fbpx
skip to Main Content

Fiecare dintre noi se naște cu un potențial de inteligență moștenit genetic de la părinții săi. Psihologii au numit acest lucru inteligență nativă sau inteligență fluidă.    

Nivelul acesta de inteligență se măsoară prin teste non-verbale care presupun operarea cu imagini și simboluri abstracte, fără utilizarea conceptelor verbale. La un moment dat cu toții ne adresăm întrebarea „Cât de inteligent sunt?”, iar un prim răspuns îl putem avea în urma parcurgerii unui test IQ. Atunci când decizi, din diverse motive că este momentul să parcurgi un asemenea test, sau dacă un profesor îți recomandă acest lucru, este de bun augur în evoluția ta școlară și profesională.

Ce este un test IQ?

IQ-ul sau Intelligence Quotient reprezintă măsura inteligentei umane exprimată printr-un număr rezultat, în urma susținerii unui test standardizat, raportat la vârsta cronologică. Prima idee de a realiza un test IQ a fost a unor psihologi francezi, undeva la începutul anilor 1900.

În prezent, există mai multe teste de inteligență standardizate, care pot măsura IQ-ul începând cu vârsta de aproximativ 3 ani și până spre etatea de 90 de ani. O evaluare complexă și valoroasă a abilităților cognitive poate fi făcută însă, abia după vârsta de 6 ani. Pentru a putea lua decizii corecte în privința planului educațional al unui copil, este foarte important să fie evaluate cele două componente majore ale inteligenței: 

  • dimensiunea non-verbală (inteligenta fluidă, moștenită genetic) 
  • dimensiunea verbală (inteligența cristalizată, câștigată prin educație)

Cum se măsoară aceste teste, mai exact?

Coeficientul de inteligență sau IQ-ul reprezintă un număr. Acest număr este scorul (rezultatul) unui test standard. Așa cum am mai amintit, există mai multe teste diferite. Fiecare este conceput pentru a măsura inteligența unei persoane. IQ-ul este o măsură comparativă: ne spune unde se situează ca putere cognitivă o persoană raportat la semenii săi. Testele încearcă să evite cunoștințe specifice și încearcă să pună întrebări la care, în principiu, oricine ar putea să răspundă.

Marea majoritate a oamenilor se situează undeva în jurul valorii de 100 (în intervalul 90 – 110), având o inteligență medie. O valoare peste 120 este considerată inteligență superioară, iar de la 130 în sus vorbim despre supradotare cognitivă. În sens invers, un IQ de 75 – 85 exprima un “intelect de limită”, în timp ce un IQ sub 70 arată existența unui retard în funcționarea cognitivă.

℗PUBLICITATE


Ce tipuri de teste se pot aplica?

Teste de inteligență sunt multiple și utilizează, de asemenea, metode variate. Iată care sunt cele mai des întâlnite: 

  • testele vizuale (folosesc doar imagini)
  • testele  verbale (folosesc doar cuvinte)
  • testele  de raționament abstract (rezolvare de puzzle-uri)
  • testele  de aritmetică (matematică simplă)
  • testele  utilizând imagini spațiale (utilizând diverse forme)
  • testele care folosesc cititul, elemente de  vocabular 
  • testele de cultură generală

Păreri pro și contra testelor IQ

Nu există un acord general cu privire la ceea ce este cu adevărat inteligența. Este problematic să se pretindă că un coeficient de inteligență este o măsură a inteligenței. Cu toate acestea, psihologii nu susțin că testele măsoară direct inteligența. Aceștia susțin că testele sunt un indice de inteligență, întrucât persoanele care obțin marcatori mai mari, pot face de obicei sarcini mai dificile.

Primele teste au fost făcute pe copii la școală, pentru a determina care dintre aceștia ar avea nevoie de mai multă atenție și susținere în procesul educațional. Unii cred că acest lucru diferă de măsurarea „inteligenței”. Un copil care are nevoie de mai mult ajutor în școală nu este neapărat mai puțin inteligent; s-ar putea să aibă doar mai multă nevoie de ajutor din cauza unui mediu familial mai puțin optim pentru nevoile sale de dezvoltare.

Cum te poți pregăti pentru testare?

Dacă profesorul sau părinții îți recomandă un test IQ este un lucru bun. Te va ajuta să te înțelegi mai bine și să fii mai sigur pe forțele tale, de aceea dacă te simți anxios – înaintea parcurgerii testului – poți urma câteva sfaturi venite din partea psihologilor:

  • Dezamorsează mecanismele stresului cu ajutorul exercițiilor de respirație abdominală.
  • Cere informații despre cum va decurge testul, ce elemente va include. Explicarea acestuia este foarte importantă. 
  • Asigurarea că te vei odihni în noaptea de dinaintea testului. Dimineața, ia un mic dejun sănătos și spune o mantră sau o rugăciune.
  • După test, fă mișcare, plimbă-te sau practică sportul tău preferat.

Parcurgerea unui test IQ va fi pentru tine o experiență din care poți învăța multe, vei putea să afli răspunsuri la întrebările care te frământă și, în același timp, va conta pentru evoluția ta academică și cea profesională. 

Cosmin Tuduran

Cosmin Tuduran este absolvent al Facultății de Jurnalism și Relații Publice și este interesat de integrarea tehnologiei digitale în programele educaționale. Experiența lui de peste 20 de ani în domeniul educațional este completată cu un program de masterat în tehnologiile informatice și de comunicații.

Back To Top
×Close search
Caută
#ZiuaAutorului
🎂 Azi o aniversăm pe EDITH EVA EGER.
Cartea autoarei, „Alegerea“, are astăzi preț special, cu 25% discount față de prețul afișat.
La mulți ani!
x