Multe mame adoră perioada copilăriei timpurii. Multe altele nu, dar consideră că ar trebui. E liniștitor să știi că și alte mame traversează cu greu această perioadă și nu mai e o rușine ce trebuie ascunsă faptul că nu te simți chiar fericită. Noua carte a lui Carin Rubenstein, The Sacrificial Mother, este una dintre multele care admit că proaspetele mame se pot simți intimidate, terifiate, frustrate, deprimate și anxioase – pentru cel puțin un an după naștere și, uneori, mai mult. Rubenstein citează un studiu recent, care a descoperit că rata depresiei în rândul mamelor cu copii de 1 și 2 ani este de două ori mai mare decât la alte mame. Concluzia ei este că mamele se sacrifică mai mult decât tații și că acele sacrificii implică un cost, atât pentru mamă, cât și pentru copil.
Rubenstein consideră că mamele care au copiii mici ajung rapid la un nivel nesănătos al sacrificiului de sine, pentru că experimentează „fericirea bebelușului“ cu pasiune și înflăcărare, stimulate de o predispoziție hormonală și biologică de a se sacrifica. Deși mesajul cărții ei dă o senzație de eliberare (în genul: nu continua să te sacrifici chiar atât de mult), descrierea ei referitoare la „adevărul fundamental despre maternitate“ sună un pic cam ca o prezentare de secol XIX a ceea ce însemna glorificata mamă victoriană – care a fost ilustrată ca un monument de iubire angelică, o ființă ce se dedică bucuroasă tuturor nevoilor pe care le au copiii, figura ei părând mereu radioasă.
Rubenstein scrie așa: „Copiii le oferă mamelor cea mai pură fericire. Imensa mândrie care însoțește nașterea nu este egalată de niciun alt eveniment din viața unei femei. E mai bună ca sexul cel mai grozav, mai tandră ca prima iubire, mai satisfăcătoare ca Premiul Nobel sau Premiul Academiei Americane de Film.“ Iar mai departe: „Mamele admit aproape unanim că legătura pe care o au cu copilul lor e cea mai înduioșătoare și mai îndestulătoare pentru suflet din întreaga lor viață – mai bună decât căsnicia, mai bună ca sexul, mai bună ca prietenia.“ Și (doar pentru cazul în care cititorul nu s-a dumirit deja): „Când se desprind de această lume, înainte de a ajunge în fața Judecății de Apoi, femeile mărturisesc că și-au prețuit copiii mai mult decât orice sau pe oricine din această lume… Mamele au nevoie de copii mai mult decât au nevoie de un bărbat sau de prieteni ori de un frate sau o soră, ba chiar mai mult decât au nevoie de propria mamă.“ Pe tema devotamentului matern, ea scrie: „E ca și cum din inima lor se revarsă iubire ca razele dintr-un far călăuzitor, focalizând lumina a milioane de candele asupra acelui neprețuit copil.“
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Există multiple excepții de la fiece regulă
Trebuie să mărturisesc că nu mă identific în totalitate cu citatele anterior enunțate, deși multe mame o vor face. Și nici nu am găsit calea corectă prin care se creează legătura dintre mamă și copil – fie că acesta e crescut de familia biologică, fie că este adoptat. Toate generalizările făcute cu privire la sentimentele materne sunt problematice, atunci când au pretenția să impună ce e normal, corect, adevărat sau „aproape unanim“ să simtă proaspetele mămici. Terapeutul de familie Rachel Hare-Mustin spune că, pe vremea când era copil, i s-a plâns mamei sale: „Toată lumea mă urăște!“ Mama sa i-a replicat: „Nimeni nu te-a cunoscut încă.“ La fel e și în cazul nostru – încă nu am auzit de toate mamele sau măcar de reprezentante ale tuturor categoriilor de mame.
℗PUBLICITATE
Desigur, e practic imposibil să evităm generalizările referitoare la „ce anume simt mamele“. Cum altfel am putea vorbi despre feluritele experiențe? Dar cel puțin să ținem cont că există multiple excepții de la fiece regulă. De asemenea, există nenumărate mame și multiple categorii de mame, care încă nu și-au exprimat opinia sau ale căror glasuri n-au fost auzite, crezute, susținute.
Există vreun „adevăr universal“ pe care-l putem clama despre conexiunea dintre mamă și copil? Poate că e mai sigur să spunem că această legătură este, de obicei, puternică și intensă, chiar dacă mama e despărțită de copilul ei prin moarte sau prin alte circumstanțe. Dar cum e stăpânită sau resimțită sau respinsă această intensitate emoțională… asta diferă de la femeie la femeie. Mamele care își iubesc copiii cu frenezie nu sunt mame „mai bune“ decât acelea care sunt detașate și rezervate. Distanța e, pur și simplu, o cale de a gestiona sentimentele prea intense.
Extras din cartea Confesiunile unei mame imperfecte.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
