Cum mă dezvolt și mă vindec emoțional pentru copilul meu.
Ca părinte și psihoterapeut m-am confruntat adesea cu nevoia de a ști, de a înțelege ce este mai bine pentru copil, ca el să fie fericit, încrezător, bun, generos, onest, curajos și să se dezvolte armonios și echilibrat. Am întâlnit mulți părinți care, ca și mine, au citit mult, au mers la cursuri cu dorința de a învăța cum să își construiască o relație mai bună cu copilul lor. Deși știau deja cum „ar fi bine“ să reacționeze față de comportamentul copilului, adesea se întâmpla ca într-o situație anume, reacția părintelui să fie una nepotrivită pentru nevoia copilului, urmată de un sentiment de vină pentru greșeala făcută. „Știu că am reacționat aiurea… dar mi-a fost greu să mă abțin să nu țip și să o(îl) critic! Nu sunt o mamă(tată) bun(ă) pentru copilul meu.“ De ce nu pot reacționa așa cum știu că are nevoie copilul meu? Programul dezvoltat de Harville și Helen pentru părinți ne oferă răspunsul și instrumentele pentru această nevoie a noastră ca părinţi. În acest articol vă prezint cadrul schimbării propus de cei doi autori pentru noi, părinții:
Descoperă copilul, înțelege-l. Cunoașterea stadiilor dezvoltării până la vârsta adultă pentru a putea răspunde nevoilor de dezvoltare a copilului. Mulți părinți nu conștietizează nevoile specifice de dezvoltare ale copilului, însă un părinte conștient și responsabil știe că rolul central al său este de a spijini copilul în dezvoltarea lui, iar pentru acest lucru este nevoie să cunoaștem care sunt aceste nevoi. De exemplu, în perioada în care nevoia prioritară de dezvoltare este explorarea, părintele are nevoie să îi ofere copilului contexte de exersare a acestei nevoi, situații, locuri, experiențe noi și așa învață despre el că face față noului, că lumea este un loc frumos și plin de surprize plăcute.
Înțelege cum ești tu în rolul de părinte. Modul în care răspunzi nevoilor copilului, a modului în care reacționezi emoțional față de reacțiile comportamentale ale acestuia. Unii părinți reacționează emoțional foarte intens și sunt foarte expresivi, alții tind să își reprime emoțiile și se închid în ei. Fiecare dintre noi, inconștient reacționăm în ambele moduri, dar în situații diferite.
Fă distincția dintre tine și copil, o separare sănătoasă. Atitudinea sănătoasă față de copil ca persoana unică, separata și diferită de tine ca părinte este esențială. Altfel, apare o confuzie între tine și copil, o simbioză, dar copilul nu sunt eu, are identitatea lui care trebuie respectată. Nevoile nesatisfăcute ale părintelui din propria lui copilărie îl face să creeze o relație simbiotică cu copilul, ceea ce face imposibilă satisfacerea nevoilor reale ale copilului.
Culege informații despre modul în care relaționezi cu copilul tău. Sursele de informații sunt:
- Reacțiile emoționale intense în relația cu copilul tău. Când ai accese de furie, criticism, țipi sau te irită un comportament al copilului tău. Este o informație extrem de valoroasă pentru tine ca părinte.
- Amintirile legate despre cum au răspuns părinții tăi nevoilor tale emoționale, cognitive. Cum își exprimau afecțiunea părinții, când mă mângâiau, când mă lăudau, cum reacționau când se întâmpla ceva. „Îmi aduc aminte cum mă certa dacă mă vedea că vin julită acasă de la joacă! Era furioasă“, „Nu îmi aduc aminte să mă fi apreciat vreodată mama(tata), păreau nemulțumiți de mine…“
- Amintirile tale despre cum te-ai simțit în diferite stadii ale dezvoltării tale.
- Gândurile și emoțiiile, sentimentele exprimate de propriul tău copil față de el și față de relația voastră. „Mi-aș dori să ne jucăm mai mult împreună!“, „Simt că ești dezamăgit(ă) de mine când iau o notă mică!“.
- Observațiile și opiniile partenerului tău în legătură cu modul în care relaționezi cu copilul. „Te enervezi când îl ajuți la matematică și el(ea) nu înțelege și începi să devii critic(ă)!“, „Devii foarte permisiv când Ana se smiorcăie, îi dai ce vrea și nu mai respecți regula stabilită.“
- Informații obținute observându-i pe ceilalți și din lecturile tale despre educația copilului.
- Observațiile tale privind relația ta cu copilul. „Mă văd că devin furios(-oasă) pe ea(el) atunci când se smiorcăie și plânge, fără rost, cred eu atunci!“.
Identifică-ți punctele tale de dezvoltare ca părinte. Identificarea punctelor de dezvoltare se face prin reflectarea asupra nevoilor tale în momentele tale de disconfort, tensiune sau conflicte în relația cu copilul. Principiul de bază este – nu poți să dai copilului ceea ce tu nu ai dezvoltat. Asta înseamnă un efort din partea ta ca și părinte pentru a te vindeca, adică a completa stadiile dezvoltării tale ca și copil ca să poți răspunde nevoilor de dezvoltare ale copilului. Altfel, rănile tale nevindecate vor fi preluate de către copil. De exemplu, îl observi pe copil că așa ca și tine, atunci când are un disconfort se închide în el, devine trist și are mari dificultăți în a exprima ceea ce are nevoie de la tine, să nu te „supere“, sau „dezamăgească“, sau de teama că va fi respins, „ce prostie mai e și asta!“. Sau își exprimă nevoia de apreciere și atenție agresiv, țipă, trântește și devine critic(ă). Copilul învață modul în care noi ne exprimăm nevoile, cât de direct sau indirect le comunicăm partenerului.
℗PUBLICITATE
Identifică-ți rănile tale din copilărie. Cunoașterea și înțelegerea experiențelor tale emoționale din propria ta copilărie este primul pas către vindecare. Împreună cu partenerul ele pot fi vindecate complet. Părintele se dezvoltă când răspunde nevoilor de dezvoltare și vindecare a partenerului, cu efort, acolo unde rezistența este cea mai mare, și se vindecă, atunci când nevoile lui sunt împlinite de către partener. Procesul este mutual reciproc. Nu este sănătos să aștepți ca nevoile tale emoționale să fie împlinite de către copil. În relația părinte–copil, procesul nu este mutual reciproc. Părintele se vindecă în relația adultă, nu în relația cu copilul. În relația cu copilul, părintele se dezvoltă răspunzând nevoilor copilului, mai ales în acele stadii de dezvoltare când nevoile lui au fost incomplet sau neadecvat satisfăcute. Așa ne recuperăm o parte din sinele nostru pierdut din experiențele timpurii.
Conștientizarea convingerilor despre ce înseamnă educația și creșterea copilului. Fiecare dintre noi are propriile lui convingeri despre educația și creșterea copilului. Conștient sau inconștient reacționăm față de copil în funcție de aceste convingeri pe care le-am dobândit din experiențele noastre anterioare. Important este să le conștientizăm și să înțelegem consecințele pe care le au aceste convingeri asupra copilului.
Angajamentul ferm față de procesul dezvoltării și vindecării emoționale. Pentru ca schimbarea să apară în ciuda rezistențelor și obiceiurilor vechi de relaționare, gândire și simțire, este nevoie de o decizie a ambilor parteneri pentru a se sprijini unul pe celălalt în procesul de dezvoltare și vindecare.
Învățați un alt mod de relaționare și comunicare, mai conștient și nereactiv. 90% din reactivitatea ta din prezent are legătură cu trecutul tău. Răspundem impactului pe care îl are o informație asupra noastră, fără să îl ascultăm cu adevărat pe copil sau partener. Ne ascultăm propria noastră reacție și propriile noastre convingeri rigide dobândite din trecutul nostru. Este nevoie de un efort conștient și volutar să reducem reactivitatea printr-un dialog ce implică:
- Oglindirea – să verifici dacă ai înțeles corect ce a vrut să exprime copilul, fără interpretări ale minții tale datorate convingerilor și experiențelor tale emoționale.
- Validarea – dă-i de înțeles explicit copilului și partenerului că accepți modul în care gândește și simte chiar dacă nu ești întru totul de acord cu el(ea).
- Empatia – să simți ce simte celălalt.
Folosind acest mod de relaționare, înveți să faci diferența dintre nevoile tale, ca și adult și nevoile copilului care sunt diferite de ale tale. Copilul preia atât maturitatea sau imaturitatea emoțională a părintelui cât și caracterul părintelui.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
