Skip to content

Din fragedă pruncie până-n adolescență, cărțile de calitate destinate copiilor pot constitui o metodă excepțională pentru ca părinții împreună cu cei mici să învețe despre emoții. Poveștile îi ajută pe micuți să-și adune un vocabular prin intermediul căruia să vorbească despre sentimente și ilustrează feluritele stiluri în care oamenii își gestionează mânia, frica și tristețea. 

Dacă sunt bine selectate și adecvate vârstei, cărțile îi dau părintelui prilejul de a vorbi despre subiecte dificil de abordat – precum „de unde vin bebelușii“ și „ce s-a întâmplat cu bunicul, după ce-a murit“. Programele de televiziune și filmele pot stimula, și ele, astfel de conversații în familie. Dar eu cred că tot cărțile sunt mai potrivite, fiindcă cititorul și ascultătorul se pot opri împreună la fiecare pagină, ca să discute ce anume s-a întâmplat acolo.

Cititul cu voce tare, de asemenea, le dă copiilor senzația că întreaga familie a intrat în poveste, iar astfel afundarea lor în firul poveștii, alături de personaje, va fi mai profundă. 

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Literatura pentru copii și împrietenirea cu emoțiile 

Literatura pentru copii, dacă e bine scrisă, îi va ajuta pe adulți să întrezărească mai clar universul emoțional al celor mici. O mamă din grupul nostru de cercetare ne-a relatat o poveste pe care o citise împreună cu fiica ei, despre un grup de preadolescente care, la un moment dat, avuseseră o scurtă perioadă de tristețe, cauzată de mutarea uneia dintre ele. Deși era o poveste simplă, cauzată de o realitate banală a vieții, o afectase teribil pe mamă, deoarece îi amintise de propria senzație de pierdere – pe care o avusese când trebuise să se mute în cealaltă parte a țării, exact la vârsta pe care o avea fiica ei în prezent. Amintindu-și cât de strânse sunt prieteniile copiilor în etapa copilăriei mijlocii, mama respectivă înțelesese mai clar importanța relațiilor în formare ale fiicei sale. 

℗PUBLICITATE



Din păcate, mulți părinți încetează să le mai citească cu glas tare copiilor, odată ce aceștia învață să citească ei înșiși. Însă alții continuă chiar și la vârsta adolescenței, citind cu rândul și parcurgând astfel texte tot mai sofisticate. Ca și mesele regulate în familie, asemenea obiceiuri de lectură ne dau siguranța că părintele și copilul se vor conecta unul cu altul în permanență, ca să întreprindă împreună o activitate plăcută. 

Pe piață există multe cărți bune pentru copii, care abordează emoțiile și le arată celor mici cum să și le gestioneze. Iar profesorii și librarii vă pot face, de asemenea, sugestii de lecturi suplimentare.

Extras din cartea Parenting: Cum să creștem copii inteligenți emoțional

Dr. John Gottman este unul dintre cei mai influenți psihoterapeuți activi în lume în ultimul sfert de secol. A devenit cunoscut pentru cercetările sale privind în special stabilitatea conjugală și predicțiile despre divorț, relația părinte-copil și dezvoltarea emoțională. Vreme de peste 40 de ani, a condus o activitate de observare științifică directă (pe eșantioane însumând mii de cupluri, analizate în studii longitudinale).

Caută
Prezentare generală a confidențialității

Acest site utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență de navigare cât mai plăcută și eficientă. Informațiile colectate prin intermediul acestor fișiere sunt stocate în browserul tău și ne ajută să:

  • recunoaștem dispozitivul tău atunci când revii pe site;
  • păstrăm preferințele tale;
  • înțelegem mai bine ce secțiuni ale site-ului sunt cele mai accesate și relevante pentru tine.

Poți ajusta oricând setările cookie-urilor, astfel încât să alegi exact ce informații dorești să partajezi. Confidențialitatea ta este importantă pentru noi.