Separarea poate fi o experiență copleșitoare din punct de vedere psihologic, emoțional și social, atât pentru partenerii direct implicați, cât și pentru copiii acestora. Atunci când se destramă o căsnicie sau o relație, cuplurile pot simți o emoții diverse, precum deznădejdea, tristețea, tendința de izolare, furia, vinovăția, confuzia, perspectiva sumbră a unui orizont frânt.
La nivel psihologic, trauma de separare poate avea un impact puternic, iar emoțiile trăite în timpul acestei perioade tranzitorii te pot afecta întreaga viață, dacă nu știi cum să le gestionezi. Emoțiile ne consumă aproximativ 80% din energia produsă de organism. În general, divorțul atrage după sine stări de disperare, depresie, anxietate, sentimente de inutilitate și pierdere.
Din punct de vedere neurologic, s-a demonstrat că, în timpul unui divorț, se pierde cel mai mare număr de neuroni din cauza conflictului cu fostul partener și a stresului resimțit de creier. Impactul psihologic este cu atât mai puternic cu cât doar unul dintre parteneri dorește această rupere de relație, celălalt rămânând prins într-un univers personal, în care refuză să accepte despărțirea. Stresul psihologic resimțit la divorț este atât de mare încât blochează imunitatea și buna funcționare neuronală timp de cinci ani.
Cum gestionezi relația cu fostul partener
A reuși să rămâi într-o relație de prietenie cu fostul partener și a te saluta, a păstra lucrurile frumoase și bune construite laolaltă sau a discuta lucruri ce țin de copiii pe care cei doi îi au împreună este o dovadă că travaliul doliului afectiv după acea relație a ajuns în ultima etapă, adică la acceptare.
Ura, resentimentele, furia denotă că partenerii nu și-au încheiat relația, ci continuă doar că în forma inversiunii afective. Există o tendință la foștii parteneri de a utiliza copilul ca mijloc de manipulare pentru a-l aduce înapoi pe partener, fapt ce intensifică disperarea și ruptura dintre cei doi.
Un pas dificil pentru cuplurile care divorțează și au copii reprezintă acceptarea unei noi realități, a unei relații noi, post-separare, cu fostul partener, bazată pe colaborare, în scopul de a fi prezenți în mod echilibrat în viața copiilor. Această relație este necesară, în ciuda sentimentelor negative, conflictuale cu celălalt părinte, în urma încheierii relației romantice.
În acest stadiu, psihologii identifică anumite variabile psihologice: tendința de manipulare a unuia dintre parteneri, încercarea de a-l șantaja emoțional pe celălalt și implicarea copiilor în conflict: „Nu te mai las să vezi copilul, dacă nu faci lucrul x, dacă nu plătești factura y“ sau situația în care partenerul părăsit încă nu acceptă ruptura și confundă dorința de colaborare a fostului partener pentru copil cu o posibilă reînnodare a relației de cuplu.
℗PUBLICITATE
Studiile din domeniul psihologiei cuplului ne indică faptul că acceptă mai ușor un divorț copiii cărora li se explică că nu-și vor pierde niciunul dintre părinți, că vor avea în continuare afecțiunea, suportul și contactul fizic cu ambii părinți. Unii copii pot accepta mai ușor ideea de divorț, mai ales dacă părinții comunică între ei și cooperează foarte bine, în special în momentele-cheie din viața copilului: o serbare școlară, o aniversare, un examen important.
După divorțul părinților, unii copii trăiesc un sentiment intens de vinovăție, ceea ce înseamnă că acei copii au nevoie să-și verbalizeze emoțiile, să petreacă timp cu ambii părinți și, sub nicio formă, să nu li se ceară sfaturi cu privire la conflictul dintre părinți: „Așa-i că mama are dreptate? Nu-i așa că tata este un om rău și abuziv?“.
Care sunt factorii de risc și semnele care indică faptul că o relație se află în pragul unui divorț
- Lipsa unor activități comune, cu sens și semnificație pentru ambii parteneri.
- Sentimentul unuia dintre parteneri că „trage“ de celălalt, pentru a comunica, pentru a face orice.
- Reproșurile și comunicarea bazată pe acuzații.
- Diferențe culturale și sociale între cei doi parteneri, studiile indicându-ne că aceste diferențe influențează dinamica în cuplu, mai ales odată cu trecerea anilor.
- Lipsa unor aspirații și a unei direcții comune, a unor vise împărtășite, ceea ce duce la înstrăinare.
- Lipsa intimității.
- Implicarea rudelor în discuțiile și problemele cuplului.
- Tendința unuia dintre parteneri de a evita ieșirile în public însoțit de celălalt.
- Infidelitatea recunoscută și admisă ca dinamică de către unul sau de către ambii parteneri.
Cum sunt afectați copiii de divorțul părinților
Literatura de specialitate ne atenționează cu privire la faptul că manifestările de tip depresiv, izolarea socială și gândurile suicidale sunt mult mai frecvente la adolescenții ai căror părinți sunt divorțați. Există și o tendință crescută de infracționalitate în rândul copiilor cu părinți divorțați, majoritatea delincvenților minori fiind în această situație. Acest lucru este explicat și de faptul că, din păcate, în multe situații, partenerii care divorțează își neglijează copiii și nu se mai implică in viața lor la fel de mult după divorț, fiind mai preocupați de conflict și de pierderea pe care o resimt.
Bărbații divorțați sau văduvi sunt mai predispuși să-și refacă viața, iar statisticile în dinamica cuplurilor ne indică faptul că, în cazul femeilor, acestea optează mai greu pentru recăsătorire. Femeile rămân singure în număr mult mai mare și, în general, pe perioade mai îndelungate de timp. În ceea ce-i privește pe tații singuri, aceștia pun o distanță mai mare față de propriii copii decât mamele singure, astfel încât granițele dintre părinte și copil sunt mult mai clar conturate. Fiicele care rămân cu tatăl pot ajunge să împrumute rolul de „stăpâne ale casei“, cu toate responsabilitățile implicate de acest rol (își îngrijesc frații mai mici, fac curățenie, gătesc, plătesc facturile cu banii lăsați de părinte, oferă suport emoțional fraților).
Soluții și concluzii
Un divorț nu trebuie privit ca un sfârșit al propriei persoane. Este o etapă din viață, iar partenerul abandonat trebuie să privească lucrurile în perspectivă, să nu se lase acaparat de resentimente, să nu rememoreze evenimentele la nesfârșit, să nu cocheteze cu victimizarea și ranchiuna și să nu-și concentreze trăirile în funcție de lipsa celuilalt, ci să se gândească la acele activități pe care le îndrăgea înainte de existența fostului partener în viața sa, să socializeze, să-și cultive anumite activități în care să se simtă util, care să-i facă plăcere, să mediteze, să se plimbe în natură, să acceseze grupuri de dezvoltare personală.
Bibliografie
- Amato, P. R. (2010). Research on divorce: Continuing trends and new developments. Journal of marriage and family, 72(3), 650-666.
- Booth, A., & Amato, P. (1991). Divorce and psychological stress. Journal of health and social behavior, 396-407.
- Demo, D. H., & Acock, A. C. (1988). The impact of divorce on children. Journal of Marriage and the Family, 619-648.
- Wilcox, W. B. (2009). The evolution of divorce. National Affairs, 1(1), 81-94.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
