familia are un sistem de valori narcisiste, este posibil ca cei mici să adopte astfel de standarde din cauza unui amestec de factori: copiii vor să le facă pe plac părinților; copiii mici își văd părinții ca pe niște figuri asemănătoare cu zeii care știu totul; copiii nu vor să fie mustrați sau pedepsiți. 

Deși un copil narcisist poate avea părinți care îl supravalorizează, el poate, pe de altă parte, să fie un copil abuzat, atât emoțional, cât și fizic. Un copil narcisist poate folosi tactici de superioritate și iubire de sine, atunci când, în realitate, se simte instabil emoțional și nesigur.

Aroganța narcisistă ascunde autodepășirea. Narcisiștii nu pot tolera să greșească sau să fie criticați. Acesta este motivul pentru care sunt defensivi și hipersensibili. Dar când primesc admirație și atenție, sunt fericiți.

℗PUBLICITATE



Narcisiștii își asumă foarte rar responsabilitatea pentru comportamentele lor, în schimb îi trag înapoi, îi deviază și îi blamează pe ceilalți. 

La baza narcisismului se află o formă de sociopatie. Deci, un copil narcisist poate avea emoții accentuate, depresie și un sentiment nerealist de sine. Iar pentru că un copil narcisist își supracompensează sentimentele de inadecvare, el investește profund în menținerea unei stări de perfecțiune și autoagregare. Copilul narcisist dezvoltă o personalitate care trebuie să-i mențină sentimentul de a fi special, de a avea talente speciale și de a avea dreptul la un tratament special. Nevoia sa de atenție poate duce la răspunsuri emoționale exagerate. Nu este empatic și poate deveni un bătăuș sau poate acționa în moduri periculoase și agresive.

Un copil narcisist poate avea, de asemenea, probleme cu intimitatea. Lipsa lui de empatie și nevoia lui de a fi în centrul atenției impietează asupra capacității sale de a relaționa cu ceilalți, de a vedea punctul de vedere al altuia sau de a simți compasiune. Incapabil să susțină o relație socială sănătoasă, el poate experimenta sentimente de depresie și anxietate și se poate gândi la autodistrugere.

Există însă speranță, pentru că empatia poate fi învățată. Necesită psihoterapie, terapie de grup și terapie de familie. Copiii narcisici răspund în mod special la terapia de grup, care creează un mediu în care ei sunt expuși, în mod terapeutic, la alți copii ca ei înșiși.

Întrucât personalitatea implică dezvoltarea unor abilități cognitive, sociale și de limbaj, este important să se intervină terapeutic timpuriu și constant, astfel încât un copil narcisic să poată trăi o viață fericită, sigură de sine și productivă.

Sigmund Freud a menționat că o anumită doză de concentrare asupra sinelui și de respect de sine este esențială pentru dezvoltarea unei structuri a ego-ului sănătos. Narcisismul sănătos ne permite să avem încredere în noi înșine, ca premisă a reușitei. Abordarea sănătoasă este aceea în care acceptăm responsabilitatea pentru deciziile și acțiunile noastre, nu ne privim ca niște victime perpetue și ne cerem scuze atunci când rănim din greșeală sentimentele cuiva.

Simona Ioniță este jurnalist cultural, psiholog și lucrător prin arte combinate. Autoare a trei cărți și blogger din 2008. Licențiată a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (Universitatea Hyperion). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0