Fiecare dintre noi a auzit de Dostoievski și, de asemenea, de Crimă și pedeapsă. Tema centrală a acestei lucrări e în mod clar dezumanizarea, anume cum un student la drept (Rodion Romanovici Raskolnikov), intelectual și cu o istețime ieșită din comun ajunge să comită o crimă odioasă doar pentru a câștiga niște bani de care nici nu ajunge să se bucure.
Întrebarea este, cum ajunge un individ un criminal, cum își poate pierde busola morală în așa fel? Cred că răspunsul e mult prea complex ca să fi poată fi explicat într-un articol sau să poată fi explicat de cineva, în general.
Dar în capodopera lui Dostoievski mai găsim ceva, care în vremurile în care trăim pare să se accentueze tot mai mult.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Ce este relevant acum din Crimă și pedeapsă
Dar să le luăm treptat, eroul din Crimă și pedeapsă pornește de la premisa și raționalizarea că un om este îndreptățit să ucidă alți o mie, dacă așa consideră că poate face ceva ce va ajuta lumea pe viitor, așadar e îndreptățit să facă acest lucru, de multe ori ajungându-se să se compare cu Napoleon.
El alege să ucidă pentru că are nevoie de bani și, din moment ce cămătăreasa pe care o jefuiește are foarte mulți și este și o persoană rea și crudă, e dreptul lui să o omoare.
Deși acest lucru poate părea un oarecare delir de grandoare, cu siguranță un sentiment asemănător îl au și cei care se simt îndreptățiți să sfideze regulile și să evite să poarte o mască sau să nu respecte distanța socială la supermarket pentru că mor pisicile fără mâncare sau se termină țigările de pe raft.
Pare că izolarea și pandemia au evidențiat acel instinct de supraviețuire (Darwin ar fi mândru) pe care strămoșii noștri l-au agățat în cui de ceva timp, pentru că trăim în societatea democratică unde fiecare are drepturi egale și fiecare cetățean e în siguranță (parcă așa era).
Cei aflați la putere nu au făcut decât să își urmărească propria agendă și, din când în când, să mai arunce o ordonanță, marii afaceriști au reușit să mai cumpere un bolid (crescând prețurile) și cei care ar fi trebuit să se asigure că suntem în siguranță au abuzat constant de puterea pe care o au.
Ce am făcut noi restul? Am stat în casă și am sperat că totul o să fie bine și că o să putem să revenim la stilul nostru de viață, am stat și am mai completat o declarație și tot așa mai departe. Ca acum să ne sfideze acel mare idealist care nu vrea „ca un simplu portar“ să-i măsoare temperatura, dar și indivizii care nu iau COVID-19 pentru că virușii „nu se apropie de ei“.
Ca oameni suntem fragili. Punct.
Aici vorbim exact de acea dezumanizare, de aceea îndreptățire de a nu respecta regulile pentru că unii sunt mai presus de lege, și atunci se cuvine să cumpărăm toată făina de pe raft pentru că, brusc, cu toții suntem înnebuniți după pâinea de casă.
℗PUBLICITATE
După o perioadă în care, din punct de vedere istoric, am ajuns să ne credem invincibili și în care singura teamă a fost un alt război, oamenii și-au dat seama din nou cât de fragili sunt și că ar face orice ca să supraviețuiască, ar călca pe toată lumea în picioare și ar uita cu totul de regulile bunului simț.
De asemenea, se acumulează frustrări care se manifestă în public prin împins, condus agresiv, vorbe aruncate fără să gândim sau comportamente total antisociale.
Acest lucru este evident în special la indivizii ce manifestă o toleranță scăzută la frustrare (adică acele persoane ce nu sunt capabile să facă față unor situații stresante), dar care acum sunt cu totul justificate, la fel ca acțiunile lui Raskolnikov: „pandemia îmi conferă dreptul să mă comport așa“.
O dată cu instalarea acestei pandemii, Ryan Holiday a scris un articol referitor la un eveniment asemănător ce a existat în Roma, în timpul conducerii împăratului Marcus Aurelius și anume ciuma antonină (165-180 d. Hr.).
Acesta a descris cum conducătorul a rămas în oraș, în timp ce toți marii politicieni fugeau, și a făcut tot ce a fost posibil ca să salveze imperiul, demonstrând din nou că tot ceea ce a scris în „Meditații“ (jurnalul său personal care a devenit una dintre cele mai citite cărți) e complet adevărat. El a ales calea umilinței, curajului și a judecății obiective în fața dezastrului și așa a fost ținut minte mereu ca unul dintre cei mai marii lideri ai lumii.
Exact asta uită și categoriile de oameni pe care i-am menționat mai sus, faptul că asta va trece și cu toții vom ține minte cum se purtau și cum au ales să „supraviețuiască“, alegând calea ușoară a îndreptățirii, superiorității și sfidării oricărei reguli
Putem critica autori precum Robert Greene, Machiavelli și Sun Tzu (și majoritatea o fac), deoarece aceștia văd lumea ca o mare tablă de șah pe care fiecare persoană încercă să câștige indiferent de câți pioni ar doborî pe drum, dar acest lucru este la fel de actual chiar și în acest secol.
Oamenii fac cu siguranță fapte bune, dar atunci când se creează o așa dezorganizare socială, este natura lor bună?
În adâncul lor, încă se luptă pentru foc, încă mai caută cu privirea în toate părțile atacatorul și încă ar folosi în avantajul lor orice nenorocire pentru a ajunge la putere.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
