Atunci când vine vorba despre atracţie, de subliniat este faptul că aceasta nu are nimic de-a face cu întâmplarea sau hazardul, deoarece inconştientul nostru are un radar psihologic în baza căruia detectează, cu viteza luminii, persoanele cele mai potrivite pentru relaţionare.
Ce asemănare există între fluturi şi relaţiile romantice?
Probabil că fără să consumăm prea multă energie vom răspunde: multă culoare şi viaţă scurtă. Dar dacă, căutăm asemănările mai subtile şi de profunzime, este imposibil să nu ne vină în minte şi faptul că atât fluturii, cât şi relaţiile de iubire trec printr-un proces de metamorfozare. Aşa cum fluturele are de parcurs o călătorie, pentru a deveni ceea ce este menit să devină, tot aşa şi relaţia intimă trece prin mai multe stadii. Întâmplător sau nu, o altă asemănare este dată şi de numărul de stadii ale dezvoltării. Dacă este să ignorăm puţin zoologia şi să ne focusăm doar pe relaţiile de cuplu, atunci ne referim la: atracţie, iubirea romantică, lupta de putere şi iubirea matură.
Atunci când vine vorba despre atracţie, de subliniat este faptul că aceasta nu are nimic de-a face cu întâmplarea sau hazardul, deoarece inconştientul nostru are un radar psihologic în baza căruia detectează, cu viteza luminii, persoanele cele mai potrivite pentru relaţionare – atenţie aici nu mă refer şi la faptul că acestea sunt şi persoanele cu care ne va fi cel mai uşor de navigat pe valurile vieţii. Aşa cum spune şi o vorbă înţeleaptă – „cele mai mari oportunităţi se ascund în spatele marilor pericole şi provocări“ – şi din fericire (sau nu) aşa este şi în cazul îndrăgostirii. Persoanele faţă de care simţim cea mai mare atracţie sunt şi persoanele cu care ne vom „prinde urechile“. Deoarece acestea seamănă surprinzător de mult cu părintele faţă de care ne-a fost cel mai greu în copilărie şi în relaţia cu care avem multe restanţe emoţionale de dat.
Dacă chimia psihologică şi-a făcut treaba şi atracţia a ajuns la bun sfârşit, urmează „luna de miere“ sau perioada romantică. Aceasta este etapa în care vedem persoana de lângă noi în cele mai intense culori şi tot ceea ce nu are de-a face cu aceasta trece în plan secundar. Aceasta este o experienţă personală intensă, plină de euforie şi încărcătură emoţională şi de această dată psihologia face casă bună cu biologia. Într-o lume în care avem un cult al idealizării romantice, este evident că ne-am dori ca întreaga relaţie să se fixeze în această etapă şi uneori mintea chiar ne convinge că aşa este firesc şi dacă această adrenalină se evaporă trebuie să ne căutăm iubirea în altă parte.
Însă, uşor cu boii la vale, deoarece mai avem două etape extrem de importante, până să ajungem la marea recompensă relaţională. După romantism urmează etapa cea mai puţin distractivă, însă extrem de fertilă – atunci când după doi sau trei ani (feniletilamina, hormonul îndrăgostirii, este tolerată de creierul uman maxim 2-3 ani) simţim tot mai des şi mai intens că persoana de lângă noi ne „enervează“. Ne este clar că încă există iubire, dar energia pe care o resimţim este foarte diferită – ceea ce la început părea să fie simţ al umorului acum este ironie sau sarcasm. O atitudine misteriosă la început seamănă acum mai mult a anxietate socială. O exprimare prietenoasă faţă de alţii este acum o dovadă de infidelitate emoţională etc. Acesta este momentul în care retrăim scena copilăriei, ne cerem drepturile şi persoana de lângă noi nu este deschisă la colaborare, însă atracţia s-a făcut exact în baza acestui algoritm psihologic – faţă de cineva despre care inconştient ştiu că-mi va da de furcă la fel ca părinţii, în copilărie.
Cu cât ştim mai puţine lucruri despre ştiinţa relaţionalului, cu atât mai greu ne va fi să tolerăm această etapă a cuplului, deoarece o tranformăm uşor într-un veritabil câmp de bătălie. Este momentul în care luptăm pentru a-l schimba pe celălalt, pentru a primi ceea ce nu ni s-a oferit în copilărie sau pentru a ne asigura că în viaţa celuilalt nimic nu este diferit de ceea ce noi credem că este „corect“ şi „util“. Probabil că orice cititor care se află în cuplu sau a trecut printr-o relaţie de durată ştie la ce mă refer şi uşor îşi poate reaminti de nenumărate exemple ale luptei de putere.
nu putem ajunge pe tărâmul fericirii fără să fi parcurs aventura vieţii
Dacă reuşim să ieşim fără prea multe răni relaţionale şi dacă am înţeles că lupta aceasta înseamnă a-l transforma pe cel de lângă noi din inamic în aliat, atunci putem ajunge şi la iubirea matură. Este acea etapă în care am învăţat paşii apropierii şi distanţării în cuplu, am descoperit cum putem asigura o dinamică sexuală satisfăctoare pentru ambii parteneri, cum să rezolvăm problemele vieţii împreună şi cel mai important aspect – cum să comunicăm în aşa fel încât să ne auzim şi să ne vedem reciproc. Iar când am ajuns în acest punct, am descoperit şi secretul despre cum să oferim şi să primim iubirea în aşa fel încât să nu o cerşim sau să o respingem dacă o primim. Toate aceste valori relaţionale sunt de găsit doar dacă trecem prin etapa de „luptă de putere“, nu putem ajunge pe tărâmul fericirii fără să fi parcurs aventura vieţii. Aşa cum nici fluturele nu ajunge la o metamorfoză completă dacă nu trece de la etapa de ou la aceea de omidă, crisalidă şi abia apoi la aceea de adult intens colorat.